Românii din Timoc își scriu istoria școlii

Započeo Volcae, 31.03.2013. 13:12

prethodna tema - sledeća tema

0 članova i 1 gost pregledaju ovu temu.

Volcae

Românii din Timoc își scriu
istoria școlii


Sâmbătă, 23 Mar 2013



La sediul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia s-a ţinut o şedinţă de lucru a Consiliului Executiv, la care a fost prezent şi Excelenţa Sa Daniel Banu, ambasadorul României în Serbia, Iulian Nițu, consulul României la Zaječar, Doru Raul Truțescu, atașat cultural al Ambasadei României la Belgrad. Despre această şedinţă, Daniel Petrovici, preşedintele Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, ne-a spus următoarele:

- Pot să spun că am făcut un schimb de informaţii, adică am dialogat cu Execelenţa Sa Daniel Banu, ambasadorul României în Serbia, despre Proiectul pilot privind deschiderea despărţămintelor cu predare în limba română în Timoc. Anume, prin acest proiect pilot, care va dura 2,5 luni, dorim să deschidem clase pregătitoare, iar începând cu 1 septembrie curent – în baza anchetei din luna mai, pe care o va efectua Ministerul Învăţământului şi la care așteptăm să se anunţe cât mai mulţi copii – să se deschidă clase în limba română ca limbă maternă, respectiv să se înveţe opţional limba română cu elemente de culturănațională.

Acest proiect, a spus Daniel Petrovici, își propune să încadreze cât mai mulţi elevi. Noi, ce-i drept, am fost surprinşi că, în urma anchetei pe care am întreprins-o, s-au anunţat aproape 900 de elevi de clasele I-VIII şi 628 de elevi din şcolile medii. Desigur că numărul de 1.500 de elevi este un număr foarte mare, la care nu ne-am aşteptat nici noi.

Am stabilit şcolile unde se va învăţa în limba română, numărul de elevi şi cadrele didactice care vor preda, toate acestea fiind propuse de Departamentului pentru Învăţământ. Profesorii vor merge o dată pe săptămână să susţină cursuri în limba română în zona Timocului.

Cursurile în limba română încep din data de 1 aprilie curent, în comunele Zaječar, Bor şi Negotin. S-au anunţat 27 de profesori, însă aceia care nu au examen de stat, nu vor puteafi incluși în Proiectul pilot, dar pot să susțină cursuri de limba română din 1 septembrie. Vor fi aleși 7 profesori, cu care o să stabilim un program concret. Programul pilot, după cum am spus, durează 2,5 luni de zile. Este un eveniment istoric pentru etnia română din Serbia.

Când este vorba despre finanţarea acestui proiect, Daniel Petrovici a spus că va fi cofinanţat de către Consiliul Naţional al Minorităţii Române din Serbia. Este vorba despre suma de 700.000 -800.000 de dinari. Departamentul pentru Învăţământ dispune de mijloace financiare repartizate pentru anul 2013, a spus dânsul.

George SUBU


sursa:
http://www.libertatea.rs/index.php/in-focar/580-romanii-din-timoc-isi-scriu-istoria-scolii