neću da vas davim odgovorm ovog puta. evo jedne pesme koju sam pronašao. ovde su rumunski prevod i nemački(!) original. pa vidite ko je važniji, rumuni ili vlasi
Cunoşti tu, tenace valahă seminţie,
Cunoşti tu bubuitul de tunet al Cuvântului,
Care, precum un zid de stânci, în semeţie
Valurilor negre sfarmă crestele avântului?
Cunoşti tu trăznetul cuvânt conglăsuire
Şi mai crezi că‑n miez e vorba de unire?
Înseamnă, da, Unire, într‑un sens anume
Precum maghiarul poate nu o vrea.
Rătăcitor pustie răspândită‑n lume
Faclă urmând ştirbit înfăţăşarea sa.
Un saxon cunoscător cu nostalgie‑o spune;
Nu‑i harul peste‑o aşa uniune!
Eşti încă rob la vâsle pe osândita navă
A statului enorm înlănţuit
Încă îţi este duhu‑n paloarea sa bolnavă
În însorita libertate, încă neizbăvit,
De‑aceea cuvântul la modă � unire,
Gintei tale i‑aduce numai înjosire.
Şi cum? De‑i mută gura ta din laşitate
În faţa contopirii cu regatul maghiar,
De‑ai fi de‑acord cu‑această federalitate,
Şi ţie şi‑ntr‑al meu popor eşec barbar,
Nu răsună oare isonul prohodire:
�Valahi şi saşi veniţi întru Unire?�
O! cuprinşi de porunca supravieţuirii etniilor
Frăţeşte adunaţi‑vă acum cu noi.
Acum ori niciodată, viaţă ori moarte viilor
Nu vă lăsaţi zvârliţi în beznă � înapoi.
Deopotrivă răsună pentru voi prohodirea:
�Valahi şi saşi urmaţi Unirea!�
Da, haideţi la Unire! Dar ce urmează oare?
Ginta valaho‑saxonă încotro apoi
Maghiaromania vrea orice întrupare
Cu iezuita fire s‑o‑mbrobodească‑n voi.
Grumazul sugrumat oftează întru prohodire:
�Corbul meu cioclu � asta e unire!�
Cuprinşi de porunca supravieţuirii etniilor
Un cor cu saşii una fiţi
Viaţa ori moartea acum în rândul viilor
Nu vă lăsaţi cu vicleşug îmbrobodiţi
Înstrunaţi cu temeritate răsunetul de tunet din zidire
Valahul vrea emancipare, din robie ieşire.
El vrea după dreptate ca cea de‑a patra stare
Să dispute cinstea patriei şi bunul mers al ei
Saxonul îi întinde mâna sa cu ardoare,
Saxonul simte pulsul vremilor semănător în stei.
El spune răspicat cu tunet în cuvânt:
�Luaţi‑l pe valah cu voi în legământ!�
Oferiţi‑i lui întru totul liber spaţiu de vieţuire
Gintei sale ca hotărnicită grădină
Floarea duhului său acolo afle‑şi ocrotire
Iar pacea să‑i atingă lăuntrica lumină
De‑aceea răsună ceresc saxona îndemnare:
�Daţi‑i valahului emancipare!�
Cunoşti tu acum, puternică valahă seminţie,
Cunoşti tu bubuitul de tunet al Cuvântului
Care precum un zid de stânci în semeţie
Valurilor negre sfarmă crestele avântului?
Cunoşti tu trăznetul cuvânt Conglăsuire
Şi mai crezi că‑n miez e vorba de unire?
Înseamnă, da, Unire, într‑un sens anume
Precum maghiarul poate nu o vrea
Rătăcitor pustie răspândită‑n lume
Faclă urmând ştirbit înfăţăşarea sa.
Un saxon cunoscător cu nostalgie‑o spune:
�Nu‑i harul peste o aşa unire!�
O! sfânt‑frumos cuvânt � Unire
De‑adevăratul umanism împărtăşit
Ce‑nalţă şi pe cea mai umilă plăsmuire
La dreptul demnităţii om de‑a fi numit.
