DIN CÎNTECUL POPULAR TIMOCEAN*
NICOLAE URSU
O scurtă descindere în comuna Peciul Nou, jud. Timiş, în 11—12 octombrie 1963, ne-a oferit prilejul culegerii unui mănunchi de preţioase melodii, cu texte populare, de la românii sud-dunăreni, originari din Valea Timocului, aşezaţi nu de mult în această comună de la marginea de vest a ţării
1.
Cîntate cu sfiala oamenilor născuti şi trăiţi în cea mai mare parte a vieţii lor în altă ţară, aceşti locuitori, în decursul unui sfert de veac după, primul război mondial în timpul celui de-al doilea — datorită frămîntărilor istorice vitregiilor de tot felul —, au peregrinat cu copii în braţe, cu bătrîni de mînă cu mult-puţinul lor avut familiar în spinare, în nu mai puţin de 4—5 puncte ale tării, aşzîndu-se, în sfîrşit, la Peciul Nou în Banat. Aci, regimul nostru de democraţie populara le-a uşurat şi asigurat construirea sistematică şi bine organizată a unui agreabil colţ de sat, în care manifestările spirituale populare ale noilor locuitori se desfăşoară după, tradiţia locului lor de obîrşie, iar preocupările lor materiale zilnice urmează, ritmul vieţii noi al agriculturii socializate.
Timocenii, cu toată, pribegia lor îndelungată şi împovărată, nu şi-au uitat cîntecul plaiurilor lor natale, ci, dimpotrivă, această dezrădăcinare, în pofida evenimentelor istorice, i-a întărit şi mai mult în lupta, pentru existenţă, iar comunitatea sufletească de odinioara s-a înfiripat din nou cind s-au regăsit mai mulţi laolaltă, cum s-a întîmplat după noua lor aşezare în grup compact aici, în primitorul Banat.
Vitejia şi vigoarea acestui element românesc pe plaiurile din dreapta Dunării a fost frecvent atestată în cursul istoriei. Amintim doar că, la 1189 “Vlahii dintre Vidin şi Morava”, alături de alte neamuri, sub conducerea voievodului bulgar din Branicevo, atacă pe cruciaţii lui Frie-
__________________
* Comunicare prezentată la Sesiunea de etnografie şi folclor a Academiei Republicii Socialiste România, din 6 X 1966, în cadrul secţiei de folclor muzical şi coregrafic de la Institutul de etnografie si folclor.
1 Dupa 1920 o parte a timocenilor au venit în ţară, colonizaţi fiind în Dobrogea ; după
mai multe peregrinări (în Deltă, Mehedinţi etc.), din 1946, treptat, s-au adunat în Banat la Peciul Nou.p. 263
drich Barbarossa în expediaţia acestuia spre Constantinopol, contribuind astfel la formarea imperiului româno-bulgar, întemeiat de Asaneşti şi existînd pînă la năvălirea turcilor în Balcani (1393)
2.
De atunci şi pînă la 1877 au înfruntat vitregia istoriei sub jugul otoman, fără să fi dispărut ca element etnic al acestor ţinuturi. În următorii 60 de ani, tot sub stăpînire străina, au reuşit să-şi menţină o viaţa tradiţională, socială şi materială, deşi le lipseau libertatea culturală şi legăturile trainice cu marea masa românească din stînga Dunării.
Astăzi tinerii timoceni din satul bănăţean Peciul Nou cînta în cor la căminul cultural local viaţa nouă, iar de la părinţii lor moştenesc tradiţia sănătoasă a străbunului cîntec timocean. În serile de iarna, la nunţi, la petreceri, cu ocazia unor sărbători de peste an şi în alte împrejurări ale vieţii lor sociale sau intim familiale, răsună cu aceeaşi forţă şi rezonanţă sufletească cîntecele vesele sau duioase, ca odinioara la Negovănuţ, Cutova, Isăn, Coşava sau în alte sate natale ale informatorilor noştri de obîrşie suddunăreană.
Ajuns pe neaşteptate la faţa locului
3, spre plăcuta noastră surprindere am dat peste o varietate de nu mai puţin de 7 genuri vocale, putînd nota direct, în răstimp de 24 de ore cît am poposit acolo, 15 balade, 13 cîntece lirice numite “frînturele”, un cîntec de nuntă, 2 jocuri vocale, un cîntec de leagăn, o paparuda şi un bocet, totalizînd de la 7 informatori un numar de 34 de melodii cu texte, mare parte de cea mai aleasă alcătuire muzicală şi poetică, ce exprimă în frumoase imagini artistice trăirea sufletească a creaţiei populare în tradiţia străbună a timocenilor (a se vedea cîntecele din anexă ce reprezintă jumatate din materialul cules).
