ROMÂNII DIN TIMOC
de
Emile Picot In Serbia trăeşte o populaţie românească destul de considerabilă, aşezată între Morava şi Timoc, mai cu seamă în districtele Chiupria, Pojarevaţ, Ţârnareca şi Craina.
Este greu de a cunoaşte cifra exactă a acestei populaţiuni, despre care publicaţiile oficiale a noului regat nu dau nici o informaţie. La 1861, Lejean
1) o evalua la 104.343 de indivizi; la 1868 Kanitz
2) o ridica la 123.000 sufl.; este însă foarte probabil că aceste evaluţiuni astăzi să fie mai prejos de adevăr. In districtul Ţârnareca, creşterea anuală a Românilor — după Milichievici — este de 1.42%. iar în districtul Chiupria de 1,44%.
Nici un călător nu şi-a dat osteneala de a studia pe Românii din Serbia; de aceea astăzi ei sunt încă foarte puţin cunoscuţi. Se ştie doar în mod vag că au venit dela Nord, adică din Valahia, iar nu dela Sud. Ceea ce face dovada acestui lucru este că dialectul vorbit între Morava şi Timoc este aproape identic cu acela vorbit în Mica-Valachie (Muntenia), Locuitorii dela graniţa răsăriteană sunt denumiţi
Ţărani în amintirea
Tării Româneşti, adică Valahiei, de unde sunt originari; ceilalţi se numesc
Inguriani, adică din Ungaria
3), pentru că au venit din Timişul-Banatului.
Locuitorii de pe ţărmul râului Porecica-Reca, se pare că nu cunosc nici pe una, nici pe cealaltă din aceste denumiri. După spusa unuia din informatorii noştri, nu există la dânşii
_______________
1)Ethnographie de la Turquie d’Europe. (Gotha. 1861). 2) Serbien. (Leipzig. 1868). 3) Asupra cuvântului Ingurian, ungurean, care în România adeseori desemnează pe Românii din Transilvania, v: Alecsandri. „Poesii Populare”. 1886, p. 3.p. 71
nici o tradiţie care să-le lege obârşia de România sau de Ungaria. Se poate pune întrebarea dacă nu cumva se află aşezaţi în aceste ţinuturi încă înainte de venirea unor colonişti de pe ţărmul stâng al Dunării.
Românii din Serbia n’au nici o cultură naţională. Ei nu au nici ziare nici şcoli. Unii dintrînşii vin să-şi caute de lucru în Mica-Valahie ;dar ei, aici, nu se deosebesc de cealaltă populaţie.
La 1878, d. Stoian Novacovici, savantul lingvist care ocupă astăzi postul de ministru al Serbiei la Constantinopole, a binevoit să ne comunice diferite cântece culese de dd. George Dimitrievici şi Svetozar Stoiadinovici din Negotin şi de către o institutoare al cărei nume regretăm că nu-l ştim.
Primii doi culegători cari aparţin unor familii româneşti, n'au învăţat însă niciodată o altă limbă decât cea sârbească; de aceea ei n'au izbutit să reproducă un text românesc decât cu multe pipăiri. Acelaş lucru şi cu institutoarea, care, străină, n'a petrecut în acest ţinut decât un timp oarecare.
Cu tot interesul pe care-l oferă cântecele din Serbia, noi, de aproape zece ani, am ezitat de a le da publicităţii. Aceasta din pricina inconsecvenţelor fonetice care se găsesc aproape la fiecare vers. Nu puteam să luăm asupra noastră sarcina de a le face în mod arbitrar să dispară; credeam că ne vom putea opri pe ţărmul Timocului, şi să primim informaţiunile, care să ne fi permis să completăm pe cele precedente. Speranţele noastre neputându-se realiza, ne hotărîm să publicăm textele noastre aşa cum ne-au fost transmise.
Faptul ce pare a se degaja din aceste texte este că fonetica la Românii din Serbia este aceeaşi cu a Românilor din Mica-Valahie şi din Banat
4). Fenomenul care o domină este
muierea lui
e în
ie şi influenţa acestui fenomen asupra consonantelor
d şi
gh,
t,
l,
n,
j şi
ci care iau sunetul
d (gh),
t (teh),
l (lli),
n (ñi),
j (ş). Aceiaş îndulcire se produce la
e natural ca şi înaintea lui
i.
