SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI NICOLAE PAŞICI PRIM-MINISTRU AL REGATULUI S.H.S

[Volcae]

     SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI NICOLAE PAŞICI PRIM-MINISTRU AL REGATULUI S.H.S
    Bucureşti, 19 aprilie 1925

    "Hristos a înviat din morţi,
    Cu moartea pre moarte călcând
    Si celor din mormânturi viată dăruindu-le"

    De acest imn de slavă vor răsună văile si colinele cu pomi infloriţi, ale mândrei voastre tări, de la Adriatica până la Timoc, în noaptea Învierii; de acelaş imn de mărire, fără semeţie si mândrie, ci cu profundă reculegere si smerenie în suflet, vor răsuna câmpurile şi dealurile înflorite ale Ţării noastre de la Nistru pân'la Tisa şi de la Mare la Hotin.
Cu lumânările aprinse la altarul lui Crist reînviat, pe cărări şi potecuţe, cu sufletul purificat şi înălţat, se vor îndrepta spre căsuţele dela Biserici, milioanele de ţărani ai voştri şi ai nostri, spre a sărbători in linişte Paştele ortodox.
    Ca Hristos din mormânturi, aşa din apăsare, robie si suferinţa, au înviat Ţările noastre: România şi Serbia. Ca El din mormânturi "moartea pre moarte călcând" popoarele noastre vor trebui să reînvie, să renască si să propăşească!
O atare clipă de reculegere, de linişte si de înalţare sufletească am ales şi eu pentru a vă trimite această scrisoare.
    Mă veţi ierta că n'am ţinut seamă de protocol si vă scriu fără a vă cunoaşte şi a mă cunoaşte. Nu e nevoie de strângerea de mână de lut, nici de înclinarea spinării pentru comunicarea sufletului. Apostolul Ioan nu ne vorbeşte azi, de doua mii de ani in şir, fără ca noi să-l fi văzut vreodată?
    Când zic nu vă cunosc, greşesc.
    De câte ori în vieata mea, n'am simpatizat, n'am suferit, nu m'am bucurat împreuna cu sufletul venerabilului patriarh politic dela Belgrad, Nicola Paşici? In cei doi ani de suferintă ai Serbiei singure, la începutul răsboiului mondial, de câte ori sufletele noastre nu se rugau ca sufletul vostru să'si păstreze taria până la sfârşit.
    Iar când România a venit şi ea alături de voi pe altarul suferinţei şi al sacrificiului, eu personal, şi ca mine mulţi, ne gândim şi la raza de bucurie şi înviorare ce o producem bătrânului nostru prieten din Belgrad, Nicola Paşici!
    Dumnezeu ne-a ajutat. Ţările noastre amândoua şi-au văzut visurile împlinite. Fericirea şi liniştea ar fi trebuit să urmeze. Şi totuş, năcazul, tulburarea şi neliniştea le frământă. Pe a voastră înca mai mult decât pe a noastră.
    În aceste frământări şi lupte, deseori m'am gândit la d-voastră. Mi s'a părut ,- iertaţi-mă –că sufletul vostru viguros şi tare de vechiu tăran şi democrat sârb nu mai are limpezimea din trecut, ci se întunecă de o ceaţa ce-i acopere luciul şi strălucirea. Fie imbătarea de victorie, fie influenţe vătămătoare din lăuntrul ori din afară, îl fac pe Nicola Paşici să părăsească poteca înflorită a tinereţii lui politice si să meargă drumul urât, intortochiat, plin de bălării si mătrăgune al reacţiunii şi al tiraniei.
    M'am gândit mai mult la d-voastră, intr'o zi frumoasă de toamnă , când la o mare adunare populara in Ţara voastră, la Vrpolje, am vorbit alături de Duşmanul si totuş Fratele, bunul vostru frate Radici.
    Deatunci încoace văd zilnic cum la voi ca şi la noi, minciuna ia locul adevărului, barbaria locul omeniei, iar calomnia se transformă în lege socială si morală, dând directive de conducere!
    Mă întristează amar aceste stări. Mă intristează mai grozav, acum dupa ultimele evenimente, starea de la voi.
    Din ele nu poate ieşi decât slăbirea Ţărilor noastre, spre bucuria altora. Dar mai ales din ele poate să rezulte o înăsprire a raporturilor între Ţările noastre, o stricare de prietenie vătămătoare noua tuturor.
    Balcanii, Nicola Paşici, sunt frământaţi; cu sânge, cu ura şi cu patima, de mii de ani. Pentru aceea civilizatia occidentală , se opreşte la porţile Ţărilor noastre. Noi n'am avut răgaz. Pe toţi împreuna ne-au cotropit barbarii şi ne-au supus şi robit Turcii. Azi Turcii s'au mutat în Occident şi n'au formă de popor.
    Ei au interes ca noi să ne sfâşiem ; iar interesul nostru vital e să fim fraţi, buni fraţi, fraţi de cruce, aşa cum străbunii noştri au fost la Cossova, pe câmpul Mierlei, când împreună au luptat şi au murit, aşa cum în marele răsboiu, fraţi de suferinţe şi victorii împreună am fost.
