MIORIŢA IN TIMOC - Cântecul strinului

[Volcae]

                   MIORIŢA IN TIMOC

    In cadrul preocupărilor Uniunii Fundaţiilor Regale, în ziua de
11 Mai, am vizitat în comuna Curcani din judeţul Ilfov tabăra de
prizonieri români din Timoc. Interesându-mă de indeletnicirea celor 300
de prizonieri, am constatat, dincolo de forma actuală a plugăriei, un
strat ciobănesc, vădit între altele, şi prin faptul că cei mai mulţi
dintre gospodari îngrijesc la casa lor şi de oi. Am întâlnit un
cântăreţ din fluer având pe instrument săpată inscripţia numelui
în sarbă, dar cântând, de nu-i mai venea să sfârşească, porneala
oilor.
    Era de aşteptat ca într'un astfel de mediu să inflorească balada
noastră păstorească. Semnalizări asemănătoare celor din jocul co-
morilor trimiteau către anumite aspecte etnice ale cântecului bătrâ-
nesc. In afară de indicii despre cântecul ciobanului care şi-a pierdut
oile, de care ştiau şi unii săteni şi preotul, am avut norocul să dau
de o excepţională variantă a Mioriţei. Tot atât de interesant este şi
cântăreţul, care mărturiseşte că « ar trebui trei zile să le scrieţi ».
Il chiamă Miăilă a lui Mariana a lui Pătru, pe sârbeşte Meilă Pe-
trovici.
    Dela el am cules următoarea baladă, pe care a învăţat-o dela
lăutari bătrâni, şi pe care o reproduc întocmai, fără fonetica
dialectală :

Ai, doboară,
Ai, scoboară,
Ai, tot din deal în vale,
In răsărit de soare,
Pe acel crac de munte
Turme de oi multe
Multe şi mărunte.
O turmă de oi
Cu nouă ciobani
Cu stăpânu zece,
Nimeni nu-l întrece.
Ele scoboară
Tot din deal în vale
Pe Stârminul mare
L'ale livezi verzi
L'ale ape reci
Print'ăi munţi cărunţi,
Unde-s cerbii mulţi
Ele scoboară.
Cine le păzeşte ?

[Volcae]

142                     REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE

Ăi nouă ciobănei,
Toţi flăcăi.
Ciobanii se vorbea
Şi să tăinuia
Pe strinul să-l omoare,
In scăpătat de soare,
Ba! şi la cina şi mare
Pe el să-l omoare:
Turma să i-o spargă
Nouă părţi s'o facă.
Pe ei i-auzea
Mică miorică,
Mică şi bălură
Cu corniţu 'n gură,
Cu lâna modură;
Mică şi băluţă,
Cu patru corniţe,
Cu lâna plăviţă,
Guşată la ţâţă.
Oaia abea auzea,
Urmă rămânea,
Să făcea păştea
Şi ea că zăcea.
Di trei zile încoace
Gura nu-i mai tace.
Strinu mi-o întreba:
― Mieorica mea,
Surioara mea,
Fruntea oilor,
Fala negustorilor,
Di trei zile încoace
Gura nu-ţi mai tace,
Ori iarba nu-ţi place;
De ce sbieri aşa,
Spune-i lu neica.
Mioara zicea
―Măi strinule,
Măi stăpâiorul meu
De la Dumnezeu,
Da ştii, da ştii,
Dă ştii, da nu ştii,
Di ce sbier aşa,
Că ei s'o vorbit
Şi s'o tăinuit
Ai nouă ciobănei
Tot ai tăi flăcăi,
Ce-ai văzut de ei,
Pe tine să te omoare
In scăpătat de soare,
Pe la cina mare,
Turma să ţi-o spargă,
Nouă parţi s'o facă
Pe mine să mă facă.
O sacă de apă,
C'aşa lor le place.
Strinu el zicea:
―Mieorica mea,
Mânca-ţi-aş gura,
Taci, nu mai plângea,
Lasă-i cum or vrea,
Ei de m'or mânca;
Da tu să te faci
Şi să te prefaci,
Pe urmă mai schioapă,
Şchioapă şi bolnavă,
Unghişu zugrăvite
Cea mai rea de vite,
Slabă şi bolnavă,
Ca să nu te 'mpartă,
Pe tin te-o lăsa.
Da iar să te faci
Tot o fată mare
Părul dat la vale
Să te duci mai tare,
Nene, şi de grab
Unde mi-e drag:
La vale, la vale,
La marginea de mare,
Unde marea-mi bate,
Bate şi coteşte,
Muica mea trăieşte,
Muica mea bătrâna
Cu burca de lână
Urzeala de sârmă,
Sârmă neagră întoarsă,
De ţine la oasă,
Tot muica mea bună,
A voastră stăpână,
Şi ei ca să-i spui
Că m'a omorît;

