Chants populaires des Roumains de Serbie - Emile Picot (1889)

[Volcae]

                                 XXVII
                    L'AGA TOPALOVIĆ ET STOJAN, LE BÖLÜKBAŠI.

         Aguşiţa luĭ Topală
    Mi pormise tot prin ţară,
    Cu doĭ haţĭ la o coşara,
    Şi din graiŭ aşà grăià :
5  «Dreghić, Dreghić, sluga mia,
    Da cu haţi într'o parte,
    Căci 'mĭ vin' acù o carte
    De la 'nălţatul împărat,
    Din mijlocu de Ţarigrad.»

10       Un Turc tare maĭ curia ;
    Şi tiliga ş'o oprià,
    Luĭ Topală carte-ĭ dà :
    Împăratul îl numià
    De beg mare 'n Sladova,
15  Aga mare'n Cladova.
         Şi Topală a plecat
    Dirept pîn' la Ţarigrad,
    Cu cincĭ zecĭ de Arnautĭ,
    Ca acestia sînt maĭ iutĭ.
20  La 'mpăratul se ducià,
    Mulţăm mare de a-ĭ dà.          
         În deretru cînd venià
    Pe la podu la Cladova,
    Bate-mĭ, doamne, tambura,

25  Cît îmĭ seacă înima;
    Toate boieresele
    Işĭ părăseà casele,
    Inchideà dugenile,
    'Şĭ ascundeà averile.
30  Aguşiţa luĭ Topală
    Se mira ce află'n ţară,
    Şi-şĭ dedea cuvintele :
    «Ce părăsiţĭ casele?
    «Ce 'nchideţĭ dugenile
35  «Şi [v'] ascundeţĭ averile?
    «N'am venit pe rebelie,
    «Ci trimis de 'mpărăţie
    «Ca şi beg în Sladova,
    «Ca şi aga 'n Cladova.»  
40    Şi pe toţi i renturnà,
    Şi iel în Cladova întrà.

         În cetate cînd ierà,
    Sevai! foarte să mănià,
    Că în scaun iel 'mĭ aflà
45  Pe Stoian bulibaşa,
    Care -ĭ noaptea harembaşa.
    Săbioara o scotià,
    Mîna stîngă ĭ-o tăià
    Cu ciubucu alaturea.
50  Dar Stoian aşà-ĭ strigà :
    «Vuraĭ, vuraĭ! Ce-ĭ asta,
    «Că 'mĭ tăiaşĭ tu mie mîna?»
         Şi Stoian atuncĭ fugià
    L'oberchinez din Craina.
55       N'avù aga ce lucrà;
    Carte mare iel scrià
    L'oberchinez din Craina
    Pentru Stoian bulibaşa,

    Care-ĭ noaptea harembaşa.
60  Şi oberchinezul ce făcià ?
    Luĭ Stoian haiducĭ i dà,
    Şi Stoian 'mĭ şi venià
    Şi pe toţĭ i sărăcià;
    Deschidea dugenile,
65  Şi răpià averile!

[Volcae]

                                 XXVIII
                    LE PACHA D'IZVOR.

         Bat' iel, Doamňe, şi îl omoare
    Pie paşa, al din Izvoare,

    Ce a robit Izvoru al mare!
    L'a robit şi l'a pîrlit;
5  L'a pîrlit de l'a furşit.
    Fet'e marĭ şi dîn acĭ
    A pus Turci după vacĭ;
    Dar copiĭ d'aĭ mititeĭ
    A pus tot după viţeĭ.

                                 XXIX
                     LE TSAR ALEXANDRE I ET LES TURCS.
                            (1809-1810.)           

          Frunza verde, păr uscat!
     Alecsander s'a jurat
     Pe sabie şi mizdrac
     Ca să ia Ţarigrad.

5  Vot Cazachi, vot Moscali!
     Rusia să stăpîňească;
     Pe Turcu să 'l prăpăd'ească.
     Vot Cazachi, vot Moscali!

                                 XXX                     
                     TUDOR VLADIMIRESCU
                              (1821.)