Fără înfrăţirea sinceră, absolută, fără subînţelesuri diplomatice, ferită de criminale influenţe străine fie din Apus, fie din Răsărit, fără această frăţie a celor două popoare mai mari din Balcani, Sârbii si Românii,-minunata noastră Peninsulă, va fi şi de aci înainte, fitilul tuturor războaielor, iar la noi şi la voi progresul şi civilizaţia nu va putea sălăşlui.
    Orice om de stat, Sârb ori Român, trebuie sa-şi scoată cu cangea din suflet toată ura, toată antipatia, greşite sau cu interes sădite în trecut ori azi de duşmani, în inimile noastre să fim fraţi cum nime'n lume nu-i! Vanitate de mărire unul în dauna altuia, să nu avem, ci iubire de progres în înfraţire a amândurora...
    Casele noastre domnitoare sunt înrudite. Să înrudim mai strâns încă popoarele noastre. Nici nu ştii cât suntem deaproape sufleteste! Cât eram în Ţara voastră am spus o glumă, care poate conţine mult adevăr:
    "Voi sunteţi în mare parte Slavi latinizaţi şi noi Latini slavizaţi!" Ca între fraţi m'am simţit acolo!
    Ce nu poate câstiga omenirea viitoare dela admirabilele calităţi de inteligentă, de suflet şi de artă ale acestor două popoare rezultate din contopirea a două mari rase omeneşti!
    Dar pentru a ajunge la aceasta, Nicola Paşici, trebuie bunătate şi înţelepciune. Trebuie să nu ne jignim unul pe altul cu nimic.
    Ori veştile ce-mi vin dela voi prin presă şi prin graiu sunt amare, triste, vătămătoare şi dacă continuă, omorâtoare pentru sfânta legatură a popoarelor noastre!
    Dupa alegerile din urmă, în care Românii din Banat v'au votat pe voi, iar cei din Timoc pe Liuba Davidovici, şi unii şi alţii sunt supuşi la amare persecuţii. Nu vreau să le înşir, ca să nu vă turbur şi să vă amărăsc.
    Strigatul lor de durere a ajuns până aici şi ne-a întristat şi pentru suferinţele lor şi pentru piedica ce se pune realizării idealurilor de mai sus.
    Ştiu şi eu că şi la voi ca şi la noi " Sfinţii te mănâncă până ajungi la Dumnezeu" şi că mulţi se fac " mai catolici decat Papa" şi că desigur multe din aceste nedreptăţi, cari ajung la urechile noastre şi ne însângerează sufletele, nici n'au ajuns la cunostinţa voastră.
    Deaceea vă scriu. Nu socotiţi cumva că vreun gând şovin m'ar îndemna, cum desigur vă vor spune "Cainii" naţiei voastre (fiecare naţie are Cainii şi Abelii ei). In frăţia sinceră între Ţările noastre şovinismul şi ambiţiile sunt singurele piedici.
    Este însa un simţ de elementară dreptate, care cere ca nici cetăţenii sârbi de origine română din Banat, nici cei din Timoc să nu fie jigniti.
    Nu uitaţi, Nicola Paşici, că pentru libertatea Serbiei râuri de sânge ale Timocenilor au curs!
    Cei întâi cari s'au sculat în contra Turcilor au fost Timocenii din părtile răsăritene ale Serbiei!
    În răsboiul balcanic şi în marele răsboiu cine a jertfit mai mult? Tot ei. Câmpiile Serbiei şi munţii ei şi lumea toată şi cu sângele lor au fost frământate. Din acest sânge vărsat pentru mărirea patriei voastre şi liberarea noastră a tuturor trebuie să iasa "înfratirea" cum din căldură, soare şi ploaie înfrăţeşte rădăcina grâului. Nu ura!
    Iar d-voastră, domnule Paşici, nu vă amintiţi de luptele tinereţii d-voastră? Regatul era guvernat despotic şi tiranic de conservatori. Aţi ridicat atunci pe la 1880 steagul radicalismului sârbesc democrat, i-aţi zdrobit şi aţi triumfat! Cine a vărsat atunci sânge şi s'a jertfit de data asta pentru d-voastră? Timocenii, prin revoluţia din Timoc( Timockaia buna) in 1883, au pus piatra de temelie a puterii şi măririi voastre. Ei v'au dat posibilitatea şi prilejul de a juca ulterior, marele rol politic European, pe care l-ati jucat; ei v'au dat posibilitatea de a înfăptui visul milenar al unirii tuturor fraţilor sârbi!
    De ce să nu-i iubiţi? Ei doar atâta cer, să poată trăi liber ca cetaţeni conştienţi sârbi pe pământul patriei şi prin jertfa lor mărită!
    Ei au drept să ceară aceasta şi Nicola Paşici, în interesul dreptăţii, al gratitudinii, al umanitaţii şi al înaltului interes politic al Ţării sale nu o poate refuza.
    Sunt sigur că glasul şi apelul meu nu va fi în pustiu. Rugându'vă să iertaţi lungirea scrisorii mele, vă rog a primi distinsele mele salutări şi urări de bine pentru d-voastră şi întregul popor sârbo-croato-sloven.

    Hristos a înviat!

    Dr. Nicolae Lupu- Deputat, fost ministru

    Revista "Timoc", an X, III 1943.


http://astraromana.wordpress.com/2010/09/16/scrisoare-deschisa-domnului-nicolae-pasici-prim-ministru-al-regatului-s-h-s/