[Volcae]

MIORIŢA ÎN TIMOC                                   143

Şi ea va veni
De, măi, m'o îngropa
In târla oilor,
In jocul mieilor,
In lătratul câinilor,
In urlatul lupilor.
La capăt ca să-mi pună
Fluerel de soc,
Să-mi cânte cu foc,
N'am avut noroc,
Fluerul de brad,
Să-mi cânte cu drag,
Cu dopu de os,
Să-mi cânte milos,
Şi legat în sârmă
Inima fărâmă.
A muică bătrână,
Ea m'o îngropa.
Şi ea să se ducă
Sus la Piatra 'naltă,
La crucea de piatră,
Unde am fost odată
Cu turma mea toată,
Blaga să mi-o scoată
Pomană să-mi facă.
Subt o piele miţă
Este o postăviţă
Plină de lăiţă,
Banii de pe miţă;
Da subt un butoi
Este un ulei
Plin de dinărei,
Banii ăi de pe miei;
Polişori,
Bani de pe berbeci;
Da mai multe rile
Bani ăi de pe lână
Mieoara de auzea,
Şi ea se ducea
La vale, la vale
In marginea de mare
Unde marea bate,
Bate şi coteşte,
Muma lui trăieşte.
Din gură-mi zicea:
―O maică bătrână,
Da n'ai auzit,
Un fiu ai avut
Şi l-a omorît
Ai nouă ciobani
Tot ai lui duşmani.
Vorbă mi-a lăsat
Maică, să-l îngropi,
Pomană să-i faci.
Blaga ăi scotea,
Lăutari ăi da,
Câte grădine,
Cu grije domnească,
Să se pomenească.

  Această variantă este cea dintâi mărturie directă despre Mioriţa
în Sudul Dunării. Şi ea nu este culeasă dela un bătrân, ci dela un om
tânăr, plugar şi lăutar al satului totodată. Din toate amănuntele
date, reiese că balada este foarte cunoscută, nu numai în sat, ci pe
o rază mai largă în spre Miazăzi. Ciobani, coboriţi din munţi pentru
târgueli cer adesea lăutarului să zică « P'a strinului » ― cântecul
ciobanului străin. Consătenii întrebaţi, confirmă că la ei, în Bârza-
Palanca şi împrejurimi, se zice adesea.
  Nu este aici locul de a releva însemnătatea mărturiei sub aspec-
tul ştiinţific. Dar cercul acesta închis de compactă populaţie româ-
nească, cu o structură sufleţească proprie, este şi el sânge din sângele
nostru. Şi nu este o întâmplare că cea mai cerută baladă în această
înstrăinată regiune ― pe care aş numi-o Bucovina dunăreană ― este
tocmai « Cântecul strinului ».

[Volcae]

144                     REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE

  Timoc, ţinut fără noroc.. . Cu perspectivele lui în spre Balcani
şi Mediterană, cules în apropierea Vadului marcat prin podul lui
Traian, cântecul acesta este menit să cimenteze în noi convingerea
că ţinutul Timocului trebue să devie tot mai mult puntea noastră de
trecere spre romanitatea originelor.

