Jarčević: Rumuni su poreklom Srbi
Istoričar Slobodan Jarčević kaže za Kurir da su preci današnjih Rumuna i Moldavaca u srednjem veku bili Srbi.
- Napisao sam knjigu o poreklu Rumuna zbog koje sam postao član ruske akademije nauka i umetnosti. Grčka i rimska dokumenta o Rumunima govore kao o dačkim Slovenima. Srednjevekovna književnost im je bila srpska, u državi je službeni jezik bio srpski, kao i u Crkvi. I dan-danas se u 20 crkava ispoveda samo na našem jeziku. Tako je bilo sve do 17. stoleća, kad počinje veštačko stvaranje rumunskog jezika - navodi Jarčević.
--------------------------------------------------------------------------------
U 17 veku pocinje vestacko stvaranje rumunskog jezika.
A u 16 veku taj navodno kasnije vestacki stvoren jezik ima stampanih knjiga na banatskom narecju rumunskog iz 16 veka.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/c/c0/Psaltire_Scheiana1.JPGPsaltirea ScheianăPsaltirea Scheiană este un manuscris românesc din secolul al XVI-lea, care face parte dintre cele trei culegeri rotacizante ale psalmilor, alături de Psaltirea Voronețeană și Psaltirea Hurmuzaki.
Datare și localizareOpiniile asupra datării manuscrisului sunt diverse, propunându-se fie sfârșitul secolului al XV-lea (Aron Densușianu), fie anul 1515 (Sextil Pușcariu, P. P. Panaitescu) sau intervalul 1563-1570 (I.-A. Candrea). Mai recent, pe baza analizei hârtiei de proveniență sileziană, având ca filigran „mistrețul“, G. Blücher a datat textul între anii 1573-1574, iar Alexandru Mareș între anii 1573-1578. Multă vreme s-a încetățenit ideea localizării Psaltirii, la fel ca a celorlalte texte rotacizante, în Maramureș. Cercetările asupra limbii textului întreprinse de Ion Gheție au stabilit că manuscrisul a fost copiat în Moldova, unde s-a descoperit, de altfel, și unde a circulat tipul de hârtie respectiv. Traducerea originală s-a efectuat însă în colțul sud-vestic al Dacoromaniei, adică în Banat-Hunedoara și zonele limitrofe.
Particularități lingvisticeFonetice: rumpe, frâmt, dzise, ledzea „legea”, câri „câini”, oamirilor;
Morfologice: mârule „mâinile”, sem „suntem”, seți „sunteți”;
Lexicale: agru „câmp”, apuți „a mirosi”, auă „strugure”, beseadă „vorbă”, inie „zăpadă, brumă”, îmă „mamă”, mărit „mire”, pobedi „a învinge”.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Psaltirea_Scheian%C4%83
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/6/62/Psaltire_Hurmuzaki1.JPGPsaltirea HurmuzakiDatare și localizareStudiind filigranul de tip „ancoră” care apare pe filele din caietele 15-18 ale manuscrisului, I.-A. Candrea a ajuns la concluzia că hârtia este de proveniență venețiană și poate fi datată în intervalul 1500-1520. La fel, P. P. Panaitescu înclina să plaseze redactarea psaltirii între anii 1500-1515.. Precauți, alți filologi au acceptat ulterior că textul aparține primei jumătăți a secolului al XVI-lea. Recent, Alexandru Mareș, după cercetări filigranologice făcute în arhivele venețiene, a demonstrat că manuscrisul poate fi datat între anii 1491-1516, mai probabil în primul deceniu al secolului al XVI-lea. Textul copiei a fost localizat în Moldova, iar originalul în zona Banat-Hunedoara.
Particularități lingvisticeRotacizarea lui n intervocalic în cuvintele de origine latină sau autohtonă. Exemple: bătrâru, înrima, luminrarea, margirile, omenrești, rugăciurea.
