CUSUIUL DIN VALE. O COLONIE DE ROMÂNI TIMOCENI DIN CADRILATER (1)

[Volcae]

   Chiralesa. Obiceiul e uitat acum, dar informa-
torul nostru³⁰), îl povesteşte: Când venea Bobo-
teaza făceau Chiralesa, la ciobani. Umbla copiii
prin mahla, din obor în obor, sunau clopotele şi
ziceau:

Chiralesa, mandalesa
Sâtă rară, iasă afară
Sâtă deasă, intră'n casă
Bogindoşi, în doşi
Oile noastre, sănătoase
Şi-ale popii râioase

   Lazărul. Întâmplător am dat de el, şi-am avut
ocazia să-l reconstitui. În ziua I-a de Paşti am
întâlnit două fetiţe ³¹), care veneau în mână cu o
sticlă de vin şi cu câte o farfurie goală.
__________
     ³⁰) Petre Spaiu etc.
     ³¹) Stancu Florica, 12, 4 cl. pr. şi Popa N. Emilia, 12, 4 cl. pr. (v. tabloul Nr. VI).

p. 177


   Reconstituirea jocului am făcut-o pe loc, joc
care este însoţit de două cântece: al Lazărului şi
Lăzăriţii. Interesându-mă mai din aproape (v.
nota ³²), am constatat, după spusele informatoa-
relor, că nu se cântă ambele cântece la o casă,
ci acolo unde era băiat în casă se cânta al lui
Lazăr, iar unde era fată, se cânta al Lăzăriţii ³²).
Versurile ambelor cântece le redau:

                 I
Lazăr m'neata să scula
              Lazar, Lazăre, mă
Pe mâin' albe se spăla
              Refren
Pe ochi negrii se uda
Securea pe mână-şi lua
La pădure că-m pleca
În copac că se suia
Muguri verzi că-mi dărâma
Din copac îmi cădea,
Sângile mi-l podidea
Şi pe nas şi pe obraz.
Târla oilor, locul meilor
Unde plânge, foc se stinge
Unde tace foc se face.

                 II
Cine joaca Lăzăriţa
              Lazăr, Lazăre mă,
Joacă Ioana şi cu Leana
              Refren
Dar cu ce mi-e îmbrăcăţică ?
Cu o ie dintr'o mie.
Dar cu ce mi-e încinsăcică ?
Cu brâu lat din Ţarigrad.
Dar cu ce mie împropoţică ?
C'o bocşa din Dobrogea.
Si cu ce mi-e încălţăcică ?
Cu ciorapi de pe la raci
Cu papuci de pe la Turci
Potcoviţi cu coţi de nuci.
Dar cine mi le-or mai plânge ?
Plânge două surioare
Şi nu-s două surioare
Şi sunt două Mihohoare :
Unde plânge, foc se stinge
Unde tace, foc se face.
__________
     ³²) De cântecul Lăzăriţii am aflat, de fapt, după aceia: a doua zi aceleaşi fete mă întâmpină spunandu-mi că mai
au să-mi spună un cântec. Era cântecul Lăzăriţii pe care îl uitaseră.

p. 178

[Volcae]

   Practica magică propriu zisă este destul de des -
voltată în Timoc. Din ea s'a transplantat mult şi
în noul sat, noi însa, nu putem înfăţişa de cât câ-
teva descântece, care pot fi, totuşi, identificate[p. 178]
parţial cu ceea ce aflăm în ţară. Textul lor îl redăm,
întru cât nota specifică le este incontesta-
bilă.[p. 179]

DE SCRISĂ (DRAGOSTE)

Cărbune, cărbunaş
Ieu dau cu tine pe coş
Tu să te faci un cocoş
Cu ciocu de ftier
Piele de oţăl
Să te duci la scrisa mea :
Cu ciocu să ciocneşti
Cu penile să plesneşti
La mine s'o porneşti,
Ieu în vis s'o visez
S'o cunosc
Cu iea să vorbesc
Şi cu mumă-sa
Cu tată-su
Cu frate-su
Şi cu moşi-su
Şi cu naşi-sa
Cu tot neamu ii.
Astă sară
Îţ dau o grije mare:
Să umbli şi în lung şi în larg
Dupe scrisa mia
S'o găseşti la noi în sat
Di-o fi în tară
Să-i pui scară
Di-o fi 'n munte
Să-i faci punte.
În astă sară
Să-m vină veste pi-o scară
Să umbli piste gard
Făr' de pârleaz
Şi pin câini
Făr' de ciumag.
Plecai pe carare
La fântana lu Adam
Mă 'ntâlni c'o fată mare :
Ce te vaiţi şi te olicăi ?
De dragoste n'ai noroc ?
Caci tu dai cu una,
Ieu dau cu doauă
                     (până la zece)
Că din zece,
Nu mă poate nimeni 'ntrece
Că eu m'am sculat
Şi-am făcut la copiii ii
Di-o fi vie,
În prăvălie.
Di-o fi moartă,
În groapă.
Dragostea nu iarta
Şi mă duce tot la cel ce ştie s'o poarte

p. 179

[Volcae]