          Şti, şti, şti, Todore, şti?
     Şi ňe mînĭ ca pe boĭ,
     Şi ňe taĭ ca pe oĭ.
     Noĭ, noĭ, săracĭ de noĭ!

5        Fi, fi, fi, iňima, fi!
     Fi, fi, fi, Todore, fi!

     Să ne daĭ direptat'e,
     Să ne scoţĭ din strîmbăt'e!

[dPasujoni]

Stau în drum šî ma ginđesk,         
Ma mir šî ma sokoćesk, :
Ku veśina să trajesk,
Coală să nu ponosăsk,
Să tot stau, să tot krojesk?

Šî ma mir šî ma ginđesk
Ku śe rană să ma rańesk.
Apuka maš đe ocîje ?
Răo îm šîađe în puškarije.
Apuka maš đe furat?
Răo îm šîađe spîndzurat.

Kă mis vojńik ńeînsurat;
Niś mustîaca nu ma dat:
Kum sîmt bun đe sărutat
Niś mustaca nu ma dat:
La ńevjeašće ku barbat, 
Să ľe fur noapća dîn pat?

— Dar jo, fraće, să m'apuk
Dă koarńiľi  pluguluj,
Dă rana mošuluj.
—Plugu je o goangă răa,   
Mjearźe îndăraćišîľa:

Dă cu coarnele 'n burta mia
Dîa îm sparźe ińima mjea.
Mjearźe ku kapu înainće
Šî ku koarńiľi îndarîat:
Mi frikă kă îm sîare în pjeapt.

— Dar jo, fraće, să m'apuk.
— Lasaj plugu šî luvaj sapă,
Kă o fi munka măj ušoară.
Luvaj sapa pră spinare
Šî pľekaj la vińa mare,
A de-j ku nuova răzoare,

Kîtă je dzîva đe mare.
Săp dzîva patru parîaľe,
Ľe bjeu sara dîn piśioare;
Mîndra a kasă moare đe foamje.

Koada lungă, sapa lată
Îm mînkîa vîrtutea toată.
Nu măj vjeđa paravă în pungă;
Numa aca mamaľiźi
Ľipită dă fundu punźi.

Lasaj sapa šî luvaj koasa.
Pľekaj la ľivada mare,
A de-j ku  nuova răzoare.
Trašăj doa, tri poloaźe;
Foamja la pomînt ma traźe.

Dakă vadzuj šÎ vadzuj,
0 trînći đe un paduśeal;
Mi o frînse di pă kacîal.
Apukaj pre un ogašîal;
Ma întuńij ku un Cîgańeal :
«Bună kaľe, mă, Cîgańe.»

— «Mulcamăsk, kapitańe. »
— «Futuc moarća-tîa, mă, Cigańe!
«Daunđe ma šći, mă, kapitańe?
«Nu vjedz kă sîmt mort dă foamje.
«Zadăr oiu fi un mešter bun ;
«Tu jej puńe kuzńica în drum
«Fărde rudă dă karbun,
          «Šî tu mije
          «Kă îm faś
          «Dîn kośoară
          «Sabijoară,
          «Dîn ocîal
          «Un buzdušîal,
«Să mărg în kodru ku jeal,
«Să skot bańišoŕ ku jeal.»


Ovako mi deluje mnogo razumljivije!

Inače Emile Picot je francuski etnolog koji je među prvima koji su sakupljali etnografski materijal ne samo u našem kraju, već i po celom Balkanu.

[Volcae]

Да може у разним редакцијама да се напише.
Emile Picot је тадашње румунско писмо допунио са неколико слова (знакова) која су била неопходна за прецизно записивање народних песама у дијалекту.

Када би сада употребили те знакове у комбинацији са садашњим румунским писмом имали би и практично и естецки савршено писмо за записивање наших наречја.За разлику од влашке редакције која је тешка за читање а естецки нема никакав квалитет и чак уопште не подсећа на романско писмо.