Lexicul păstrează o serie de cuvinte dispărute din limba literară actuală sau mai puțin cunoscute (folosite regional sau în vorbirea populară):
de origine latină: arinră „nisip”, a se dupleca „a se clătina, a se apleca”, giunre „tânăr”, încări „a încălzi”, measer „sărac”, vipt „hrană, grâne”;
de origine slavă: aspidă „viperă”, beseadă „cuvânt, vorbă”, conob „vas”, mâzdă „mită, ciubuc”, plesa „a bate din palme”, ustnă „buză”, zlac „iarbă, pajiște”;
de origine maghiară: adămană „camătă”, bănat „supărare, necaz”, băsău „mânie, răzbunare”, celui „a înșela”, giloșag „ură”, viciui „a murmura, a cârti”;
de origine obscură: bicil „rămășiță”, sclăncini „ a se clătina”, sinrecu „bătrân”.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Psaltirea_HurmuzakiPsaltirea VoronețeanăDatare și localizareManuscrisul a fost datat aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de Ovid Densusianu și P. P. Panaitescu, între 1552-1570 de I.-A. Candrea, iar mai recent între anii 1551-1558 de Al. Mareș. Tot pe baza examenului filigranologic s-a impus și ideea copierii textului în Moldova. Traducerea originală a psalmilor a fost realizată în sfertul sud-vestic al Dacoromaniei, respectiv în zona Banat-Hunedoara.
Particularități lingvisticeFonetice: iubăscu, cuiubul, giudecii, scădzură, pâre „pâine”, sunrară, viru „vinu”, dzâsa;
Morfologice: mârulor „mâinilor”, semu „suntem”;
Lexicale: auă „strugure”, cet „liniște“, mărat „sărac”, nari „nas”, șumăn „cherchelit”.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Psaltirea_Vorone%C8%9Bean%C4%83Codicele VoronețeanDatareS-au vehiculat, începând din 1885, diferite opinii privitoare la datarea textului: secolul al XV-lea (Aron Densușianu), cca 1500 (G. Pascu), începutul secolului al XVI-lea (Alexandru Philippide), prima jumătate a secolului al XVI-lea (Al. Procopovici, I.-A. Candrea), a doua jumătate a secolului al XVI-lea (O. Densusianu, P. P. Panaitescu). Primul editor al manuscrisului, I. G. Sbiera, data manuscrisul în cca 1423-1550, după grafie, și în cca 1505-1525, după filigran. Pe baza unui examen riguros al filigranelor hârtiei, în care marca mistrețului se regăsește în 7 variante, Alexandru Mareș a dedus, mai recent, că manuscrisul a fost copiat în intervalul 1563-1583.
Filiație și localizareTraducerea s-a efectuat după un original slavon, aparținând redacției a patra a Apostolului. Versiunea românească urmează un model de redacție mediobulgară. Nu este exclusă, pentru unele soluții de traducere, nici folosirea parțială a unui izvor latin. Mult timp s-a acreditat ideea, susținută de Nicolae Iorga, I.-A. Candrea, Alexandru Rosetti, P. P. Panaitescu, că Apostolul voronețean a fost scris, alături de celelalte texte rotacizante (Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voronețeană și Psaltirea Hurmuzaki), în Maramureș și în nordul Ardealului. Cercetările din ultimele decenii, întreprinse de către Ion Gheție și de către alți lingviști, au abandonat teoria maramureșeană și au stabilit că traducerea a fost alcătuită în partea sud-vestică a țării, iar copia a fost efectuată în Moldova.
Particularități lingvisticePrincipala trăsătură fonetică a textului este rotacizarea lui n intervocalic, în situația în care provine dintr-un n latin simplu și nu este urmat de e sau i în hiat. Exemple: binre, bunru, demânreața, demâreața, verirul.
Lexicul Codicelui prezintă o serie de cuvinte dispărute din limba actuală, puțin cunoscute sau dialectale:
de origine latină: adăsta „a aștepta”, agru „câmp, pământ cultivat”, fur „hoț”, lucoare „strălucire”, vărgură „fecioară”, vie „a trăi, a locui”;
de origine slavă: besedui „a sta de vorbă”, dosădi „a insulta”, hlipi „a suspina”, podobnic „imitaror”, prișlet „peregrin”, sicareu „ucigaș plătit”, zboriște „loc de întrunire, teatru”;
de origine maghiară: feleleat „mărturie, răspuns”, fuglu „prizonier”, tar „încărcătură”.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Codicele_Vorone%C8%9Bean
