PAŞTELE LA VLAHII DIN SERBIA DE NORD-EST

[Paun]

             Annemarie Sorescu Marinković             
             PAŞTELE LA VLAHII DIN SERBIA DE NORD-EST

             12 Apr 2004

             Paştele, sărbătoarea centrală a lumii creştine, este şi la vlahii din Serbia de nord-est un praznic specific şi intens marcat ritual. De Lăsatul secului (Zăpostit), în regiunile locuite de vlahi se aprind focuri mari, numite priveghi, pe uliţele satului, iar toată lumea e în sărbătoare. Tineri şi bătrâni se adună la un loc, aduc mâncare şi băutură, cântă şi joacă, pocnesc în aer. Tot la începutul postului se construiesc, la răscruci, leagăne mari din lemn, de care atârnă lanţuri şi scaune. Acestea vor fi locul preferat de întâlnire şi distracţie al copiilor şi tinerilor pe toată durata postului. În ziua de Joi Mari, joia dinainte de Paşti, se aprind focuri de boz înaintea caselor, mai mici şi neapărat în număr impar, care vor fi date de pomană pentru sufletele morţilor. Tot la Joi Mari se fac colaci şi se merge la cimitir. Vinerea Mare este destinată vopsirii ouălor. Astăzi numărul şi culoarea lor variază, dar până nu demult se foloseau doar coji de ceapă, fiecare casă vopsind câte o sută de ouă. Se crede că toată familia va fi sănătoasă anul respectiv dacă unul dintre copii fură ouă roşii. În unele regiuni, coşul cu ouă vopsite se aşează, vineri seara, într-un pom roditor din spatele casei. Sâmbătă seara sau duminică dimineaţa într-o strachină nouă se pune floare de măr, un ou curăţat şi tocat, urzică, floare de corn, o plantă albă numită paştiţă, bucăţi dintr-un colac care a fost păstrat de la Joi Mari şi vin roşu, toate acestea formând ,,Paşciľe", care va fi băut duminică dimineaţa. În unele sate unde ,,Paşciľe" se prepară sâmbătă seara, înainte de apusul soarelui strachina respectivă, cu o lingură în ea, se pune în pom, în coşul cu ouă, unde va sta până a doua zi de dimineaţă.
             Momentul cel mai important al ciclului pascal este însă prima zi de Paşti, duminica. De dimineaţă, ,,domacinul" sau tatăl familiei merge în livadă sau în grădină şi taie, cu sapa, o brazdă de iarbă verde, pe care o aduce acasă şi o aşează înaintea uşii, pe prag sau lângă prag. În unele locuri se taie două brazde, care vor fi puse una înaintea şi una înapoia pragului. Pe brazdă sau glie, cum mai e numită, se aşează o secure şi se aduce strachina cu vinul de Paşti. Capul familiei păşeşte apoi pe secure şi, întors spre răsărit, îşi face cruce, gustă din vinul din strachină, apoi se învârteşte o dată spre dreapta sau sare peste brazdă şi ciocăneşte cu oul de cap, toate acestea repetându-se de trei ori. După aceasta fiecare membru al familiei va face acelaşi lucru. În alte locuri brazda nu se aduce acasă, ci ,,domacinul", urmat de toată familia, merge în livadă, cu securea şi strachina cu vin. Ajuns la o bucată de pământ cu iarbă verde, pune securea pe pământ, calcă pe ea, îşi face cruce către răsărit şi bea din vin. După aceea face un pas înainte şi repetă aceeaşi secvenţă de trei ori.
             Cu zeama în care s-au vopsit ouăle se ung porcii, vitele sau oile. Vinul care rămâne în strachină după ce toţi au luat Paştele se dă de pomană la cei morţi. În unele părţi însă acesta se aruncă pe vaci, ca să nu fugă vara de streche.
