Domnule Zlatko,
Unele dintre cele spuse de dumneavoastră sunt drepte, dar altele nu.
1. Este drept că, "stricto sensu", "sârbofil" înseamnă altceva, respectiv "iubitor de sârbi" ori "prieten al sârbilor". Poţi fi, fără îndoială, japonez sârbofil, catalan sârbofil, (de ce nu?) român sârbofil... eu însumi, într-un fel, sunt sârbofil ori, mai exact, iugoslavofil: pe vremea când România era o ţară comunistă, televiziunea iugoslavă a fost, şi pentru mine, o fereastră către o altă lume, mai liberă.
Eu, în contextul dialogului nostru, am folosit acest cuvânt pentru a desemna persoanele care, deşi de altă origine etnică decât sârbească, aleg să se identifice, din punct de vedere cultural/lingvistic, cu sârbii. În acest sens, un etnic albanez sau bulgar din Serbia poate să fie sârbofil, dacă alege să se considere, din punct de vedere cultural/lingvistic, sârb. Sunt de acord că o astfel de alegere este dreptul fiecărui om, cu singura condiţie ca acel om să fie informat obiectiv.
2. Argumentul numelor nu are nici o valoare şi, fără îndoială, ştiţi acest lucru la fel de bine ca mine.
Nu vreau sa ma refer acum la politica de sârbizare a numelor care a fost dusă după anul (1833?) când aşa -zisul Timoc sârbesc a intrat în componenţa statului sârb pentru că nu o cunosc decât din documente care, poate, nu sunt tocmai obiective.
Mă voi referi la alte exemple. Am un foarte bun prieten, în Chişinău, al cărui nume este Vitalii Batârov. Veţi spune că este rus... dar veţi greşi, pentru că este român sadea. (Pur şi simplu, autorităţile ruse şi, mai apoi, sovietice, au slavizat, în mod sistematic, numele românilor din ceea ce noi numim Basarabia.) Deasemenea, am un alt bun prieten, în Bucureşti, al cărui nume este Mircea Ciobanu. Veţi spune că este român... dar veţi greşi, pentru că este evreu sadea.
Exemplele pot continua...
3. Cred că faceţi o confuzie între cetăţenie şi origine etnică. Iau un exemplu la îndemână, preotul Bojan Aleksandrovic. El este, fără îndoială, cetăţean sârb, dar originea sa etnică nu este sârbească... dacă este (sau nu) românească îl las pe el să zică.
Nici lui, nici altuia, nici dumneavoastră, nimănui nu trebuie să-i zică altcineva, cu forţa, din ce neam se trage şi ce identitate îşi asumă. Dacă dumneavoastră vreţi să ziceţi că sunteţi sârb, nu aveţi decât: este dreptul dumneavoastră. În egală măsură, însă, este dreptul unui alt cetăţean al Serbiei să spună despre el însuşi că este, din punct de vedere cultural/lingvistic, altceva decât sârb... poate chiar român.
Zic din nou: este dreptul şi libertatea fiecăruia să aleagă ce se simte şi, la o adică, ce este. Cred, totuşi, că acestă alegere trebuie să fie făcută în deplină cunoştinţă de cauză. Este bine ca omul să ştie şi "teoria sârbească" şi "teoria românească" şi, de ce nu, şi alte teorii. După ce ştie toate aceste "teorii" (nu numai pe cea "sârbească") şi stă şi măsoară şi cântăreşte, omul cu pricina să aleagă. Ce alege, e treaba lui.
4. Scrieţi că "vlasi" înseamnă "sârbi". Domnule Zlatko, mă duceţi de nas... eu am fost în Kladovo, în Bor, în Zagubica, în Kucevo, iar în locurile acestea "ja sam vlah" (în limba sârbocroată) se traduce (în limba oamenilor locului... ca să nu-i zic limba română) fie "io-s rumân", fie "io mi-s rumân"...
5. Nici eu nu am nici un pic de respect pentru "sârbofili"...
4.
