104
CÎNTECUL STRINULUI
Verde trestioară,
Doboară, coboară,
Tot din deal în vale,
Pe cel crac de munte,
Turme de oi multe,
Tot vite mărunte ;
Multe de-ale şute,
Ce sînt la muls blînde,
Da' sînt şi cornute ;
Alea nu sînt blînde,
Au coarnele mari,
Şi cînd linge sare,
Pe-al'alte le bate,
Că n-au coarne-nalte.
Coboară mergînd
Turmele de oi,
Tot cu cîini de-ai răi,
Cu-ai nouă ciobani,
Şi cu strinu zece,
El pe toţi întrece :
Are oi mai multe,
Toate-s mai blînde !
D-ai nouă ciobani
Îi sînt mari duşmani,
Ei cînd a văzut
p. 257
Că strinu-a făcut
Turme de oi multe,
Şi toate-s blînde,
Ei că s-au vorbit,
Tot s-au tăinuit
Pe strinu-l omoare,
'N scăpătat de soare,
Pe la cina mare ;
Turma să i-o spargă,
Nouă părţi s-o facă,
Ca fraţi s-o împartă.
Pîn' ei s-au vorbit,
Strinu n-a ştiut.
Cine-a priceput ?
Mica miorică,
La lînă măruntă,
La lînă plăviţă,
În gură cu corniţă,
La lînă modură,
Cu corniţă-n gură,
Ea mi-a priceput
Şi s-a nădăit,
D-ai nouă ciobani,
Ce sînt mari duşmani.
Ea mi-a priceput,
La urmă-a uidit.
Nici n-a mai păscut,
Ea zbiera pe cîmp ;
Strinu de-a văzut,
El că i-a vorbit :
― Mică miorică
De trei zile-ncoace,
Gura nu-ţi mai tace,
Mîncarea nu-ţi place.
Spune-mi, frate, mie,
Da' ce-ţi este ţie ?
Că eu te-am crescut,
De tine-am văzut,
Iarna-n jur de foc,
În petec de cojoc.
Mică miorică,
La lînă măruntă,
Din gură zicea :
― Măi strinule
şi stăpînule
De ce m-am-ntristat ?
Că eu am aflat
C-ai nouă ciobani
Sînt ai tăi duşmani !
Ei că s-au vorbit
Şi s-au tăinuit
Pe tin' să te-omoare
În scăpătat de soare,
Baş la cina mare ;
Turma să ţi-o spargă,
Nouă părţi s-o facă,
Ca fraţii s-o-mpartă !...
Strinu de-auzit
Din gură-a vorbit :
― Mică miorică
La lînă măruntă,
Dacă-i treaba-aşa,
Pleacă, nu mai sta,
În ţara nemţească,
La curtea boierească,
Drept la muica.
La ea cînd oi fi,
La muica să-i spui
Ca să facă bine
Să vie la mine.
Aici de-o veni,
La muica să-i spui,
Mort de m-o găsi,
Ori că zi, ori noapte,
Să lase pe toate,
Pe min' să mă-ngroape
Tot în dosul stînii.
Unde latră cîinii,
Că oile s-or strînge,
Pe mine m-or plînge
Cu lăcrămi de sînge !...
Să-i spui l-a mea mumă,
Ea la cap să-mi pună
Fluierel de os
Ce cîntă frumos,
Dulce şi milos,
p. 258
Cu dopu de sîrmă,
Inima fărîmă !
Şi iar i-oi spunea
Tot la maica mea,
Să-mi cate blaga.
Tot în tîrla oilor,
În jocul mieilor,
Este un ulei
Şi e plin de lei ―
Banii-ai de pe miei.
Este-o ladă plină,
Banii-ai de pe lînă ;
Este o lădiţă
Plină de leiţă ―
Banii-ai de pe miţă,
'Ia a mea muichiţă.
Cum el a-nvăţat,
Ea fuga-a plecat
În ţara nemţească,
La curtea boierească,
Drept la maica noastră,
Veste că i-a dat.
Ea-n fugă-a plecat,
Pe drum, prin păduri,
S-ajungă la copil,
C-aşa-i dor de mumă,
Inima-i fărîmă !
La strinu-a venit,
Ea mort l-a găsit,
C-ai nouă ciobani,
Tot ai lui duşmani,
Ei cînd a-nsărat,
Toţ nouă-au plecat,
Pe strinu-au tăbărît
Şi l-au omorît.
Muică-sa a venit,
Ea mort l-a găsit !...
Şi ea mi l-a luat
Şi mi l-a-ngropat
Tot în dosu stînii,
Unde latră cîinii.
La cap îi punea,
Friptă, muică-sa,
Fluierel de os
Ce cîntă frumos,
Dulce şi milos,
Cu dopu de sîrmă,
Inima fărîmă !
Banii i-a cătat
Şi de bani a dat :
Găsa-o ladă plină,
Banii-ai de pe lînă ;
Găsa un ulei,
Banii-ai de pe miei ;
Găsa-o lădiţă
Plină de leiţă,
Banii-ai de pe miţă.
Şi ea mi s-a dus,
Sus, în ţara nemţească,
Ca pentru să pomenească !
p. 259
Cristea Sandu Timoc. Cîntece bătrîneşti şi doine, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1967, p. 257-259.