Libertateta (Pančevo): O timočkim "Donkihotima"

[Paun]

Retrovizor: Don-Quijoţii din Timok
Don-Quijoţii din Timoc
Sâmbătă, 16 Aug 2014

http://www.libertatea.rs/index.php/retrovizor/2884-don-quijotii-din-timoc

...Vin alegerile în consiliile naţionale ale românilor/vlahilor şi în Timoc bat zvonurile în dungă, adică a război. Dacă prin preajmă ar fi domnul Eminescu ar rosti ce scria în ziarul Timpul din 17-21 aprilie 1881: ,,nulităţi ...fără patrie ori naţionalitate hotărâtă" se pregătesc de  puci.

Şi nu pentru că ar fi interesaţi să schimbe ceva în bine în aceste structuri de legătură între guvernanţi şi minoritate, ci dintr-o ambiţie jenantă de a ajunge acolo unde niciodată nu le este locul. Peste tot aceşti Don Quijoţi, călări pe nişte vise în formă de mârţoaga Rosinanta îşi lustruiesc viorile de coceni cu iluzii colorate şi se pregătesc să ia cu asalt morile de (cu)vânt  ale pitorescului Cervantes să-şi macine orgoliile şi cinismul. Pre mulţi dintre aceştia i-am întâlnit în ceas de seară ducând de dârlogi nişte măgăruşi bipezi (licenţa ar putea aparţine ministrului culturii din România!), chipurile, să ajungă la ieselea voievodală a banilor DPRRP, să-şi împlinească ,,pohta" ce o  ,,pohtesc"  fraţii lui  Sancho Panza, scutierii de pe Dîmboviţa care, în imaginaţia lor săracă, poate trece şi prin Mancha.

Şi cum spuneam, Don Quijoţii noştri de trei lulele, trei surcele, ţin, împinşi de la spate, să zicem:  de câţiva vântură-lume, au început să-şi vopsească lănciile în trei culori şi să intre în luptă. Cică, să câştige bătălia pentru ,,romanizarea" Timocului...mutând linia ,,frontului"  în Novi Sad! Aberantă dorinţă!
Dacă i-am întreba câtă sudoare au şters de pe frunte pentru a împiedica cuiburile de viespii să se înmulţească, ne-ar întoarce spatele şi cu ruşine ar începe să cânte un marş de pe vremea bunicului Tito, a cărui amintire, măcar literar vorbind, ar trebui pusă la o icoană ascunsă undeva în inimă. Şi asta pentru că nu au făcut nimic. Fiindcă nu au putut şi nu au vrut.

Ca lăcustele s-au înmulţit Don Quijoţii în Timoc. Dar cum în urma războiului mulţi viteji se fac au început să ţipe că numărul românilor în Timoc a scăzut vertiginos, că s-a inventat limba vlahă, etc., etc. Şi fiind mai uşor să bată mărul roşu, plin de rod, au început să  jinduiască fotoliile de la Casa de Presă şi Editură Libertatea, de la Institutul de Cultură a Românilor din Voivodina şi de la alte instituţii pentru care frumoşii anonimi ai unei cauze nobile au sacrificat nopţi, idealuri şi talent.

Nu ştiu cum am putea vorbi surzilor despre unele personaje sinistre din Timoc care niciodată nu se vor ridica la nivelul celor pomenţi mai sus, şi a altora, unii doctori în istorie sau specialişti în mass-media. Firesc ar fi fost să-şi fi concentrat tirul gloanţelor de hârtie către ceea ce putem numi consiliul vlahilor. Şi de pe o poziţie majoritară să hotărască, gata cu vlahismul, gata cu limba vlahă, ne vom uni cu consiliul românilor care, nu din întâmplare, este în P.A.Voivodina! Dar priorităţile acestor Doni Quijoţi nu sunt acestea. Ei vor să nu se amestece şi nici să boicoteze pe liderii vlahilor cu care, de un timp, stau la taclale pe marginea cuceririi fortăreţelor CNMNR. Ei,  de fapt, vor dintr-o meschinărie nejustificată să pună mâna pe acestea, să le distrugă. Fiindcă pentu asta sunt plătiţi de oamenii negri ai umbrelor bucureştene (numai?). Şi pentru ce? Pentru câţiva arginţi care să-i scoată din condiţia lor de... larve şi să-i metamorfozeze în fluturi.

Fluturii, mai ales noaptea, asta ar trebui să ştie Don Quijoţii, sunt atraşi de mirajul luminii din interiorul unui abajur de lampă. Se învârt fără odihnă, parcă la nesfârşit, şi deodată cad cu aripile arse. Nu pentru curaj mor ei, ci pentru nesăbuinţă, sau poate că de aceea Dumnezeu le-a dat efemeritate. Acestora, românii din Voivodina trebuie să le dea o lecţie, bineînţeles, cei de bună credinţă, nu cozile de topor: să le arate obrazul şi să aibă încredere, la urne, doar în cei care merită să ajungă sau să rămână în vârful piramidei. Altfel vor ajunge să actualizăm aceste gînduri ale lui Mihai Eminescu: ,,în toată lumea civilizată  conjuraţia aceasta, convinsă de nimicnicia sa (...), stărostie de secături veninoase, de onorabile nimicuri, de idioţi înfumuraţi,  tronează, taie şi spânzură ziua-n amiaza mare (...) şi îşi  cheltuiesc viaţa ca să facă ceva ce nu se poate face" (Timpul, 8 noiembrie 1880).

Prof.dr. Florian COPCEA