                                                             D. CARACOSTEA








D. Caracostea : Mioriţa în Timoc, Revista Fundaţiilor Regale. an. VIII, Nr. 4, Aprilie 1941. p. 141-144
http://digitool.dc.bmms.ro:8881/R/-?func=dbin-jump-full&object_id=889587&silo_library=GEN01

[Volcae]

  STRINU¹)

Duboară, scoboară,
Oi din deal în vale,
Nouă ciobănei;
C'o turmă de oi,
Cu nişte câni răi.
Nouă ciobănei,
Ficiori de mocănei;
Şi cu Strinu zece,
Care-i şi întrece.
Iei toţ scobărând
Pe-ale livezi reci,
Colea 'n vale 'n reci²)
Ciobani cum mergea;
Hei cum să vorbea,
Pe Strinu-l duşmănea.
Că are Strinu, are
Capre mai lăptoasă
Şi oi mai lănoasă.
Caii bârsănei,
Şi cânii mai răi.
Şi are, Strinu are,
Ce-a lui mniorică,
Mai bună sorică.
La bot ie modură,
Cu corniţe 'n gură;
Cu lâni poleite,
Unghiile cănite.
Ciobani să vorbea,
Pe Strinu să-l omoare,
Pe joi dimineaţă,
Cam la prânzu-al mare;
Colea 'n vale 'n reci³)
Ntr'ale ape reci.
Acela Vrânceanu,
Cânili duşmanu;
Cu baciu Ciobanu,
Gruia căpitanu,
Turcu Năzăreanu;
Cu-acela Olteanu,
Şi cu Moldoveanu
Iei mi să vorbiră,
Pe Strinu să-l omoare;
Turma să o 'mpartă,
Nouă părţi s'o facă.
Pe-a lui mniorică,
Cea bună sorică;
Ciobanii s'o facă.
Săcăgiu de apă;
Iea le-o căra,
Berea şi mâncarea...
A lui mniorică,
Strinu când venea,
Turmili pornea;
De mi le păştea,
Pe urmă uidea4);
Şchioapă se făcea,
Şi tot îmi zbiera,
Strinu sta grăia:

__________
 ¹) Din colecţia Cristea Sandu Timoc.
 ²) Ape.
 ³) Ape
 4) Rămânea.

[Volcae]

STRINU                                                  651

« A mea mniorică,
« Mai bună sorică;
« Pe urmă-ai uidit,
« Şchioapă te-ai făcut?
« De trii zâle 'ncoace,
« Guriţa nu-ţi tace;
« Să dea Dumnezău
« Furii să te fure;
« Lupi să te mănânce,
« Mai bine n'aş zâce... »
D'a-lui mniorică,
Mai bună sorică,
Din gură grăia:
« Stăpâne, stăpâne,
« Baş¹) stăpân ca tine,
« Nu se află 'n lume.
« Ia nu te grăbea,
« Nu mă blăstăma;
« De trii zâle 'ncoace,
« Guriţa nu-mi tace;
« La urmă-am uidit,
« Şchioapă m-am făcut!...
« Ieu am auzât,
« Ciobanii vorbind
« Şi făgăduind
« Pe tine să te-omoare,
« Mâne 'n prânzu-al mare;
« Or 'n namneaz de sară,
« La chindia mare
« Cu 'n pistolaş mic,
« Mic şi ruginit,
« De trii ori umplut.
« Cu aur şi argint,
« De tine gătit.
« Ieu am auzât,
« Ciobanii vorbind,
« Iacă că ţ'am spus;
« Limba mi-a negrit,
« Pe tine căutând! »
Strinu de-auzea,
Iăbăra plângea,
Din gură-i spunea:
« A mea mniorică,
« Cea bună sorică,
« Pe mine m'o omoară,
« Colea 'n vale 'n reci²),
« 'Ntr'ale ape reci.
« Tu te-oi 'nfurişa,
« Din turme-oi ieşea
« Chiar şi mi-oi pleca,
« Pe Dunăre 'n jos;
« La Craiova mică,
« L'a-mea muichiliţă.
« Să-i spui muichii mele,
« Că m'am însurat,
« Şi mireasă-am luat.
« Pistolaşu-ăl mic,
« Mic şi ruginit,
« Mic şi ruginit,
« De trii ai³) umplut;
« Cu-aur şi-argint,
« Nuntă mi-am făcut.
« Lăutari avut,
« Păsări, lăutari,
« Prioţi, munţ'ai mari,
« Soarili şi luna,
« Mi-au ţânut cununa.
« Să-i spui muichii mele,
« Pe mine m'o lua,
« Şi m'o aducea,
« La târla bătrână;
« 'N adăpost de vânt,
« Să-mi facă mormânt,
« Chiar când m'o 'ngropa,
« La cap mi-o punea;
« Flueraş de os,
« Să cânte milos.
« La brâu mi-o punea,
« Flueraş de corn,
« Să cânte de dor.
« Iară la picioare,
« Flueraş de salcă,

