Списак цркви неходећи се у окружју крајинском и описаније сваке цркве...

Započeo Volcae, 07.03.2024. 19:17

prethodna tema - sledeća tema

0 članova i 2 gostiju pregledaju ovu temu.

Volcae

Небојша Ђокић.

Списак цркви неходећи се у окружју крајинском и описаније сваке цркве по наособ у цјелом њеном состојанију.

           Сажетак: У јесен 1836. године извршен је попис свих цркава и манастира у Књажевини Србији. Попис су обавиле државне, а не црквене власти. Попис је био врло детаљан – ни један каснији није био детаљнији. Посебна пажња посвећена је тачном утврђивању да ли је храм парохијска црква или манастир, јер је од тога зависио његов правни положај. За историчаре посебно су важни подаци о години изградње цркве за оне саграђене крајем 18. и почетком 19. века, као и стање у којем су се налазиле 1836. Многе цркве које се спомињу у попису данас не постоје јер су на њиховом месту саграђене нове цркве. За неке цркве то је једина информација која уопште постоји.

Volcae

Obratiti pažnju na crkvene knjige u vlaškim selima. Bogosluženje u vlaškim selima Krajine i Ključa, 1836 godine je na vlaškom odnosno rumunskom jeziku.

O politici koju je vodila srpska pravoslavna crkva :
Makuljević, N. (2007) Crkvena umetnost u Kraljevini Srbiji (1882-1914). Beograd: Filozofski fakultet-Katedra za istoriju umetnosti novog veka

Balcan

Pošto se mnogo manje informacija objavljuje o Braničevu, za crkve u Braničevu saznajemo iz putopisa engleskog geologa Dentona u svom putopisu Servia and Servians iz 1860.On je prošao putem Dunava do Poreča pa preko Majdanpeka i Neresnice. Iz putopisa saznajemo da su u Dobri, Majdanpeku i Neresnici (druga mesta nije ni posetio) postojale rumunske crkve. Postojanje rumunskih crkava i crkvenih škola treba da se pomeri na kraj 1860 tih odnosno mozda i do 1878 godine.
"A few miles below the entry to "the iron gates," our team boat was moored for the night near the little village of Dobra...
The little W allachian church at this place is so exact a counterpart of the village church in the mral districts where this people are settled, that a brief description of one will serve for that of all the other W allachian churches which the traveller will find in the interior of Servia. It is built in the midst of the cottages of the village, and but for its detached belfry, and the absence of any litter of domestic furniture within the enclosure in which it stands, would scarcely be distinguished from them. The church is thirty-two feet in length by twenty-one in width, external measure~ent, without including the apse at the east end. The floor is of mud ; the roof is of the same kind of oakshingle as that which covers all the cottages of the village, and open in the inside. As the church was erected before bells were allowed to be used by the Christians of Servia, a detached belfry of woodwork in frame has been erected since the church was built. This stands in the little churchyard and at the south'\Vest comer of the church. Near the east end of the church are one or two tombs of former priests, and at the head of the last made grave is a wooden cross. Beyond these graves, of course no others are to be found, as all other bodies are buried in the cemeteries outside the village. The churchyard is fenced in with the same kind of palisade as that which is placed round the village. The interior of this church is in keeping with the poverty of the exterior. It is divided into sanctuary, nave, and narthex; the choir is not architecturally distinguished. A simple slab of wood, resting on a block of the same material, serves for an altar. A small and common table is the only furniture within the diaconicon. The table of prothesis is rather better, and the piscina, which is of stone, is placed on the ground by its side. Two dirty tin candlesticks, with tapers about the size of children's Christmas candles, stood upon the altar; and the priest's vestments, the veil of the iconosta&s, and the covering of the altar, were all of cheap printed calico. Two stone columns, serving for candlesticks, a little in advance of the sanctuary, a seat of painted deal for the bishop whenever he may chance to visit the church, and a desk for the icons, were the only articles of furniture. in the nave. The church is dedicated in honour of St. Nicholas, and his image occurs twice on the iconostasis, which, in addition to the usual paintings, is decorated with cheap prints, daubed with the commonest colours,.....
The village of Maidanpek consists of a double row of houses, about half a mile in length. In the centre a large piece of land has been reserved for a market. One side of this is occupied by the store-houses of the company, with a colonnade nmning along the front. On another side stands a neat brick church, with a framework of timber, and a little bell-turret at the west end, of a very German appearance ; and adjoini\J.g this the village schooi with a couple of taverns, being, as it seemed, respectively houses of call, one for French and Servian, and the other for Wallachian travellers and labourers. ....
After passing these taverns, we accompanied the Greek priest to his church, which he kindly showed us, and answered the questions which we put to him about the serviees. Like most of the priests in Servia, he spoke German, Hungarian, and Wallachian ; but, what is not so universal amongst the parish-priests, he added. to this very fluent Latin....
After about four .hours' drive, we drew up our waggons at an inn-door in the little village of Njeresnitza, inhabited by a mixed population of Wallachians and Servians.
A little beyond this is a small Wallachian church of the same kind as that which I had seen at Dobra. The only peculiarity which I noticed in this church was, that instead of a copy of the Gospels merely, the whole New Testament lay upon the altar. Beyond this church, and at some distance down the village, stands the Servian church. ...."
https://www.scribd.com/document/25150936/Servia-and-the-Servians-1862-William-Denton

