ROMANII DIN DREAPTA DUNARII
Nicolae-Serban Tanasoca
[...]
In cursul secolului al XIX-lea, in spatiul balcanic, popoarele care urmareau sa-si constituie state nationale, sprijinindu-se pe traditiile istorice imperiale, au emis pretentii de reconstituire a acestor formatii (Imperiul bizantin, Taratul bulgar, Imperiul lui Stefan Dusan). Pentru a-si justifica pretentiile in acest sens, au fost falsificate statisticile demografice. In asemenea conditii, situatia statistica a elementului romanesc din Peninsula Balcanica este dificil de abordat. Este putin probabil ca se va ajunge vreodata la incheieri sigure.
[...]
Problema apartenentei etnice a sutelor de mii de latinofoni din spatiul balcanic este la fel de controversata. Inca di secolul al XIX-lea, unii invatati bulgari si mai ales sarbi, urmati de alti confrati de ai lor la inceputul noului secol, au incercat sa impuna teoria potrivit careia, in izvoarele medievale si moderne, termenul de vlah/vlahi ar fi desemnat tot felul de balcanici, care se indeletniceau, in exclusivitate, cu pastoritul si aveau un statut juridic aparte, diferit de cel al taranilor, targovetilor etc. Cu alte cuvinte, ei incercau sa acrediteze ideea unei sinonimii, vlah egal pastor, cioban. In acest fel, se contesta etnikonul in favoarea unei categorii socio-profesionale. Alti factori, oameni politici sau pseudosavanti, au incercat sa acrediteze ideea ca vlahii balcanici ar fi fost componenti ai unor popoare din zona, mai cu seama greci, care, in diferite imprejurari istorice, au inceput sa vorbeasca si sa foloseasca in mediul familial un idiom latin. Cu alte cuvinte, le era contestata vlahilor calitatea de etnie distincta si diferita in raport cu celelalte popoare mai vechi sau mai noi din Peninsula Balcanica. In sfarsit, timid, dupa 1908 mai ales, sub influenta directa a unora dintre factorii responsabili din partidul ,,Uniune si Progres” al Junilor Turci, unii dintre aromani au inceput sa se considere drept un popor romanic, avand drept carte de identitate o limba romanica distincta, limba aromana. Se considerau inruditi, dar distincti in raport cu cei pe care ii numeau ,,fratii lor de la Dunare”, romanii din zona carpatica.
[...]
In dreapta Dunarii, in imediata apropiere a fluviului, de o parte si de alta a Timocului au continuat sa traiasca sute de mii de romani. Nefiind recunoscuti ca realitate etnica distincta de cele doua state in care traiau, acestia erau lipsiti de dreptul de a folosi limba materna in Scoala si Biserica. La inceputul secolului al XX-lea, in Serbia si in Bulgaria aceste drepturi elementare au fost tot mai frecvent solicitate. In acest sens au actionat reprezentanti ai societatii civile aromane, ca Miloslav Bogdanovici, in 1907 si 1911, precum si dr. Atanasie Popovici, in 1912. Problema romanilor timoceni a fost analizata cu mai mare atentie de statul roman cu prilejul razboaielor balcanice. Au fost voci care s-au pronuntat in favoarea incorporarii romanilor timoceni in frontierele statului roman. Nici atunci si nici mai tarziu insa factorii politici responsabili din Romania nu au actionat cu fermitate pentru a obtine in favoarea aromanilor drepturile elementare – de a fi recunoscuti ca minoritate in statele balcanice si drepturile identitare, de a se bucura de folosirea limbii in Scoala si in Biserica.
[...]
Romanii timoceni au beneficiat, sub stapanirea otomana, de autonomie locala, de o administratie proprie, de libertate religioasa, alcatuind un bloc compact de o parte si de alta a Timocului. Din 1833 cei din stanga Timocului au fost cuprinsi in statul autonom sarbesc, gasindidu-se imprastiati in patru judete: Craina, Timoc, Pozarevac si Morava; in 1846 ei insumau 97 215 persoane2
[...]
http://www.romanii.ro/romanii_de_langa_noi/Romanii%20din%20dreapta%20Dunarii.doc