Trecînd printr-o sumară analiză literară şi muzicală, din punct de vedere folcloristic, mai ales categoriile baladelor şi “frînturelelor”, acestea fiind în număr mai mare şi permitînd o asemenea analiză, putem observa următoarele caracteristici.
Din punct de vedere
literar construcţia versurilor poetice, în cîntecul timocean, este
octo-silabiecă, înglobîndu-se în caracteristica generală a poeziei populare romaneşti (ex. nr. 10).
Baladele sînt parte în versuri octo-silabice, parte în metrica
hexasilabică, proprie genului baladei româneşti. Tot aci se încadrează şi paparuda (nr. 16) şi cîntecul liric
Luniţă, luniţă (nr. 12), ce se cîntă şi la nuntă. Cîntecul acesta, cu versuri hexa-silabice şi melodie pe ritm de ionic minor, este obişnuit şi în cîmpia Dunării, în vestul regiunii Bucureştilor.
Cele catalectice (şchiopatînde, cu 5 şi 7 silabe) se completează uneori cu vocala
î, ca în Banat şi Mehedinţi-Gorj, sau prin transformarea semivocalei finale
i în vocală plină (ex. nr. 13).
Versurile unor “frînturele” au drept completare refrene scurte, interjecţionale, similare celor olteneşti, uneori plastic plasate (“of, of”,
__________________
2 Vezi S. Dragomir, Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, Bucureşti, Edit. Acad., 1959, p. 34.
3 Însoţit fiind de Sandu Cristea, el însuşi băştinaş de pe acele meleaguri, cercetator şi publicist al literaturii populare româneşti sud-dunărene (vezi Sandu Cristea-Timoc: Poezii populare de la românii din Valea Timocului, Craiova, 1943 şi Cîntece bătrîneşti şi doine, Bucureşti, 1967).p. 264
nr. 9). Funcţii de refren mai îndeplinesc şi expresii ca : „mama mea” (nr. 11) sau „măi ciobane, măi” (nr. 14) în cîntece de formaţie mai nouă.
În general, specificul poeziei populare timocene, în cîntec, se deosebeşte prea puţin de cel al oltenilor sau al românilor bănăţeni din Valea Almăjului, deosebirea constînd doar în nuanţe de expresie dialectală.
Ca melodie, unele balade se desfăşoară pe un fond liric foarte agreabil (ex.
„Dănuţă, Dănuţă”, nr. 3). Varietatea lor metrică — polimetria — de 3 + 4/4, 5 + 4/8, 5/8, 7/8, 9/8, alternanţa între 5 şi 7/8, cu toată dimensiunea textului unora din ele (cîte 200 de versuri la
,,Fagul Miului”, nr. 1,
„Călin”, nr. 6), fac ca această trăsătură specifică în ritm şi melodie, pe lîngă conţinut, să fie captivantă pentru ascultători.
Melodiile acestor balade fiind cîntate în momentul culegerii numai vocal, fără susţinere instrumentală, sînt într-o anumită măsură lipsite de farmecul eposului muzical complet, care, de obicei, rezidă şi din felul cum este cîntată balada, cu acompaniamentul vioristic propriu al interpretului, mai ales în ambianţa potrivită a nunţilor, împrejurare care, în momentul culegerii, ne-a lipsit.
Caracterul melodic al baladelor timocene este mai mult cantabil decît recitativ (
”Iovan Iorgovan” din culegerea
Valea Almajului de N. Ursu, p.253). Numărul lor relativ mare ăn proporţie cu celelalte genuri surprinse, viabilitatea lor în memoria cîntăreţilor (între care se remarcă îndeosebi Ilie Ignat, 67 a., nelipsit de la nunţile din sat tocmai pentru această calitate deosebita a sa), atenţia încordată de care se bucura din partea ascultătorilor în timpul execuţiei lor denotă că, într-adevăr, baladele au avut şi în trecutul istoriei cîntecului popular trăire întensă la românii din sudul Dunării, ca în zilele noastre la cei din cîmpia Olteniei şi Munteniei de jos.
Unele balade, ca :
Fagul Miului (nr. 1),
Cîntecul Jianului (nr. 2),
Voichiţa (nr. 4),
Domnul Ştefăniţă (nr. 7), sînt variante similare cu cele cuprinse în culegerile lui N. Păsculescu şi T. Pamfile, publicate în 1910 şi 1913 în volumele V şi XII ale Academiei Române („Din viaţa poporului român”, „Culegeri şi studii”), primul volum avînd şi cîteva melodii anexe, foarte simplist notate de un şef de muzică comunala.
Socotim că, dacă conţinutul poetic poate fi mai complet şi mai bogat redat acolo, notaţia melodică a celor aci prezentate este mai fidela, fiind încadrata în grafia metodei de înregistrare după concepţia folclorului muzical comparativ.