DE DEOICHI

A plecat un copil
Pe cale,
Pe cărare
S'a 'ntâlnit cu'n voinic în cale
Din cap i-a clătinat
Inima i-a mâncat.
Di-o fi deoichiat de voinic
Să-i crape ochii
Să se minune lumea
Cum s'a minunat el
Di-o dioichiat.
Da di-o fi dioichiat di-o femeie
Să-i crape ţâţăle
Să-i cure laptele
Să-i moară copilu de foame
Să se mire lumea de ia
C'a dioichiat.
Da di-o fi din fată
Vântu să bată
Cosâţa să-i cadă
Să se mire lumea
Cum s'a mirat ea.
De-o fi din drumuri
Văntu să bată
Pulbera să-i miargă
Să se mire lumia
Cum s'a mirat iel
Di-a dioichiat.
Di-o fi din garduri
Să le cadă propţili
Să se mire lumia
Cum s'a mirat iel.
Da di-o fi din soare
Să-i sece razele
Să cadă la pământ
Să putrezască.
Da de-o fi din pasări,
Păsărică alba,
Alba în coadă, albă,
Calcă 'n sus
Calcă 'n Jos
Calcă 'n piatră
Nestămată,
Să-i crăpe oichii
De oicheturile râmnitorului.
Care-a râmnit
A plesnit.
A plecat pe cale
Pe-o cărare
S'a 'ntâlnit cu lipiţa, clipiţa,
Din cap i-a clătinat
Inima i-a luat
Şi ficaţâ
Şi i-o fript în frigare
Şi i-o luat pe spinare
Şi-o plecat pe un drum la vale
Şi l-a lăsat chirăind.
Maica Precista l-auza
Şi la el venea:
Ce te chirăi,
Ce te vaicări?
Cum să nu mă chirăi,
Cum să nu mă vaicăr
C'am plecat pe-o cale
Pi-o cărare
M'a 'ntainit, lipiţa, clipiţa 'n cale
Din cap mi-a clătinat
Inima şi ficaţi mi i-a mâncat
Şi mi i-a luat şi i-a fript în frigare
Şi-a plecat intr'o pădure mare.
― Nu te chirăi, nu te văicări
Du-te la Gherghiţa descântătoarea
Că ea are limba de leac.
Ia cu limbă descănta
Şi cu busuioc o mirosa
Şi tu rămâi curat, luminat,
Ca steaua 'n cer
Ca roaua 'n câmp
Ca ceasu ce te-ai făcut !

p. 179

[Volcae]

DE IZDAT

Izdatu dă cu'n cuţăt
Ieu dau cu două
                    (până la 10)
Din zece nu poate izdatu mă'ntrece !
Crăpi izdat
Că nu dau trup nevinovat
Că n'ai cruce şi n'ai tămâie
Şi n'ai biserică ;
Eu am cruce şi am biserică.
Izdat pripit,
Izdat înzălojit
Cu palma te-am plesnit :
Să te duci de unde ai venit
Cu omu ăsta n'ăi nimic
                     (bate din palme)
U, a, sbiară birovu 'n sat
Că moare omu ăsta de izdat !
Ieşi izdat din sat
Ca nu-ţ dau trup nevinovat !
Izdat din popă dat
Izdat din ovrei dat
Izdat din ţap dat
Nu-ţ dau trup nevinovat !