__________
 ¹) Chiar întocmai.
 ²) Ape.
 ³) Ani

[Volcae]

652                     REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE

« Iniimioara-i sacă.
« Să- spui muichii mele,
« Sapa că mi-o lua,
« Muma o săpa,
« În târla bătrână;
« Ieste-o stomă¹) plină,
« Banii de pe lână! »
« Şi 'n toru²) la mnei,
« Mi-este un ulei,
« Banii di pe mnei.
« In obor la proptiţă
« Ieste o stomniţă³),
« Plină cu leiţă4),
« Banii di pe miţă. »
Ciobanii mergând
Şi iei scoborînd,
Colea 'n vale 'n reci,
'Ntr'ale ape reci.
Iel îmi fluiera,
Oili apă bea.
Da' cela Vrânceanu,
Cânili duşmanu,
Pistolaş trăgea,
'N Strinu-l îndrepta;
Odată pocnea,
Pe Strinu-l lovea.
'N capu pieptului,
La casa sufletului.
Strinu zo-mi cădea,
Colea 'n vale 'n reci,
Pe-ale livezi verzi.
Ciobani alerga,
Turma i-o 'mpărţea.
A lui mniorică,
Mai bună sorică,
Ia să 'nfurişa;
Din turme ieşea,
Ş'apoi zo5) fugea.
Pe Dunăre 'n jos,
La Craiova mică.
L'a lui muichiliţă.
Iea cum ajungea,
La uşe zbiera.
A lu' Strinu mumă,
Cum ieşia 'ntr'o fugă,
Mniorica lui,
Zâsă mumii lui:
« Cea mumă bătrână,
« Lu strinu ieşti mumă,
« Aide să mergem,
« Strinu s'a 'nsurat,
« Mireasă şi'a luat,
« Pistolaşu-al mic,
« Mic şi ruginit,
« De trii ai6) umplut,
« Cu-aur şi argint,
« Nuntă şi'a făcut!...
« Lăutari-avut,
« Prioţi, munţâ-ai mari,
« Soarile şi luna
« I-au ţânut cununa! » .
Baba de-auza,
La Strinu-mi venea
Pe Strinu-l găsa;
Colea 'n ape reci,
Pe-ale livezi verzi;
Mneua că-i spunea:
« Cea maică bătrână,
« Ieşti lu Strinu mumă.
« Strinu-a porâncit,
« Pe Strinu să-l luăm,
« Noi să-l îngropăm;
« La târla bătrână,
« 'N adăpost de vânt.
« La cap să-i punem,
« Fluerel de treistie,
« Dă la lume vestie.
« Iar la brâu un corn,

__________
 ¹) Oală, mare de pămtânt.
 ²) Gunoi.
 ³) Oală mai mică decât stoma.
 4) Lei.
 5) Ce mai fugea.
 6) Ani.

[Volcae]

