în Ţara Gugu-lanilor
Acolo, în Masivul Retezat-Godeanu, pe cel mai înalt vârf, Vârful Gugu (2.291 m), apar câmpuri energetice stranii. Există pe aceste înălţimi şi un grup de sculpturi megalitice care conferă zonei un aer misterios. La data de 4 august 1991, acolo îşi instalase tabăra "Comisia Centrală de Turism Sportiv". O dată cu venirea nopţii s-a instalat o linişte apăsătoare, care a creat o senzaţie fizică de frică. Peisajul era încremenit ca într-un tablou. Dintr-o dată s-a declanşat o explozie luminoasă, parcă ieşită din munte şi îndreptată către cer, în apropiere de Lacul Bucura, explozia luând cu ea Vârful Gugu pentru un timp. Înspăimântaţi, cei şapte membri ai taberei n-au mai putut închide un ochi. Se instalase o apăsare atmosferică ce provoca nelinişte. Fenomenul dispariţiei Vârfului Gugu se întâmplă des, la anumite ore din noapte.
Tot în acest loc, la 13-14 august 1991, s-a produs un alt fenomen din domeniul paranormalului. Un avion IL 14, al companiei Tarom, a fost parcă pulverizat în curmătura Bucurei. Imediat au fost contactate atât Centrul de Ştiinţe şi Perspective, cât şi Asociaţia Naţională pentru Cercetări Aplicative Parapsihologice din Bucureşti. Drept urmare, s-a format un grup de 10 persoane care s-a deplasat în zonă. La 17-18 august, grupul şi-a instalat tabăra în preajma Vârfului Gugu. Membrii grupului au declarat că au apărut stări de spaimă fără motiv, senzaţii acute de sufocare, în special în timpul nopţii, legate de nişte explozii luminoase declanşate într-un peisaj straniu. Părea că sunt supravegheaţi de ceva nedefinit. S-au făcut fotografii, înregistrări cu camere de luat vederi în împrejurimile Vârfului Gugu, dar nu s-a înregistrat nici o imagine, nici măcar un cadru. Tot ce s-a întâmplat atunci a rămas învăluit în mister. Ulterior, turiştii au evitat să înnopteze în acele locuri.
Oamenii de ştiinţă susţin, în legătură cu dispariţia Vârfului Gugu, că este un fenomen optic de refracţie a luminii, produsă în anumite condiţii atmosferice. Aici se află un aşa-zis "centru de frig local", generat de două căldări glaciare existente în apropierea Vârfului Gugu şi Vârfului Cracul Peşterii, fapt ce modifică densitatea stratului de aer şi astfel a indicelui de refracţie. Însă este numai o teorie.
Legenda spune că pe aceste înălţimi se află un loc sfânt al dacilor, salasul lui Zamolxis, mare profet devenit ulterior zeu. Despre acesta au scris, în Antichitate, Herodot în "Istorii", numindu-l Zalmoxis, şi Strabon în "Geografii", sub numele de Zamolxis. Cel din urmă afirmă că Zamolxis, bazat pe semnele cereşti, făcea proorociri. El a găsit locul de unde să poată observa cerul în crevasa naturală din apropierea Vârfului Gugu, crevasă pe care a modificat-o pentru a crea un coridor unghiular către cer. Apoi, Zamolxis s-a retras acolo trei ani. Atunci tracii l-au jelit ca pe un om trecut în nefiinţă. În al patrulea an el a apărut, făcând cunoscute învăţăturile sale. Locul în care a stat era ca un observator astronomic.
Peştera permitea urmărirea aştrilor şi ziua. De la acea adâncime se putea zări licărirea stelelor şi când era lumina soarelui, datorită reflexiei razelor de lumină existente sub un anumit unghi de incidenţă în acel mediu. În anul 1942, Alexandru Borza în "Sanctuarul dacilor" semnala amplasarea "observatorului astronomic" în Gugu, arătând că el permitea observarea cerului prin deschiderea aproximativă de 160 de grade pe direcţia Nord-Est către Sud.
Istoricul Iordanes, în secolul al VI-lea d.Hr., afirma că geto-dacii, în timpul Regelui Burebista şi al Marelui Preot Deceneu, cunoşteau "teoria celor 12 semne ale zodiacului, creşterea şi scăderea orbitei Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura Globului Pământesc, eclipsele solare, rotaţia cerului...".
În Cultul Soarelui, la geto-daci, se credea că Soarele este conducătorul lumii superioare şi inferioare, pe care le vizitează zilnic în deplasarea sa pe orbita cerească. Acesta era considerat garantul justiţiei şi sursa înţelepciunii.
Muntele Gugu sau al Uriaşilor era o imensă vatră de foc, unde îşi aveau dacii locul de sacrificii şi de comunicare cu Zamolxis. Peştera, în care se spune că a stat acest zeu al dacilor, este un loc înfiorător în care nu îndrăzneşti să intri, ca şi când ar fi un loc blestemat, şi nu sfânt.
În mintea noastră, ceea ce are legătură cu existenţa nevăzută, de dincolo de materie, ne sperie şi n-ar trebui, căci de acolo venim cu toţii, de la Adam şi Eva încoace. Existenţa este eternă prin spirit şi trecătoare prin viaţă. În ebraică, Eva înseamnă viaţă, iar Adam înseamnă om. Deci, de la Adam şi Eva pe Pământ, viaţa a trecut în om, în materie, în vizibil. Dar în noi se ascunde şi eternitatea prin scânteia spiritului, pe care dacă nu o vedem nu o înţelegem şi o ignorăm. Ar trebui să ne dea de gândit acest lucru. Vechea civilizaţie a Carpaţilor nu se temea de moarte, geto-dacii ştiau că spiritul este nemuritor.
Înţelegând existenţa de dincolo de vizibil, aceştia priveau cu alţi ochi fenomenele, din jurul lor, pe care noi le numim astăzi paranormale.
Izvor:
http://www.facebook.com/pages/Graiul-stramosesc/10150130318500224
