REAKCIJA RUMUNSKE PARTIJE IZ VRŠCA, NA POSETU VUČIĆA I PONTE VLASIMA U BORU
http://www.libertatea.rs/index.php/in-focar/2801-in-serbia-exista-si-romaniÎn Serbia există şi RomâniSâmbătă, 26 Iul 2014
Adevăraţii români din Serbia sunt consternaţi de faptul că au devenit ostateci ai unei politici perfide antiromâneşti.
Considerăm că s-a deraiat de la principiile fundamentale ale apărării drepturilor românilor din Serbia din partea unor grupări politice din „patria mamă”, care, ghidate de propriile interese meschine, aplică metode subversive de anihilare a adevăraţilor luptători consacraţi în apărarea cauzei româneşti.
Este mai mult decât evident că se marginalizează şi se pune sub tăcere fiinţa întregii minorităţi române din Serbia, sub pretextul că anumiţi români „uitaţi” nu beneficiază de drepturi elementare. Oare românii din Voivodina – Serbia nu au şcoli, societăţi culturale, biserici, mass-media scrisă şi audio-vizuală, instituţii s-au „temple” de apostolat prin care îşi promovează spiritualitatea românească de sute de ani în continuitate, în ciuda diverselor regimuri care au încercat subminarea progresului nostru?
Afirmăm cu deplină responsabilitate că noi, românii autohtoni, am creat şi dezvoltat valori fără implicarea clasei politice româneşti care a fost pasivă şi dezinteresată timp de aproape şaptezeci de ani.
Mai rău, azi, aceeaşi clasă politică acţionează dirijată de sufleori ai unor structuri şi misiuni care nu vor să cunoască şi recunoască adevărata realitate. De ce au influenţat, dezinformând structurile guvernamentale ale ambelor state, organizând întâlnirea la cel mai înalt nivel la Bor, unde nu sunt declaraţi români, unde, ca în pustiu, nu există nicio oază instituţională românescă. În baza căror criterii au fost selectaţi, la întâlnirea de la Bor, acei indivizi iresponsabili şi anonimi în viaţa publică românească drept reprezentanţi ai românilor? Ei sunt aceia care, fără integritate, se închină până la pământ în faţa demnitarilor, făcându-le satisfacţie în manipularea maselor.
Cine şi de ce în ultimul moment a schimbat şi dirijat cursul vizitei delegaţiei Guvernului României, aşteptată şi la românii din Voivodina? Ce se urmăreşte? Jignirea românilor în favoarea vlahilor, care încă nu recunosc că sunt români? Evident că avem de a face cu lipsa unei strategii la nivel de stat în promovarea, emanciparea şi susţinerea celor care se declară români dintotdeauna.
PARTIDUL ROMÂN face apel la revenirea politicii de stat a „patriei mame” în promovarea valorilor perene şi a drepturilor câştigate în baza Constituţiei şi legilor statului de reşedinţă. E timpul să nu mai risipiţi banii contribuabililor români acolo unde suflarea românescă nu se face simţită şi din păcate nu în Voivodina, unde cu mari sacrificii materiale şi jertfe personale cultivăm şi păstrăm cu sfinţenie fiinţa noastră naţională.
E ultimul moment să schimbaţi macazul greşit.
Vârşeţ, 21. 07. 2014.
PARTIDUL ROMÂN
Preşedinte, dr. Ion Sfera