Balcan

Takođe dosta je pisano o tome u novinama u Transilvaniji, još nisam stigao da obradim sve. Evo jednog teksta iz Telegraful  Roman iz 1876
Românii din Serbia. Despre românii din Serbia, aduce ,,Ţara" următorele date interesante: In Serbia, de a lungul Dunării, de la Raduiewatz şi pănă la Semendr a şi pe fru- mósa vale a Timocului, care se întinde pănă la Negotin, sünt aprópe 300.000 de români moşneni. Originea acestor români datézá de pe vremea lui Traian ; sunt colonişti vochi, cari odinioră s'au întins pănă la Marea Medite- rană, dar în cursul timpurilor o parte din- trânşii, partea dintre districtul Zaiciar în jos prin Alexinaţi, Niş, Vrania şi Uscub pănă în Macedonia, s'a pierdut în poporul sârbesc. Jn împrejurimile Alexinaţilor, în vechime capitala Serbiei, şi aşii să văd ruinele unei cetăţi a legionarilor romani. Cele aprópe 300.000 de români de pe valea Simocului, şi-au păstrat şi pănă aşii intactă limba şi moravurile românesci; ba în unele privinţe ne sunt superiori chiar nouă. Autorul acestor rânduri a stat câteva săptămâni pe acéstá vale íncántátóre, cea mai bogată şi mai populată parte a Sârbiei şi s'a convins că doinele şi legendele lor sunt de o concepţiune índresnéjá şi întrec Românii din Serbia. Despre românii din Serbia, aduce ,,Ţara" următorele date interesante: In Serbia, de a lungul Dunării, de la Raduiewatz şi pănă la Semendr a şi pe fru- mósa vale a Timocului, care se întinde pănă la Negotin, sünt aprópe 300.000 de români moşneni. Originea acestor români datézá de pe vremea lui Traian ; sunt colonişti vochi, cari odinioră s'au întins pănă la Marea Medite- rană, dar în cursul timpurilor o parte din- trânşii, partea dintre districtul Zaiciar în jos prin Alexinaţi, Niş, Vrania şi Uscub pănă în Macedonia, s'a pierdut în poporul sârbesc. Jn împrejurimile Alexinaţilor, în vechime capitala Serbiei, şi aşii să văd ruinele unei cetăţi a legionarilor romani. Cele aprópe 300.000 de români de pe valea Simocului, şi-au păstrat şi pănă aşii intactă limba şi moravurile românesci; ba în unele privinţe ne sunt superiori chiar nouă. Autorul acestor rânduri a stat câteva săptămâni pe acéstá vale íncántátóre, cea mai bogată şi mai populată parte a Sârbiei şi s'a convins că doinele şi legendele lor sunt de o concepţiune índresnéjá şi întrec chiar în frumseţe doinele şi legendele din Banat, cele din Gorj, din Haţeg şi cele ale moţilor din munţii apuseni. Sunt câte va legende admirabile, cari cântă luptele ce le-au avut românii din Sârbia cu turcii, ră pirea fetelor române şi ducerea lor la Ţeri- grad, reamintindu-ne răpirea Sabinelor, vite- tejiile lui Leru, devotamentul românilor pen tru vatra strămoşscă etc. E o eoinără de legende pe acéstá vale, care n'ar trebui lăsată să se piarşlă, mai ales acum, când ideia naţională a prins ră dăcini atât de adânci în Sârbia în cât aceşti români în viitórea generaţie sunt osândiţi să se piardă cu desăvârşire.