STRINU                                                  653

« Să cânte de dor.
« La picioare-i punem,
« Fluerel de salcă,
« Inimioara-mi sacă.
Şi iar îi spunea:
« Stăpână, stăpână,
« Sapa 'n mână-oi lua
« Mamă ş'oi săpa,
« In târla bătrână,
« Ieste-o stomă plină,
« Banii di pe lână.
« Şi 'n toru la mnei,
« Mi-este un ulei;
« Ş'ala plin de lei,
« Banii di pe mnei.
« In obor la proptiţă,
« Ieste o stomniţă;
« Plină cu leiţă,
« Banii di pe miţă.
Baba de-mi săpa,
Bani arâdica,
La sud¹) să ducea,
'N judecată-i da,
Sudu-i judeca
Şi-i băga la puşcărie
Ii băga pentru vecie.
Baba di colea,
Mniorica-şi lua,
Ş'acasă-mi venea.
Mniorica zo prăsa,
Ş'altă turmă că făcea
Şi-mi trăia la Craiova,
Jos în Ţara Românească,
Ca pentru să pomenească.

 Auzită dela Sâma Prunaru de
52 ani din com. Alexandrovăţ,
jud. Craina, Valea Timocului Ju-
goslav.

   In comună sunt 15 lăutari şi dintre ei, vreo 3 au trecut în tară. Lău-
tarii sunt Români.
   Sâma Prunaru ştie carte. Ştie atât de multe poezii, cât nu ştie altul în
ţinut. Mi-a spus peste 50 de balade.
   Numele vechi al comunei e Zlocuţa. Comună curat românească (1000 loc.).
Cam la 20 km. de Dunăre între Vidin şi Negotin, în plasa Negotin.

__________
 ¹) Judecătorie (cuvânt slav).



Colecţia CR. SANDU TIMOC : Strinu, Revista Fundaţiilor Regale. an. X, Nr. 12, Decembrie 1943. p. 650-653
http://digitool.dc.bmms.ro:8881/R/-?func=dbin-jump-full&object_id=889126&silo_library=GEN01

[Volcae]

UOIŢĂ BALURĂ,
KU KORŃIŢU-N GURĂ

   
Ăntuorku-mi s-întuork,
Triĭ nuvirĭ pră luok.
Śe duk ăn mižluok?
Duk turmĭe dă uoĭ,
Uoĭță (ku) ćobăńeĭ,
Şă uoĭța-ĭ ku ĭeĭ.

Uoiță balură,
Ku korńițu-n gură,
Ś-aĭ uđit pră urmă?
Or ĭarba nu țî bună,
Or ĭarba nu-ț plaśe,
Kă gura nu-ț măĭ taśe?
Uoiță balură,
Ś-aĭ uđit pră urmă,
Măre, gura nu(-ț) măĭ taśe?

Nu şćiu śe maĭ faśe,
Kî ĭeĭ s-a vorbit,
Śeĭ d-al (?) Ungurĭan
Ku al (?) Moldovĭan,
Baş ăn pus dă suare
Ĭeĭ kă să m-omoară!

Ma, țukuvă dă fraț,
Sî nu ma lăsaț,
Ma sî ma luvaț,
Şî sa ma-ngropaț,
Țukuva dă fraț,
În strunga ku uoĭ,
Lînga mĭeĭ doĭ mĭeĭi,
Lîngă źimănari mĭeĭ,
Să putraḑăsk ku ĭeĭ,
Țukuva dă fraț.

Kîńi kî mĭ-a uđit,
A uđit urlînd.
La mińe latrînd.

Şî să-npuńeț la kap
Fluĭerĭel dă fag,
Să kînće ku drag;
Fluĭerĭel dî fag,
Sî şćiț kî am pļekat,
Şî ĭo vam lăsat
Baş la marĭe nakaz;
La marĭe nakaz,
Ku lăkrîmĭe pră obraz.

__________________


OVČICA BELKA,
S ROGOM U USTIMA


Vrte mi se, vrte,
Tri oblaka u mestu.
Šta pod sobom nose?
Dva ovčija stada,
Sa svojim čobanima,
I ovčicom sa njima.

Ovčice belice,
S rogom u ustima,
Što si zaostala?
Da l je trava loša,
Il ti nije slatka,
Kad usta ne zatvaraš?
Ovčice belice,
Što si zaostala,
Pa mi stalno blejiš?