Нажалост та слова нису доступна на форуму па сам користио алтенативе за Ń,ń и Ľ,ľ а неке знакове нисам био уопште у могућности да користим.

Волео бих када би наш домаћин господин Паун убацио те знакове које је користио Emile Picot као алтернативу за оне којима из естецких и практичних разлога одговара а и знакове за два царанска слова која непостоје уопште на форуму а то су ДЈ, дј и ТЈ, тј.

[Vlad]

Да може у разним редакцијама да се напише.
Emile Picot је тадашње румунско писмо допунио са неколико слова (знакова) која су била неопходна за прецизно записивање народних песама у дијалекту.

Није он ништа допуњавао већ се стриктно држао правила које важе у романистици када је у питању записивање румунских дијалеката.
То исто раде др Биљана Сикимић и др Славољуб Гацовић у својим радовима.

Поздрав

[Volcae]

Није он ништа допуњавао већ се стриктно држао правила које важе у романистици када је у питању записивање румунских дијалеката.
То исто раде др Биљана Сикимић и др Славољуб Гацовић у својим радовима.

Поздрав

То је онда одговор зашто је писмо било савршено јер се стриктно држао правила која важе у романистици, а пошто је сада румунско писмо једноставније у комбинацији са тим знаковима могли би са лакоћом да читамо и имали би естецки много лепше и практичније писмо за записивање наречја.

Поздрав

[Vlad]

Upravo tako. Nešto slično predlaže Dragomir Dragić, lider FKV. To je  po meni najbolje rešenje.

Pozdrav

[Paun]

Emile Picot је тадашње румунско писмо допунио са неколико слова (знакова) која су била неопходна за прецизно записивање народних песама у дијалекту.
[...]
Нажалост та слова нису доступна на форуму ...
[...]
Волео бих када би наш домаћин господин Паун убацио те знакове које је користио Emile Picot као алтернативу за оне којима из естецких и практичних разлога одговара а и знакове за два царанска слова која непостоје уопште на форуму а то су ДЈ, дј и ТЈ, тј.

Програмирао сам едитор Флорума да по дифолту користи један од најкомплетнијих јуникод фонтова који имамо данас на интернету, а то је MS Reference Sans Serif.
Када желиш да приредиш неки специфичан текст за Флорум, немој користити његов Едитор, већ Microsoft Word. Одабери у њему наведени фонт, и преко опције Insert > Symbol унеси знакове који ти недостају у основном сету карактера који користиш. Притом, ако се ради о дужим текстовима, уради макрое којима ћеш овај унос знатно убрзати а куцање олакшати. Завршен текст се из Ворда у едитор Флорума преноси са copy/paste. Одређене стилске назнаке у тексту (задебљање, искошена слова, подвучени текст, спуштена или подигнута слива, боје и сл.) могу се унети у текст још док се крчка у Wordu, по одређеним правилима PHP синтаксе, или у самом едитору ...

Што се тиче Пикотове ортографије, поред стандарних знакова из румунске азбуке

ă (мукло а),
î (мукло и, и то у свим деловима речи),
ş (ш),
ţ (ц) ... и других

за специфичне дијалектолошке гласове користи следећа решења:

ĭ за полуглас који се у српском бележи ћириличним ,,ј", али га не примењује доследно (luvaĭ, pĺecaĭ, lăsai ...)
ń за ,,њ",
ĺ за ,,љ",
ś за ,,шј",
ĵ (ј са капицом уместо тачке) за ,,жј" (ź)
 (d са тачком изнад) за ,,ђ" и
 (t са тачком изнад) за ,,ћ"
dz за африкату ,,ḑ" и
ŭ (можда сам неки знак испустио!).

(Као што видиш, сви се Пикотови знакови могу видети и на Флоруму, само ако се унесу преко Worda!)