N'am putea spune totuşi dacă această pronunţare este constantă. Corespondenţii noştri — care sunt imparţiali — scriu când într'un chip, când într'altul; se poate deci ca pronunţarea să varieze, cel puţin dintr'un sat intr'altul.
_______________
4) Vezi Documentele noastre pentru a servi la istoria dialectelor române, extrase din „La Revue de linguistique et de philologie comparee. (1872).p. 72
Vocabularul mi se pare să fie acela din Valahia-Mica, cu adăogirea câtorva cuvinte turceşti şi sârbeşti
5).
Printre cântecele pe care le publicăm, piesele de dragoste şi satiră, dictoanele populare şi versurile copilăreşti nu prea au mare importanţă. Cea mai mare parte din aceste bucăţi vin probabil din România. (Acest lucru este sigur pentru Nr. XVII, care nare nici un sens în gura unui locuitor de pe ţărmul drept al Dunării). Este altceva cu bucata curioasă despre ciumă (Nr. XX) şi mai ales despre cântecele care au un caracter istoric. In adevăr, cântecele haiduceşti prezintă o analogie cu compoziţiile de acelaş gen răspândite în Muntenia şi în Moldova; dar istoria celebrului Pazvangi (Pasvan—Oglu) şi a bulucbaşei
6) Stoian aparţin în întregime Serbiei. Pentru lunga baladă publicată sub Nr. XXIV
7), avem două texte unul datorit d-lui Stoiadinovici şi celălalt d-lui Dimitrievici. Aceste două texte nu diferă deloc decât prin detalii fonetice, totuşi, noi ne-am dat osteneala de a scoate la iveală cele mai mici variante ca să arătăm cititorului greutăţile pe care n'am îndrăznit să le tranşăm prin propria noastră autoritate şi spre a-i permite de a-şi face o opinie personală. D-l Al. Odobescu ne-a ajutat, cu o bunăvoinţă pentru care ţinem să-i mulţumim, să transcrim această poemă, pentru care corespondenţii noştri sârbi n'au încercat să separe versurile. El a avut chiar amabilitatea să facă o traducere pe care am reprodus-o în parte.
Ca urmare la balada lui Stoian, am dat două fragmente cu redacţiuni foarte diferite a aceleiaşi bucăţi. Aceste fragmente dovedesc cât de vie este încă amintirea teribilului paşă pe ţărmurile Timocului.
Am completat cântecele relative la Stoian printr'o bucată culeasă în Banatul Timişului de către M. Marienescu; cu toate că pare să fi fost compusă în Serbia: Aga Topalovici, (Nr. XXVII). Această din urmă bucată ne reprezintă pe hai-
_______________
5) M. Milichievici — Cnejevina Sârbia — 1902. citează câteva din cuvintele slave întrebuinţate la Românii din Craina; aproape toate se găsesc şi in România. 6) Bulucbaşa, cuvânt turcesc = cap de ceată (n. tr.). 7) M. Milichevici a cunoscut această baladă din care a dat o versiune sârbească foarte prescurtată. (Cnejevina Sârbia) 1902.p. 73
ducul român ca pe un simplu şef de tâlhari care terorizează întreg ţinutul.
Cântecele istorice pe care le-am grupat, aparţin toate, fie ultimilor ani ai sec. XVIII-lea, fie primului pătrar al acestui secol; ele fac dovada că aşezarea Românilor în Serbia, nu datează cum s'a spus uneori dela aplicarea Regulamentului Organic, în Muntenia, ci se urcă la o epocă mult mai veche
7).
_______________
7) Folclorul ne intrând în cadrul acestei lucrări, ne mulţumim să publicăm numai textul care însoţeşte cântecele publicate de autor. Pe noi ne interesează concluzia la care studierea lor a condus pe autor, şi anume, că „aşezarea Românilor în Serbia, nu datează de la aplicarea Regulamentului Organic, ci se urcă la o epocă mult mai veche”. (Not. Ed.).p. 74
Cântecele populare ale Românilor din Serbia de Emile Picot /
fragment / traducere din limba franceză de C. Constante /
în Românii din Timoc: vol.1, Bucureşti, 1943, p. 71-74.