Ne znam šta da radim:
Oni se zarekli:
Jedan Ungurjanac,
Jedan Moldovanac -
Baš kad sunce zađe
Mene da ubiju!

Ah, ljubljena braćo,
Nemojte me baciti,
Već me ponesite,
Pa me zakopajte,
Ljubljena mi braćo,
U obor sa stokom,
Kraj moja dva jagnjeta,
Moja dva bliznaka,
Da trunem sa njima,
Ljubljena mi braćo.

Psi mi ostadoše,
Tužno urlajući,
Sve za mnom lajući.

Kraj glave nek mi stave
Frulicu od bukve,
Da s ljubavlju svira;
Frulica od bukve,
Da razglasi svetu,
Da sam vas napustio
U velikoj muci;
U velikoj muci,
Sa suzom na obrazu.


Kazivač: Peva uz violinu Miladin Nikolić iz Duboke (opština Kučevo, Zvižd). Snimio Paun Es Durlić, 15. VI 2008. godine.
Zapis obradio: Durlić Mesto: Duboka Opština: Kučevo
Područje: 09 Ungurjani (Pečani)

Izvor:
http://www.paundurlic.com/vlaski.recnik/kn_celarec.php?action=upd&id=12

[Volcae]

106

MIORIŢA


Pe cel crac de munte,
Merg oili-n frunte,
Fi-va vro cinci sute,
Ba că-s mai multe.
Vro fi vo cinci mie,
Cine le va ştie !
Da' cîini le păzea,
Şi le cuprindea.
Da-i nouă ciobani
De două surori,
Ei mi s-a vorbit
Şi s-a tăinuit
Stăpîn să omoare,
Cătră însărare,
Vitili să-mpartă,
Nouă părţi să facă.
O oaie-auzea,
În urmă uidea.

p. 262


― Oiţă plăviţă,
Cu şapte corniţă,
Sau mi-ai ologit,
De-n tîrlă-ai uidit ?
Oaia de-auzea,
Din gură zicea :
― Nici n-am ologit,
Nici n-am pîrlogit,
Eu am auzit
Nouă ciobănei,
De două surori,
Şi ei s-a vorbit
Şi s-a tăinuit
Stăpîn să-mi omoare,
Vitili să-mpartă,
Nouă părţi s-o facă.
Stăpîn de-auzea,
Din gură zicea :
― Oiţă plăviţă,
Cu nouă corniţă,
Tu ca să le spui,
De m-or omorî,
Pe mine mă-ngroape
Dindărătul tîrlii,
Unie latră cînii ;
Vîntu mi-o bătea,
Cînii mi-o alătra,
Şi cînii m-or plînge
Cu lacrimi de sînge.

p. 263


^{Cristea Sandu Timoc. Cîntece bătrîneşti şi doine, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1967, p. 262-263.}

[Volcae]

104

CÎNTECUL STRINULUI


Verde trestioară,
Doboară, coboară,
Tot din deal în vale,
Pe cel crac de munte,
Turme de oi multe,
Tot vite mărunte ;
Multe de-ale şute,
Ce sînt la muls blînde,
Da' sînt şi cornute ;
Alea nu sînt blînde,
Au coarnele mari,
Şi cînd linge sare,
Pe-al'alte le bate,
Că n-au coarne-nalte.
Coboară mergînd
Turmele de oi,
Tot cu cîini de-ai răi,
Cu-ai nouă ciobani,
Şi cu strinu zece,
El pe toţi întrece :
Are oi mai multe,
Toate-s mai blînde !
D-ai nouă ciobani
Îi sînt mari duşmani,
Ei cînd a văzut