О овом Пикотовом начину записивања дијалектолог Раду Флора рекао је следеће:
,,Njegov je sistem fonetske transkripcije ... više podešen za strance nego što bi odgovarao fonetskim realnostima nekog rumunskog govora".
(Radu Flora, Rumunski banatski govori u svetlu lingvističke geografije, Beograd 1971, str.38)
Флора га је критиковао и због других недоследности, које лако може запазити и сваки писмени Влах из источне Србије ако пажљиво прочита Пикотове записе.

[pdf]http://www.paundurlic.com/pdf/Emil-Picot.pdf[/pdf]

Што се тиче твог питања о ,,царанским" гласовима ,,тј" и ,,дј", ја сам у ,,Сликовници" (у којој сам први пут цитирао такав материјал) користио »t'« i »d'« ... Не знам које ти решење имаш у виду, ако ти се чини погодним ово са ,,апострофом", онда се оно лако може писати управо тако: откуцаш слово и додаш му апостроф (T', t', D', d'), ако имаш неку другу идеју, прегледај фонт MS Reference Sans Serif и види шта тамо има, ја ћу после лако допрограмирати едитор да има и такво ,,дугменце" ... Мада мислим да је најпрактичније решење Word и copy/paste.

[Volcae]

Програмирао сам едитор Флорума да по дифолту користи један од најкомплетнијих јуникод фонтова који имамо данас на интернету, а то је MS Reference Sans Serif.
Када желиш да приредиш неки специфичан текст за Флорум, немој користити његов Едитор, већ Microsoft Word. Одабери у њему наведени фонт, и преко опције Insert > Symbol унеси знакове који ти недостају у основном сету карактера који користиш. Притом, ако се ради о дужим текстовима, уради макрое којима ћеш овај унос знатно убрзати а куцање олакшати. Завршен текст се из Ворда у едитор Флорума преноси са copy/paste. Одређене стилске назнаке у тексту (задебљање, искошена слова, подвучени текст, спуштена или подигнута слива, боје и сл.) могу се унети у текст још док се крчка у Wordu, по одређеним правилима PHP синтаксе, или у самом едитору ...

Што се тиче Пикотове ортографије, поред стандарних знакова из румунске азбуке

ă (мукло а),
î (мукло и, и то у свим деловима речи),
ş (ш),
ţ (ц) ... и других

за специфичне дијалектолошке гласове користи следећа решења:

ĭ за полуглас који се у српском бележи ћириличним ,,ј", али га не примењује доследно (luvaĭ, pĺecaĭ, lăsai ...)
ń за ,,њ",
ĺ за ,,љ",
ś за ,,шј",
ĵ (ј са капицом уместо тачке) за ,,жј" (ź)
 (d са тачком изнад) за ,,ђ" и
 (t са тачком изнад) за ,,ћ"
dz за африкату ,,ḑ" и
ŭ (можда сам неки знак испустио!).

(Као што видиш, сви се Пикотови знакови могу видети и на Флоруму, само ако се унесу преко Worda!)

О овом Пикотовом начину записивања дијалектолог Раду Флора рекао је следеће:
,,Njegov je sistem fonetske transkripcije ... više podešen za strance nego što bi odgovarao fonetskim realnostima nekog rumunskog govora".
(Radu Flora, Rumunski banatski govori u svetlu lingvističke geografije, Beograd 1971, str.38)
Флора га је критиковао и због других недоследности, које лако може запазити и сваки писмени Влах из источне Србије ако пажљиво прочита Пикотове записе.


Што се тиче твог питања о ,,царанским" гласовима ,,тј" и ,,дј", ја сам у ,,Сликовници" (у којој сам први пут цитирао такав материјал) користио »t'« i »d'« ... Не знам које ти решење имаш у виду, ако ти се чини погодним ово са ,,апострофом", онда се оно лако може писати управо тако: откуцаш слово и додаш му апостроф (T', t', D', d'), ако имаш неку другу идеју, прегледај фонт MS Reference Sans Serif и види шта тамо има, ја ћу после лако допрограмирати едитор да има и такво ,,дугменце" ... Мада мислим да је најпрактичније решење Word и copy/paste.