O! divin, înălţător cuvânt, fii tu‑nstruirea
Celor patru seminţii ce‑şi înfrăţesc Unirea.
Pământul Domnului, întins şi larg tezaur,
Nu‑şi vrea din prunci nici unul să‑l înghită
Progresul este‑al neamurilor destin de aur
Lumina lui până la cele mai de jos neprihănită
Muzica angelică a sferelor răsună:
�Unire‑i dat, să fim toţi împreună!�
Din patru seminţii înfăptuită fie
Ce cresc în Transilvania firesc
Ea să se nască blândă lăuntric din credincioşie,
Unguri, secui, valahi şi saşi ce se unesc
O, fraţi, aceasta, aceasta‑i muzică din sfere
În duhul sfânt al unirii e putere.
De‑aceea jocul unor sălbatice imaginaţii, rebel
Întru păstrarea identităţii nu poate fi slujitor
Ungurul are numai un unguresc ţel
Căruia valahul şi saxonul nu‑s următor
De aceea lui este moderna unire,
Pe totdeauna, din adâncul fiinţei, neînfrăţire!
În propria ţară piatra filosofală
Trebuie acum să o căutăm şi găsim
Valahul trebuie în dieta unională
Ca al patrulea mădular să‑l primim
Şi lui şi fiecărui autentic fiu de sas,
�Aceasta e unirea � spunem într‑un glas!�
Aşa‑nfloresc din sânul ţării proprii
Ai izbăvirii şi binecuvântării crini
În şi prin Ungaria nu‑şi vor deschide ochii
Să ne zdrobească, sfarme între spini
Deja în sunetul modernei uniri
Suflarea inimii ni‑e zmulsă din priviri
Cuprinşi de porunca supravieţuirii etniilor.
Un cor cu saşii una fiţi
Viaţa ori moartea acum în rândul viilor
Nu vă lăsaţi cu vicleşug îmbrobodiţi
Întrunaţi cu temeritate răsunetul de tunet din zidire
Valahul vrea emancipare, din robire ieşire.
( Versiunea românească de
ULVINE şi IOAN ALEXANDRU )
Kennst Du, o! kräftiger Walachenstamm!
Kennst du des Wortes donneröhnlich Rollen,
Das jetzt wie eines Felsen Riesendamm
Beschwört die Fluthen, die uns schwarz umgrollen?
Kennst Du das Wortes hehren Donnerton?
Und glaubst Du wohl, er hiebe Union?
Er hiebe Union in jenen Sinn
Wie sie kein treuer Ungarbruder fordert?
Die wirr und wüst nach allen Seiten hin
Als grimmen Aufruhrs Brandesfackel lodert?
Ein Sachse kündet Dir mit Wehmuthston
�Kein Segen ruht auf solcher Union!�
Noch bist Du sklavisch an dis Ruderbank
Des groben Staatenschiffes angekettet!
Noch hast Du Deinen Geist, so bleich und krank,
Ins Sonnenmeer der Freiheit nicht gerettet!
Drum liegt im Modeworte Union
Für Deinen Stamm nur Schmach, nur bittrer Hohn!
Noch leuchtet Dir in unserm Landestag
Ein volksvertretend Auge nicht entgegen!
Noch schleppst Du feigen Druckes Fessel nach!
Noch kannst als Landstand Du Dich nicht bewegen!
Drum liegt im Modeworte Union
Für deinen Stamm nur Schmach, nur bittrer Hohn!
Und wie! Es bliebe feig und stumm Dein Mund
Bei der Verschmelzung mit dem Ungarreiche?
Du willigtest in diesen Staatenbund?
In Deines und in unsres Volkes Leiche??
Es klänge nicht wie Grabsang Dir der Ton:
�Walachen! Sachsen! Kommt zur Unionn!!�??
O! fabt der Selbserhaltung Machtgebot!
Schaart brüderlich Euch jetzt mit uns zusammen!
Jetzt, jetzt gilt es ja Leben oder Tod!
Labt Euch nicht listig ohne verdammen!
Es ist ja Beiden Grabsang uns der Ton:
�Walachen! Sachsen! kommt zur Unionn!�
Ia, kommt zur Union! � Und was soll dann
Der Wlachen � und der Sachsenstamm beginnen?
