Cântece bătrâneşti-Păunaşul codrilor

[Tarabostes]

    Pe cel deal, pe cel colnic
    Trece-o pruncă ş-un voinic,
    Puiculiţă bălăioară
    Cu cosiţa gălbioară,
    Voinicel tras prin inel,
    Mult e mândru tinerel!
    Şi-i tot zice voinicul:
    ,,Cântă-ţi, mândro, cântecul
    Că mi-e drag ca sufletul."
    ,,Eu, bădiţă, l-oi cânta,
    Dar codrii s-or răsuna
    Şi pe noi ne-a-ntâmpina
    Păunaşul codrilor,
    Voinicul voinicilor!"
    ,,Aurică drăgulică!
    Nici ai grijă, nici ai frică.
    Să n-ai grijă pentru tine
    Cât îi fi tu lângă mine.
    Să n-ai frică pentru mine
    Cât oi fi eu lângă tine!"
    Puse prunca a cânta,
    Codrii puseră-a suna.
    lată că-i întâmpina
    Păunaşul codrilor,
    Voinicul voinicilor.
    ,,Cale bună, românaş!"
    ,,Mulţumim, măi Păunaş."
    ,,Măi băiete, băieţele,
    Măi voinice, voinicele,
    Dă-ne nouă pe mândra
    Ca să scapi cu viaţa ta."
    ,,Ba, eu mândra nu ţi-oi da
    Pân' ce capul sus mi-a sta,
    Că eu când o am luat
    În cosiţe i-am jurat
    Să n-o las de lângă mine
    Şi s-o apăr de oricine."



    Ei de brâie s-apucau
    Şi la luptă se luau.
    Când în loc mi se-nvârteau,
    Când în sus se opinteau.
    Nici unul nu dovedea.
    Jos nici unul nu cădea.
    Iar băiatul cam slăbea,
    Brâul i se descingea,
    Şi Păunul mi-l strângea
    Trupuşorul îi frângea.
    ,,Mândro, mândruliţa mea!
    Vin' de-mi strânge brâul meu!
    Apăra-te-ar Dumnezeu!

    Că-mi slăbesc puterile,
    Mi se duc averile."
    ,,Ba, nu, nu, bădiţă frate,
    Că vei lupta pe dreptate,
    Şi oricare-a birui,
    Eu cu dânsul m-oi iubi..."
    Voiniceii se izbeau,
    Şi mai tare s-opinteau,
    Şi mai tare se-nvârteau,
    Şi mai tare se trânteau.
    Din doi unul dovedea,
    Din doi unul jos cădea;
    Cine că mi-ş dovedea,
    Şi cu mândra purcedea?
    Păunaşul codrilor,
    Voinicul voinicilor!
    Cine-n luptă jos cădea
    Şi-n urmă-le rămânea?
    Voinicel tras prin inel,
    Moare-n codru singurel!

P.S.Păunaş însemnează un voinic tânăr, mândru şi misterios, mândru ca păunul şi misterios ca Pan, zeul codrilor.

În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se fi păstrat numele zeului Pan şi să se fi schimbat cu timpul în Păunaş, precum s-au păstrat numele zeilor păgânismului, Joe, Mercur, Venere, ce se văd figurând în poveşti sub chipuri de sfinte creştine; sfânta Joe, sfânta Miercure, sfânta Vinere. Prin urmare, e de crezut că Păunaşul din această baladă nu este altul decât chiar Pan, zeul codrilor.
Imagine graţioasă şi expresie foarte poetică. A jura credinţă în cosiţele fetelor este un vechi obicei ce face parte din şezătorile flăcăilor şi copilelor,noaptea, pe prispa casei părinteşti.
Lupta era la vechii romani un exerciţiu zilnic şi o petrecere: lucta. Asemenea la românii de astăzi lupta e un obicei care domneşte pretutindeni la munţi şi la câmpii. Ea se urmează în deosebite chipuri, cu deosebite numiri: de pildă, lupta voinicească, lupta ciobănească, lupta ursărească, lupta pe dreptate (adică fără punere de piedică şi fără ajutor străin). Cine asistă la aceste lupte ale flăcăilor români de la Carpaţi şi de pe malul Dunării, recunoaşte bine în ele apucăturile şi pauzele gladiatorilor din vechime.
Pentru sufletele viteze puterea e cea mai scumpă avere.