             Paştele este asociat şi la vlahi, ca la toţi românii, cu o serie de alimente rituale, dintre care, pe lângă ouăle roşii, cel mai important este colacul Paştelui. Acesta este făcut din făină de grâu şi are diferite forme, în funcţie de regiune. Uneori este împletit, apoi înconjurat cu o cunună, alteori este simplu şi rotund. Pe el se aşează ouă roşii, în număr impar, lumânări, sare şi o bucată de carne.
             Discuţia de mai jos, despre obiceiurile de Paşti ale vlahilor, a fost înregistrată în data de 15 septembrie 2003, de către Annemarie Sorescu, în satul Podgorac, locuit de vlahii ,,ungureni", vorbitori ai subdialectului bănăţean al limbii române. La discuţie au participat Ilija Kalinović (n.1940, numit în text ,,I"), din Podgorac, Ruža Andrijević (n.1945, numită ,,R"), născută în Podgorac şi locuind în Valakonje, şi Bosiljka Petrović (n.1950, numită ,,B"), din Valakonje. Interacţiunea celor trei, contrazicerile dintre ,,variantele" de sărbătoare ale fiecăruia şi completările pe care şi le aduc unul altuia, precum şi participarea cercetătorului, deseori neavizat, la această încercare de reconstituire a unui fragment foarte important de cultură tradiţională, fac din textul de mai jos un document etno-lingvistic extrem de valoros, de un interes deosebit atât pentru cercetători, cât şi pentru cititorii obişnuiţi.
             *
             R: E, da, eće, iestă đe Paşci... Iestă la voi Paşciľe? Cum să ia la noi Paşciľe. (Cum?)
             R: E, aia-i interesanto.
             I: E, la noi să ia Paşciľe-aşa. Faśi... Će duśi după cuorn... Şcii śe-i cuorn?
             B: Da cînd îl faśi, cînd? R: Stai cîta! Dzîua.
             I: Păi îl faśi în dzîua đe đimińeaţă-n dzîua aia.
             R: Mai întîi, mai întîi, mai iestă cîta pîn-atunśi. Stai cîta, să-ţ spun io cum să faśe. Măi întîi đe la Joi Mari opŕeşci un colac. Aia joi până-n Paşci. A ăla đe să iai Paşciľe. Opŕeşci colacu ăla. (...) Şî p'e urmă vińeri fărbui oauăľe. Bun să fuŕe copilu vrun oău, că đe sănătaće. (...) Ou fărbuit, roşu. Sîmbătă postăşti, nu mănînśi oauă. Već vińeri ai postît, ma şî sîmbătă postăşti, nu mănînśi, şî dumińică đimińeaţa... Acuma io să-ţ spun cum să faśe. Će duśi şî tai cîta frundză... Cîta iarbă v'erđe şî puń la prag, şî đincolo şî đincoaśe.
             I: Şî la scări, n-aŕe veze, unđe tŕeśi.
             R: Acolo la scări, unđe treśi. Puń cîta iarbă v'erđe. Şî p'e urmă să duśe omu, să spală p'e ochi şî să duśe şî ia o floaŕe đe măr. Şcii, m'eară. M'eară ş-o urdzîcă şî frundză đe cuorn şî o buruiană paşciţă o cheamă.
             I: Nu o frundză đe cuorn...
             R: Aia, o floaŕe đe cuorn. Şî o floaŕe đe buruiană, una paşciţă o cheamă.
             I: Albă aia.
             R: Ş-o tochează tot şî ia un ou roşu şî puńe-aśi în strachină şî puńe vin, cîta vin. (...) Tot faśe papară în strachină. Tot, şî puń vin, şî puń colac đe-ăla, pîńe đe-aia dîn colac. Nu tot, numa cîta. Da, că iel taŕe, ma puń cîta. Şî acuma gazda mintuim. Domăcinu puńe-un ou roşu în sîn, în đep, şcii, îl bag-aiśa şî să duśe... Da ai pus în vinu ăla şî ou. L-ai tocat, l-ai cistît şî l-ai tocat. Şî să duśe-acuma şî ia. E, acuma, aiśea să duc pin livađe şî pun sacuŕea, la Podgorcu ăsta, pun sacuŕea şî p'e sacuŕe stau cu piśoarľe.
             I: Acuma stai p'e sacuŕe şî-ţ faśi cruśe cătră răsărit încolo. Şî pľeśi c-un pas înainće cu piśoru ăl đirept şî iar faśi cruśe, đe tri ori aşa. Şcii, đe tri ori. M'erźi şî faśi un pas, iar îţ faśi cruśe şî iar b'ei... (Asta nu pe glie?)