Ritmul şi metrica muzicală din cîntecele timocene aci adunate aparţin sistemului popular
parlando-giusto („giusto silabic”) şi mai puţin
rubato (mai liber)
4.
Marea lor asemănare cu ritmul colindelor demonstrează, pe de o parte, vechimea melodiilor timocene, iar pe de altă parte legătura strînsa, cu fondul vechi de melodii dacoromâne din nordul Dundrii.
Se remarcă unitatea ritmică, mai ales în balade, unde valoarea de optime prin diverse combinaţii cu pătrimile ne dă posibilitatea sesizării unei întregi serii de picioare metrice din două silabe, cum şi a alcătuirii de formule
__________________
4 Vezi C. Brăiloiu, Le giusto syllabique. Un systeme rythmique populaire roumain, 1952.p. 265
ritmice superioare de 4,5 şi 6 silabe, în diverse măsuri mixte, chiar pînă la 9 timpi.
Conturul, direcţia evoluţiei melodiilor, în general este descendent, chiar dacă la unele cîntece una sau două măsuri de la început urcă spre octavă.
Începutul unor melodii minore se face pe treapta a IV-a (ex. nr. 1,3,6,10,15,17) sau, dacă sînt majore, de pe treapta a II-a. Unele game minore naturale mai apar şi cu treptele a IV-a şi a VI-a ridicate (ex. nr. 8,11).
Tonalitatea rar se păstrează în tot decursul melodiei, liniile melodice, de obicei la sfîrşitul cîntecelor, modulează din major în relativa minoră (sol-mi). Melodiile cuprind de cele mai multe ori cîte patru linii melodice, unele linii apărînd uneori cu variante.
Se simte în materialul acestei mici culegeri şi influenţa unor melodii şi texte din Oltenia (îndeosebi din Mehedinţi), la cîntecele lirice (nr.8.) la informatoarea Mitra Floarea Ţăranu (76 a.), originară din Salcia, jud. Mehedinţi, şi la Vida Vîgă (58 a.), de origine timoceană din Negovănuţ, care ne-a cîntat cele mai multe „frinturele” şi cîntecul
„De eine mi-e dor”, acesta din urmă pe melodie de joc oltenesc.
„Frinturelele” sînt cîntece populare lirice timocene, vesele
5, numele lor din punct de vedere muzical putînd avea înrudire cu glumeaţa „frottola” italiană.
Cîntecul de leagăn
„Nani, nani” (nr. 15), prin dipodia iambică emistihul versurilor, se aseamănă, mult cu melodiile aparţinătoare aceluiaşi gen din Muntenia, ceea ce dovedeşte înca o dată strînsa legătura folclorică a timocenilor, nu numai cu mehedinţenii, ci şi cu cei din cîmpia dunăreană a Munteniei.
Fenomenul amestecului de element oltenesc în cîntecul timocean este firesc şi explicabil, întrucît Dunărea, în trecutul nostru istoric, de vreme ce n-a constituit o stavilă în relaţiile sociale şi economice ale românilor din dreapta şi stînga cursului ei, cu atît mai puţin a fost obstacol în calea cîntecului, care zboară liber peste văi şi munţi, alinînd doruri peste ape şi hotare.
Încheind aceste succinte observaţii asupra elementului folcloric timocean surprins în Banat, considerăm că el poate oferi, în pofida dimensiunilor sale reduse, pe de o parte o idee destul de cuprinzătoare asupra, modului în care îşi cîntă şi azi timocenii colonizaţi în Banat cîntecul lor popular, păstrînd originalitatea şi tradiţia locurilor de baştină, iar pe de alta aceste rînduri ar putea trezi interesul folcloriştilor noştri muzicali, coregrafi şi etnografi pentru o deplasare şi cercetare mai temeinica, la faţa locului, a teritoriului dintre Văile Mlavei şi Timocului, ca şi din jurul Vidinului locuit în masă, compactă, de români. S-ar completa în felul acesta, în mod firesc cu melodii şi jocuri, culegerile de literatură populară românească sud-dunăreană întocmite de către G. Vâlsan şi G. Giuglea în 1910 — 1911, acad. E. Petrovici în 1937, I. Pătruţ în 1941 şi Sandu, Cristea-Timoc în 1943 şi 1967.
__________________
5 „Frînturi”, „fragmente de cîntece”, explicaţie dată de G. Giuglea. Vezi nota : I. Pătruţ, Folclor de la românii din Serbia, în „Anuarul Arhivei de folclor”, VI, 1942, p. 330..p. 266
За текстове и ноте мелодија, видети цео чланак
Ursu, Nicolae. Cântecul popular timocean din Banat, Revista de Etnografie şi Folclor, Bucureşti, nr. 3, 1968. p. 263-275.