Добро решења која су у то време била актуелна за следеће гласове у застарела, актуелно сада за:
Њ, њ је Ń, ń
Љ, љ је Ľ, ľ

како у наречјима румунског језика тако и у истрорумунском језику

за ДЈ, дј и ТЈ, тј једино прихватњиво решење за мене је како румунски дијалектолози записују ове гласове, то ме занима и то бих једино прихватио и употребљавао.

Значи то бих хтео да се убаци у едитор, знакове које румунски дијалектолози користе за ова два гласа.
И још једно питање како се зову ова два гласа?

Поред ових гласова дали сам пропустио још неки глас који је присутан у царанском говору а непостоји у књижевном румунском?

[Volcae]

Recueil de textes et de traductions publié par les professeurs de l'Ecole des langues orientales vivantes : [publié] à l'occasion du VIIIe congrès international des orientalistes tenu à Stockholm en 1889. Tome 2 / publié par les professeurs de l'Ecole des langues orientales vivantes
E. Leroux (Paris)
1889



Cérémonies religieuses et coutumes des Tchérémisses, par A. DOZON 1
Notice biographique sur Jean et Théodose Zygomalas, par EMILE LEGRAND 67
APPENDICE 149
Sourat per. oupamâ. an malayou. Le livre des proverbes malais, par ARISTIDE MARRE 265
Les débuts de la Compagnie royale de Suède dans l'extrême Orient au XVIIIe siècle, par HENRI CORDIER 301
Inscription gravée sur une stèle élevée dans la salle des exercices militaires de Kiang-Tze (Tibet antérieur), par MAURICE JAMETEL 345
APPENDICE 355
Chants populaires des Roumains de Serbie, publiés par EMILE PICOT 365

Aller à la table des matières

http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5439472f.image.langFR.f000372.tableDesMatieres

[Volcae]

ROMÂNII DIN TIMOC

                                                                                                               de Emile Picot


         In Serbia trăeşte o populaţie românească destul de considerabilă, aşezată între Morava şi Timoc, mai cu seamă în districtele Chiupria, Pojarevaţ, Ţârnareca şi Craina.
         Este greu de a cunoaşte cifra exactă a acestei populaţiuni, despre care publicaţiile oficiale a noului regat nu dau nici o informaţie. La 1861, Lejean ¹) o evalua la 104.343 de indivizi; la 1868 Kanitz ²) o ridica la 123.000 sufl.; este însă foarte probabil că aceste evaluţiuni astăzi să fie mai prejos de adevăr. In districtul Ţârnareca, creşterea anuală a Românilor — după Milichievici — este de 1.42%. iar în districtul Chiupria de 1,44%.
         Nici un călător nu şi-a dat osteneala de a studia pe Românii din Serbia; de aceea astăzi ei sunt încă foarte puţin cunoscuţi. Se ştie doar în mod vag că au venit dela Nord, adică din Valahia, iar nu dela Sud. Ceea ce face dovada acestui lucru este că dialectul vorbit între Morava şi Timoc este aproape identic cu acela vorbit în Mica-Valachie (Muntenia), Locuitorii dela graniţa răsăriteană sunt denumiţi Ţărani în amintirea Tării Româneşti, adică Valahiei, de unde sunt originari; ceilalţi se numesc Inguriani, adică din Ungaria ³), pentru că au venit din Timişul-Banatului.
         Locuitorii de pe ţărmul râului Porecica-Reca, se pare că nu cunosc nici pe una, nici pe cealaltă din aceste denumiri. După spusa unuia din informatorii noştri, nu există la dânşii
_______________
         ^{1)Ethnographie de la Turquie d'Europe. (Gotha. 1861).
         2) Serbien. (Leipzig. 1868).
         3) Asupra cuvântului Ingurian, ungurean, care în România adeseori desemnează pe Românii din Transilvania, v: Alecsandri. ,,Poesii Populare". 1886, p. 3.}