             R: Nu, da ala-n Văľeacoańa p'e glie. Acuma ieş la uşă, recimo, đincośe, şî-ţ faśi cruśe şî iai asta şî baźi în gură. Đin strachină. Şî će-nvîrćeşći. Eće-şa. (Asta în Valakonje.)
             R: În Văľeacoańa, da ş-aiśa, ama aiśa-i p'e sacuŕe-afară. Isto-aşa će-nvîrćeşći.
             I: P'e iarbă.
             R: P'e iarbă, ali pui sacuŕea. Şî p'e urmă păşăşći şî iai afară. Isto-aşa-ţ faśi cruśe şî iai, baźi în gură şî ieşi... će-nvîrćeşći. Iar... đi tri ori aşa faśi.
             I: Dai p'e đireapta aşa.
             R: Dai p'e đireapta şî śiocăńeşći cu ou đe cap. (Îl spargi?)
             B: D-un să-l spargă, că će doaŕe capu! Ma dai cu el cîta.
             R: Dai cîta, dacă să sparźe bun, iestă caŕe dă đe cap şî-l sparźe. Şî dai la ălălalt. Vińe altu, toţ iau aşa Paşciľe şî pă urmă ńe şocănim şî gata. Eće, aşa ie la Paşci. (...) (Ce se face cu zeama care rămîne?)
             I: Iau toţi Paşciľe. E, pă urmă unu stă p'e sacuŕe şî dă Paşcil'e la ăi morţ.
             R: Io nu dau. Noi nu dăm. A, v'ez, aiśa la voi daţ la ăi morţ đe pomană.
             B: Da noi nu dăm, atunśea a ieşît că să nu să đea la ăi morţ. Nu dau niśi đe pomană la ăi morţ atunśi la Paşci. (Dar nu se aruncă zeama pe vite?)
             R: E, iestă aia. Đin aia, đin zama aia să puńe cîta la...
             I: Aia śe să fărbuie oauăľe, aia zamă să fărbuie vićeľe p'e cap. Zamă... fărbuieľeľe-aľea śe fărbui ouăľe-aľea. Cu aia fărbui vaśili.
             B: P'e lînă, p'e toaće...
             R: Da aia puńem p'e urmă la porśi, la viće. Aia să dă la viće đe la Paşci.
             B: Da v'ez, d-aia Rujo, noi Paşcil'e cînd a fost moşu Ion, moşu... cînd a fost tac-to, a m'ei a făcut Paşciľe sara, sîmbătă sara.
             R: Pă da cum a?
             B: Sîmbătă sara iau ou roşu, tot aia cum tu spui. Ali sîmbătă sara pînă nu-ńeguŕează, ca đe-murg. Ş-acuma strachina aia o puń în cutăriţă, unđe-s oauăľe. Oauăľe ľe-a fărbuit şî ľe-a dus în puom după casă.
             R: Uită-će tu-acuma!
             B: În urma căşî, obavezno-n urma căşî. Într-un puom. Vun măr...
             R: Ş-acolo aia? Şî dacă vińe vrunu şî bagă capu-aśia?
             B: E, pa vińe, pă tu ľe păzăşći!
             R: Pă dacă vińe mîţ, śeva?
             B: Pă da ľe puń tu, ai tu socoćeală, cuoşi cotăriţa, faś cumva. (Cu toate ouăle?)
             B: Oauăľe-aľea fărbuiće. O sută đe oauă, atunśe-atîta s-o fărbuit. Ş-acuma strachina aia, śepuţă, olcuţă, śe-ai făcut, faśi... Nu tu, numa domăcinu.
             R: Da dacă nu-i om mora şî muieŕe.
             B: Mora şî muieŕe. Ş-acuma strachina aia cu lingura aia cu Paşciľe-ăla s-a pus în cotăriţa cu oauă. Puń în puom după casă. Obavezno după casă să fie. (Ce pom să fie?)
             B: Un puom. Să fie măr, păr, numa să nu fie... Ľemn caŕe rođeşće. (Să nu fie?) Să fie, să rođească. Şî cotăriţa aia đimińeaţa domăcinu să duśe, domăcinu caŕe-i domăcin, ala s-a şciut, al śe-a făcut Paşciľe, ia strachina aia cu aľea şî noi atunśea n-am avut glie, nu ńimica, noi ńe-am dus pîn pruni încolo, pistă drum încolo la clăi, iarbă v'erđe ş-aşa am luat. N-am avut sacuŕe.
             R: E, da la Podgorci aiśi p'e săcuŕe.
             
             Са сајта: Libertatea.co.yu – Reportaj,
             [преузео 2004. године и преуредио П. Дурлић]
             http://www.libertatea.co.yu

             НАПОМЕНА:
             mr Anamaria Sorsecu Marinković је истраживач сарадник Балканолошког института САНУ Београд
             http://www.balkaninstitut.com/srp/saranici/saradnici.html