p. 257


Că strinu-a făcut
Turme de oi multe,
Şi toate-s blînde,
Ei că s-au vorbit,
Tot s-au tăinuit
Pe strinu-l omoare,
'N scăpătat de soare,
Pe la cina mare ;
Turma să i-o spargă,
Nouă părţi s-o facă,
Ca fraţi s-o împartă.
Pîn' ei s-au vorbit,
Strinu n-a ştiut.
Cine-a priceput ?
Mica miorică,
La lînă măruntă,
La lînă plăviţă,
În gură cu corniţă,
La lînă modură,
Cu corniţă-n gură,
Ea mi-a priceput
Şi s-a nădăit,
D-ai nouă ciobani,
Ce sînt mari duşmani.
Ea mi-a priceput,
La urmă-a uidit.
Nici n-a mai păscut,
Ea zbiera pe cîmp ;
Strinu de-a văzut,
El că i-a vorbit :
― Mică miorică
De trei zile-ncoace,
Gura nu-ţi mai tace,
Mîncarea nu-ţi place.
Spune-mi, frate, mie,
Da' ce-ţi este ţie ?
Că eu te-am crescut,
De tine-am văzut,
Iarna-n jur de foc,
În petec de cojoc.
Mică miorică,
La lînă măruntă,
Din gură zicea :

― Măi strinule
          şi stăpînule
De ce m-am-ntristat ?
Că eu am aflat
C-ai nouă ciobani
Sînt ai tăi duşmani !
Ei că s-au vorbit
Şi s-au tăinuit
Pe tin' să te-omoare
În scăpătat de soare,
Baş la cina mare ;
Turma să ţi-o spargă,
Nouă părţi s-o facă,
Ca fraţii s-o-mpartă !...
Strinu de-auzit
Din gură-a vorbit :
― Mică miorică
La lînă măruntă,
Dacă-i treaba-aşa,
Pleacă, nu mai sta,
În ţara nemţească,
La curtea boierească,
Drept la muica.
La ea cînd oi fi,
La muica să-i spui
Ca să facă bine
Să vie la mine.
Aici de-o veni,
La muica să-i spui,
Mort de m-o găsi,
Ori că zi, ori noapte,
Să lase pe toate,
Pe min' să mă-ngroape
Tot în dosul stînii.
Unde latră cîinii,
Că oile s-or strînge,
Pe mine m-or plînge
Cu lăcrămi de sînge !...
Să-i spui l-a mea mumă,
Ea la cap să-mi pună
Fluierel de os
Ce cîntă frumos,
Dulce şi milos,

p. 258


Cu dopu de sîrmă,
Inima fărîmă !
Şi iar i-oi spunea
Tot la maica mea,
Să-mi cate blaga.
Tot în tîrla oilor,
În jocul mieilor,
Este un ulei
Şi e plin de lei ―
Banii-ai de pe miei.
Este-o ladă plină,
Banii-ai de pe lînă ;
Este o lădiţă
Plină de leiţă ―
Banii-ai de pe miţă,
'Ia a mea muichiţă.
Cum el a-nvăţat,
Ea fuga-a plecat
În ţara nemţească,
La curtea boierească,
Drept la maica noastră,
Veste că i-a dat.
Ea-n fugă-a plecat,
Pe drum, prin păduri,
S-ajungă la copil,
C-aşa-i dor de mumă,
Inima-i fărîmă !
La strinu-a venit,
Ea mort l-a găsit,
C-ai nouă ciobani,
Tot ai lui duşmani,
Ei cînd a-nsărat,
Toţ nouă-au plecat,
Pe strinu-au tăbărît
Şi l-au omorît.
Muică-sa a venit,
Ea mort l-a găsit !...
Şi ea mi l-a luat
Şi mi l-a-ngropat
Tot în dosu stînii,
Unde latră cîinii.
La cap îi punea,
Friptă, muică-sa,

Fluierel de os
Ce cîntă frumos,
Dulce şi milos,
Cu dopu de sîrmă,
Inima fărîmă !
Banii i-a cătat
Şi de bani a dat :
Găsa-o ladă plină,
Banii-ai de pe lînă ;
Găsa un ulei,
Banii-ai de pe miei ;
Găsa-o lădiţă
Plină de leiţă,
Banii-ai de pe miţă.
Şi ea mi s-a dus,
Sus, în ţara nemţească,
Ca pentru să pomenească !

p. 259


^{Cristea Sandu Timoc. Cîntece bătrîneşti şi doine, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1967, p. 257-259.}