p. 71


nici o tradiţie care să-le lege obârşia de România sau de Ungaria. Se poate pune întrebarea dacă nu cumva se află aşezaţi în aceste ţinuturi încă înainte de venirea unor colonişti de pe ţărmul stâng al Dunării.
         Românii din Serbia n'au nici o cultură naţională. Ei nu au nici ziare nici şcoli. Unii dintrînşii vin să-şi caute de lucru în Mica-Valahie ;dar ei, aici, nu se deosebesc de cealaltă populaţie.
         La 1878, d. Stoian Novacovici, savantul lingvist care ocupă astăzi postul de ministru al Serbiei la Constantinopole, a binevoit să ne comunice diferite cântece culese de dd. George Dimitrievici şi Svetozar Stoiadinovici din Negotin şi de către o institutoare al cărei nume regretăm că nu-l ştim.
         Primii doi culegători cari aparţin unor familii româneşti, n'au învăţat însă niciodată o altă limbă decât cea sârbească; de aceea ei n'au izbutit să reproducă un text românesc decât cu multe pipăiri. Acelaş lucru şi cu institutoarea, care, străină, n'a petrecut în acest ţinut decât un timp oarecare.
         Cu tot interesul pe care-l oferă cântecele din Serbia, noi, de aproape zece ani, am ezitat de a le da publicităţii. Aceasta din pricina inconsecvenţelor fonetice care se găsesc aproape la fiecare vers. Nu puteam să luăm asupra noastră sarcina de a le face în mod arbitrar să dispară; credeam că ne vom putea opri pe ţărmul Timocului, şi să primim informaţiunile, care să ne fi permis să completăm pe cele precedente. Speranţele noastre neputându-se realiza, ne hotărîm să publicăm textele noastre aşa cum ne-au fost transmise.
         Faptul ce pare a se degaja din aceste texte este că fonetica la Românii din Serbia este aceeaşi cu a Românilor din Mica-Valahie şi din Banat ⁴). Fenomenul care o domină este
muierea lui e în ie şi influenţa acestui fenomen asupra consonantelor d şi gh, t, l, n, j şi ci care iau sunetul d (gh), t (teh), l (lli), n (ñi), j (ş). Aceiaş îndulcire se produce la e natural ca şi înaintea lui i.
         N'am putea spune totuşi dacă această pronunţare este constantă. Corespondenţii noştri — care sunt imparţiali — scriu când într'un chip, când într'altul; se poate deci ca pronunţarea să varieze, cel puţin dintr'un sat intr'altul.
_______________
         ^{4) Vezi Documentele noastre pentru a servi la istoria dialectelor române, extrase din ,,La Revue de linguistique et de philologie comparee. (1872).}

p. 72


         Vocabularul mi se pare să fie acela din Valahia-Mica, cu adăogirea câtorva cuvinte turceşti şi sârbeşti ⁵).
         Printre cântecele pe care le publicăm, piesele de dragoste şi satiră, dictoanele populare şi versurile copilăreşti nu prea au mare importanţă. Cea mai mare parte din aceste bucăţi vin probabil din România. (Acest lucru este sigur pentru Nr. XVII, care nare nici un sens în gura unui locuitor de pe ţărmul drept al Dunării). Este altceva cu bucata curioasă despre ciumă (Nr. XX) şi mai ales despre cântecele care au un caracter istoric. In adevăr, cântecele haiduceşti prezintă o analogie cu compoziţiile de acelaş gen răspândite în Muntenia şi în Moldova; dar istoria celebrului Pazvangi (Pasvan—Oglu) şi a bulucbaşei ⁶) Stoian aparţin în întregime Serbiei. Pentru lunga baladă publicată sub Nr. XXIV ⁷), avem două texte unul datorit d-lui Stoiadinovici şi celălalt d-lui Dimitrievici. Aceste două texte nu diferă deloc decât prin detalii fonetice, totuşi, noi ne-am dat osteneala de a scoate la iveală cele mai mici variante ca să arătăm cititorului greutăţile pe care n'am îndrăznit să le tranşăm prin propria noastră autoritate şi spre a-i permite de a-şi face o opinie personală. D-l Al. Odobescu ne-a ajutat, cu o bunăvoinţă pentru care ţinem să-i mulţumim, să transcrim această poemă, pentru care corespondenţii noştri sârbi n'au încercat să separe versurile. El a avut chiar amabilitatea să facă o traducere pe care am reprodus-o în parte.
         Ca urmare la balada lui Stoian, am dat două fragmente cu redacţiuni foarte diferite a aceleiaşi bucăţi. Aceste fragmente dovedesc cât de vie este încă amintirea teribilului paşă pe ţărmurile Timocului.
         Am completat cântecele relative la Stoian printr'o bucată culeasă în Banatul Timişului de către M. Marienescu; cu toate că pare să fi fost compusă în Serbia: Aga Topalovici, (Nr. XXVII). Această din urmă bucată ne reprezintă pe hai-
_______________
         ^{5) M. Milichievici — Cnejevina Sârbia — 1902. citează câteva din cuvintele slave întrebuinţate la Românii din Craina; aproape toate se găsesc şi in România.
         6) Bulucbaşa, cuvânt turcesc = cap de ceată (n. tr.).
         7) M. Milichevici a cunoscut această baladă din care a dat o versiune sârbească foarte prescurtată. (Cnejevina Sârbia) 1902.}