     (Informatoarea e convinsă că a vindecat: „Venea Stancu
lu Bereacă cu fata, mai mult moartă decât vie şi s'a sculat ;
N'am apucat să sfârşesc, am spus câteva vorbe !).

p. 179

[Volcae]

DE STRÂNS

A plecat strânsu
Cu cuprinsu
Şi cu apucatu
Cu 'ncleştatu
Cu bobositu
Din casă 'n casă.
Toate căşile 'ncuiate
Ferestile astupate.
Adica la un copil mic să ducea,
În uşe 'npingea
Cheia-i frângea
Fereasta-i destupa
Mătura-i deslega
La el în casă tuna
Îl găsa adormit, arumit
Din somn îl lua
Îl strângea
Îl frângea
În ciur îl punea
Şi-l ciuruia
Sângili-i surbia.
Îi lua din inimă,
Di su inimă
Di su ii
Din şiru şelilor
De jugu gâtului
De sgârciu nasului
De faţa obrazului
Gogoşele ochilor.
Îl lăsa chirăind.
Maica Precista auza
Pe scară de ftier scobora
În cârje de aur să răzma
Şi pe el întreba:
Ce te chirăi
Ce te vaicări ?
Doamne, Maică Precistă,
Cum să nu mă chirăi
Cum să nu mă vaicăr
C'a plecat strânsu
Şi cuprinsu
Din casă 'n casă,
La mine venia
Şi din somn mă lua
Şi mă trântea
Şi sângile mi-l sorbia
Şi pe mine mă lăsa :
Chirăind,
Văicărind,
Glas până 'n cer.
Taci, tu, nu te chirăi.
Du-te la Ghiorghiţa,
Descântătoarea
Ca ia are limbă de leac.
lea cu limba descânta
Cu tămâie tămâia
Cu ace 'mpungia
Cu mătura mătura
Cu mâna dreapta lua
Şi 'n coarnele ciutelor lăpăda
Şi ciutili din coarne miliţa
Pe strânsu 'neca.
Şi tu rămâi
Curat, luminat
Ca steaua 'n cer
Ca roua 'n câmp
Ca ceasu ce ti-ai făcut !

(Inf. pentru descantece este Gheorghita Tara etc.).

p. 179

[Volcae]

Iată şi câteva doine şi cântece batraneşti :


HAIDUCUL PĂTRU

Sub poala de codru verde
Mic focşorel mi se vede
Nu ştiu focu potolit
Sau de haiduci ocolit.
Nu ştiu zece sau doisprezece
Ori piste suta mai trece.
Şi-m frigeau un berbece.
Nu mi-l frigea cum să frige,
Dar l-atârna prin cârlige
Şi-l întoarce prin belciuge
Ca să-i fie carnea dulce.
La lumina focului
Şedea mama Pătrului,
Pătrului, haiducului
Şi lu Pătru îi vorbeşte:
― Auzi, Petre, muică Petre,
Tu să te laşi de oţâie
C'o să te plâng 'n puşcărie,
Tu sa te laşi de furat
C'o să te plâng spânzurat !
Dară Pătru iar vorbea :

― I-auzi mumă, muica mea,
leu nu mă las de oţâie
Pân m'oi plânge 'n puşcărie
leu nu mă las de furat
Pân n'oi plânge spânzurat
Că tot tu m'ai învăţat.
Când ieram de şapte ani
Pe mahlale eu plecam
Şi mă 'nvaţai de furam :
Custumele bricegele
Veneam acasă cu ele
Şi ţierea drăgut de ele;
Când crescui de zece ai
'N codru verde mă 'nfundai
Şi mă învaţai de furam
Cârlăiori, de-ai gălbiori
Străluciţ de câte-o nare
Pintenaş la tri picioare
Şi dăngale pe spinare
Unde-l vede haiduc moare,
Să umble pe el călare !

Fa fetiţă dila munte
Nu purta bobocu 'n frunte
Că ţi-o ieşi vorbe multe.
― Las să iasa
Că nu-m pasă
Că mi-e maica ticăloasă
Şi mă 'nchide 'nchisa 'n casă
Cu perdele la fereastă.
Luai perdeaua din fereastă
Mă zăuitai, la neica 'n coastă
Neica secera la grâu
Cu bobocu meu la brâu
Ieu î-i cerui să mi-l dea
Iel ceru ca să mă ia.
De-aş şti neică că m'ai lua
Şi alt boboc ţi-aş mai da !

Pe vârfu vârfului,
Pe crecile nucului
Cântă două turturele.
Alea nu sunt turturele
Şi sunt dragostele mele
Ce mă 'ndrăgostii cu ele !

De-aş putea cânta ca cucu
Nu m'aş mai ducea la lucru
Şi-aş cânta vara prin sat
La neveste cu bărbat.
Bărbaţii sunt duşi în lume
Le iubesc şi nu mă spune.
Cântă cuce numai mie
C'o să plec în aiducie
Să strâng bani de cununie !

p. 180

Florescu, Florea. Cusuiul din Vale: O colonie de Români timoceni din Cadrilater, Sociologie românească, Anul III, Nr. 4-6, 1938, p. 170-180.