Aceşti români au întreţinut zilnice re laţii comerciale cu negustorii şi cu ţăranii din Dolj şi Mehedinţi. Aceste relaţii, care au durat secole întregi, au contribuit în prima linie, la păstrarea lirnbei lor. Dela 1886, însă, când a isbucnit răsboiul nostru vamal cu Austro-Ungaria, aceste relaţii co merciale au căşlut fórte mult şi de atunci românii din Sârbia sunt aprópe străini de cele ce se petrec îr. ţară la noi. Acei cari au întreţinut mai mult iu birea de limbă la aceşti români, au fost câţi-va preoţi, cari a lese ori au ţinut slujbe bisericesci în românesc« şi predicele tot în- românesee. Printre preoţii cei mai harnici citez pe actualul archimandrit Dionisie de la biserica din Buşteni, care a fost un fel de apostol al românismului în valea Ti- moeului. Dar din nenorocire el a trebuit să se retugiese în ţară din causa peraecuţi- lor matropolitului Mihail. Li s"a luat, acum câţiva ani, româ nilor din Sârbia, chiar şi dreptul de a li-se oficia în românesce serviciul divin. Me- tropolitul Mihail este cel întâiu care a de cis o g0nă teribilă în contra preoţilor ro mâni, mutând pe unii în partea opusă a Sârbiei, espulşlând pe câţi-va, cum a fost caşul cu părintele archiemandrit Dionise. Ba preoţii sârbi trimişi de metropoli- tul Mihail în vale Timocului, au mers pănă a anatemiza pe acei români, care îşi pli ceau rugăciunile în românesce chiar şi în casă. Astfel fiind situaţia, nu este de mirare că românii încep a-şi perde limba lor, mai ales prin localităţile unde sunt în contact zţlpie cu populaţiunea sérbéseá. Pănă a nu se pierde cu desăvârşire ar fi de dorit cu academia română, de pildă, să, eterniseze memoria lor prin un studiu serios ce s'ar face asupra lirnbei, obiceiu rilor, moravurilor şi doinelor lor. Ar fi păcat ca aceea comóra de doine şi de legende pe cari au moştenit-o aceşti români dela strămoşi, să se pârşlă fără să lase nici o o urmă în literatura nóstrá. Acéstá vale e cea mai bogată parte a Sârbiei; comerciul de vite, de porci, de cai şi de vin al locuitorilor acestei provincii, e renumit în totă peninsula balcanică. Pod goriile vestite ce se întind dela Negotin şi pănă aprópe de Niş, produc nesce vinuri a căror reputaţie este stabilită chiar şi în Francia. Cine, în ţară la noi, nu cuuósce esceîentele vinuri negre din Negotin, care amestecate cu vinurile nóstre negre din Oravia pot rivaliza cu cele mai delicióse vinuri din Crimeea? Caii din valea Timocului, şi in spe cial cei din Malnik-Iuvor si Velie-lsvor (la vórul mic şi Isvorul mare) sunt vestiţi; ori ginea cailor unguresci atât de renumiţi, este în valea Timocului. Nu trebue se lăsăm ca acâstă vale locuită de români să se piardă pentru noi, fără s'o cunóscem măcar.

https://ibb.co/dfG8c7v

Volcae

@Balcan

Pa se onda zamisli i dalje postavlja pitanje šta bi to Vlasi mogli biti?
Imamo čak i VNS i neki vlaški jezik koji je u fazi standardizacije, vlašku nacionalnu manjinu, itd.

Sve u svemu pravi Circulus vitiosus.