p. 73


ducul român ca pe un simplu şef de tâlhari care terorizează întreg ţinutul.
         Cântecele istorice pe care le-am grupat, aparţin toate, fie ultimilor ani ai sec. XVIII-lea, fie primului pătrar al acestui secol; ele fac dovada că aşezarea Românilor în Serbia, nu datează cum s'a spus uneori dela aplicarea Regulamentului Organic, în Muntenia, ci se urcă la o epocă mult mai veche ⁷).
_______________
         ^{7) Folclorul ne intrând în cadrul acestei lucrări, ne mulţumim să publicăm numai textul care însoţeşte cântecele publicate de autor. Pe noi ne interesează concluzia la care studierea lor a condus pe autor, şi anume, că ,,aşezarea Românilor în Serbia, nu datează de la aplicarea Regulamentului Organic, ci se urcă la o epocă mult mai veche". (Not. Ed.).}

p. 74




Cântecele populare ale Românilor din Serbia de Emile Picot /
fragment / traducere din limba franceză de C. Constante /
în Românii din Timoc: vol.1, Bucureşti, 1943, p. 71-74.

[Volcae]

             CHANTS AMOUREUX.

                                I

         Mîĭ, ciobaňe de la oĭ,
    Mîĭ, ciobaňe, miĭ!
    Tu n'aĭ grijă nicĭ nevoĭ ;
    Tu te culcĭ pă pat de fîn,
 5 Cu capu pe muşunoiŭ.

         Mîĭ, ciobaňe de la oĭ,
    Mută [-ţĭ] stîna către noĭ;
    Drage [-mĭ] sînt oiţele.
    lubesc [ca] un cioban,
    Nu ca coconiţele
10  [Ce-şĭ daŭ suliman].

Picot, Emile. Chants populaires des Roumains de Serbie, E. Leroux, 1889, p. 13.



[...]
 Dau un cântec care se cântă câte-odata în Muntenia şi printre
Românii din Timoc, adecă acei cari locuiesc în Serbia :

         Bine de tine, păstorule de oi,
         Tu n'ai nici griji, nici nevoi ;
         Te culci pe-un pat făcut din fân,
         Iar capul ţi-l asezi pe-o piatră.

         Hai ! păstorule de oi,
         Vino cu turmele mai aproape,
         Căci îmi plac oile.
         Le iubesc ca un cioban,
         Iar nu ca fetele,
         Care numai se prefac ¹.
[...]
_______________
         ¹ Nu înţelegem de unde e originalul. -R.

Unitatea civilisatiei balcanice (după conferinta d-lui Jacques Ancel)
trad. de Milena Iacob, Cuget Clar, Anul I-iu, n-le 25-28. iulie 1928, p. 416.