Die Maygaromanie wird Mann für Mann
Ihn bald mit Jesuitengarn umspinnen!
Die zugeschnürteKahle ächzt den Ton:
�Mein Leichenrabe ist die Union!!�
Fabt drum der Selbsterhaltung Machtgebot!
Schaart mit den Sachsen freundlich Euch zusammen!
Jetzt gilt uns Beiden Leben, oder Tod!
Labt Euch nicht listig ohne Euch verdammen!
Stimmt kühn ihn an des Wortes Donnerton:
�Der Wlache will Emancipation!�
Er will mit Recht als vierter Landesstand
Des Vaterlandes Heil und Wohl berathen!
Der Sachse bot dazu ihm schon die Hand!
Der Sachse kennt die Zeit und ihre Saaten!
Er sprach zuerst des Wortes Donnerton:
�Dem Wlaches gebt Repräsentation�!
Gebt ihm ein eignes, freies Wohngebiet
Als seinen abgeschlobnen Wölkergarten!
Dab er in ihm des Geistes Blume zieht
Und still und fahrlos könne ihrer warten!
Drum klingt so himmlisch uns der Sachsenton:
�Dem Wlachen gebt Emancipation!�
Kennst Du nun, kräftiger Walachenstamm!
Kannst Du des Wortes donnerähnlich Rollen,
Das jetzt wie eines Felsen Riesendamm
Beschwört die Fluthen, die uns schwarz umgrollen?
Kennst Du des Wortes hehren Donnerton?
Und glaubst Du noch, er hiebe Union?
Er hiebe Union in jenem Sinn,
Wie sie kein treuer Ungarbruder fordert?
Die wirr und wüst nach allen Seiten hin
Als grimmen Aufruhrs Brandesfackel lodert?
Ein Sachse kündet Dir mit Wehmuthston:
�Kein Segen ruht auf solcher Union!�
O! göttlich‑schönes Wort! O! Union!
Wie sie der wahre Humanismus predigt!
Die auch den unscheinbarsten Erdensohn
Der höchsten Menschenrechte nicht entledigt,
O, himmlisch‑sübes Wort! Sei du der Ton
In der vier Völker Brüderunion!!
Des Herren Erde ist so weit und grob!
Sie will der Kinder keines ja verschlingen!
Der Fortschritt ist der Völker goldnes Loos!
Sein Licht mub bis zur tiefsten Schichte dringen!
Und dieser engelsmilde Sphärenton
Er sei der Grundlaut in der Union!
Sie bilde aus vier Völkerstämmen sich,
Die in dem Siebenbürgenlande wachsen!
Sie bilde warm und treu und inniglich
Aus Ungarn, Szeklern, Wlachen sich und Sachsen!
O, Brüder, dieser, dieser Sphärenton
Er sei der heilige Geist der Union!
Drum kann uns wilder Phantasien Spiel
Zur Wahrung unsres Volksthums nimmer frommen!
Der Ungar hat ein ungarisches Ziel!
Und dahin will der Wlach und Sachs nicht kommen!
Drum ist ihm die moderne Union
Für alle Zeit ein tief verhabter Ton!!
Im eignen Lande ist von uns der Stein
Der Wiesen jeztz zu suchen und zu finden!
Es soll der Wlache in dem Staatsverein
Als viertes Glied sich inig uns verbinden!
Und ihm und jedem ächten Sachsensohn
Sei dies die einzig‑wahre Union!!
So blühn uns aus des eignen Landes Schoos
Des Heiles und des Segens Friedenspalmen!
In und durch Ungarn werden wir nicht grob!
Es will uns nur zerquetschen und zermalmen!
Im Wortlaut schon moderner Union
Ist uns der Lebenshauch ja bald entflohn!
Fabt drum der Selbsterhaltung Machtgebot!
Schaart mit den Sachsen freudlich Euch zusammen!
Jetzt git uns Beiden Leben, oder Tod!
Labt Euch nicht listig ohne Euch verdammen!
O! stimmt ihn an des Wortes Donnerton:
�Der Wlache will Emancipation!!�
