Шта је учитељ Јасиковачки читао на збору "омољских учитеља"

[Volcae]

   Никола Стојановић              
   Шта је учитељ Јасиковачки читао на збору "омољских учитеља"                                                            
   "Учитељ", Београд, 1883, 87-104    

   ЦИЉ ЈЕ СРПСКИХ ШКОЛА ДА СЕ ВЛАСИ ПОСРБЕ И ПРИПИТОМЕ

Учитељ, год II, 1883, Београд

п. 87. Србизирање и организација школа, Никола Стојановић, учитељ Јасиковачки читао на збору "омољских учитеља" 27 децембра 1882.

У нашој маленој Србији имамо углавном два живља Народна, који се разликују један од другог. Та је разлика доста осетна. Један је живаљ народности српске, а други народности румунске. Једино што их, ко  бајаги, везује, то је вера, која је за оба живља једна - хришћанска. Али што се тиче језика, живота, нарави, обичаја и т.д. у томе се млого разликују. Разлика  у језику већ је свакоме позната.

То се тиче влашког живота, као услова образованости, може се рећи, да је још номадски - да стоји још на примитивном ступњу. Ко је год имао прилике доћи у она села или крај, где су Власи, приметиће одмах монотоност како међу људима, тако и у природи. Њу не потреса песма девојака и момака. То се не указује радозналом путнику. Приметиће се да поља нису обрађена, или ако су, а оно врло рђаво. Сретне ли се који човек, на њему се неће приметити весело лице, говор, весели ход и т.д. Све ће изгледати нешто жално, тужно напуштено и т.д. Људи су већином меланхолични. Кад се уђе у село приметиће се куће затворене и пола порушене заједно са оградом. Овде онде видећеш по неку стару баку или ког старца. А где су остали? Ево одговора...

п. 88 [...]
Највећу препреку да се у њих усади образованост, чини им језик - говор.
Да се тој највећој препреци стане на пут, да се дакле Власи одуче од њиховог матерњег језика и да науче српскоме заведене су и по њиовим селима народне школе. Тиме се хоће србизирање румунизма. Ковачи просвете - старији и новији - мислили су да треба само навити један параграф, па да важи за све једнако. Дакле, они су удедили пагарафе и тиме скројили закон за оба живља једнако. [...]

Чиме и како наши организатори шире просвету? По највише школом и школовањем. Они заводе како по српском, тако по влашком живљу школе. Шаљу - управо гоне - учитеље, да тамо онако исто образују како српчиће тако и влашчиће. Е лепо. Учитељ мора ићи за лебом, мора ићи у Влахе. Оде тамо. Почне да прикупља децу...

[Овде описује како становници не разумеју ни реч на српском, ситуација која приморава учитеља да прво он научи влашки како би после учио децу српском. Затим, да уколико и учитељ успе да одради програм, деца ће ионако после завршене школе да заврше на салаше и у планине да чувају овце.]

п.89[...]
више се пази на један живаљ, а мање на други. И баш се више пази на живаљ коме не треба обраћати веће пажње, дакле, више се пази на српске школе, а мање на влашке. То је неправда а  и нетактичност. Оће се школом посрбљавање, а не поклања јој се пажња. Зар то није велика погрешка?
[...]
п. 90 Зар је право не обићи школу, која је својим врлатним положајем у  врлетном месту; школу која је пасторче просвете: школу којој је задатак да посрби три села - Јасиково, Влаоле и Лесково- која су заборављена, забачена, изузетак у округу и т. д.
[...] Никоме (од учитеља) се не мили лутати по овим врлетима, као поклоник са овога света на онај. А горњим начином односи се на малу пажњу министарства и слабу присутност ревизора у овом крају) неће се никад доћи ди цељи: да се Власи посрбе, освесте и припитоме. Као што рекох, криви су организатори, што се Власи тешко србизирају и што просвета у њиовом живљу слабо напредује. Ја сам садањој организацији школа противан, а то из ових разлога:

1.   Што се није пазило на народност;
2.   Што је исти број година учења и врло мали за обе народности.
3.   Што су исти предмети и исти начин обучавања за обе народности.

           Да би ово доказали и да би се Власи посрбили предложио би ово:

1.   За извесно време одвојити организацију по народности;
2.   Продужити број година;
3.   Завести према годинама више разрда;
4.   Неке предмете избацити;
5.   Поставити више учитеља у једно село;
6.   Смањити број школа;
7.   Завести још сада свуда недељне школе и
8.   Законом забранити да се влашки говори бар у званичним пословима као: општинским, среским и окружним канцеларијама; у школи; у цркви (при свима другим пословима); у народној војсци кад је у логорима и т. д.

[...]
п. 103. Како су пак међу власима цркве ретке, то нека се и црквено певање изостане; а нека се обрати више пажње народноме певању, јер ће оно омекшати срца овога живља, меланхолију природом даровану.
Ја сам још и за то, да се свуда по влашким селима пошаљу по два и више учитеља како би они више утицали на србизирање; јер, сем школе, била би већа комуникација просвете, а то помаже целоме селу - целоме живљу. Учитељи ступајући у додир с Власима разговором самим, гонили би их да говоре све српски. Па и за саме учитеље боље је, да су њих више у једноме месту. Онда се неби плашили Јасикова, Близнака, Дубоке, - Омоља, Звижда - већ би радо друг другу ишли и утехе друг другоме давали.

п.104. Још нешто. Код нас је свуда званичан и књижеван језик српски. Но у румунском живљу говори се свуда румунски. У општинској судници, у среској канцеларији, у суду, код попа, намесника - једном речју свуда се говори влашки или српски, али преко тумача. Мало их је који говоре српски. И који знају, јогунице су па неће да говоре.


Документ открила у Архиву Србије, и снимила: К. Колеровић
Обрадио у ПиСАР-у: П. Дурлић              

[Vlad]

Nicola Stoianovici
Ce a citit învaţătorul din Iasâcova la adunarea "învaţător din Homolie".
"Învaţătorul"", Belgrad, 1883, 87-104

SCOPUL ŞCOLILOR SÎRBE ESTE CĂ VLAHII SĂ FIE SĂRBIZAŢI ŞI ÎMBLÂNZIŢI

ÎNVAŢĂTORUL, anul II, 1883, Belgrad

пr. 87. Sîrbizarea şi organizarea şcolilor, a citit la adunarea "învaşătorilor din Homolie" Nicola Stoianovici, învaţătorul din Iasîcova, pe 27. Decembrie 1882.

în Serbia noastra mică avem preponderant două popoare, care diferă unul de celălalt. Aceasta diferenţă este foarte accentuată. Un popor este de naţionalitate sârbă, şi celălalt de naţionalitate română. Un singur punct comun care i leagă în mod fals este credinţa creştină, comună pentru amândouă popoare. Când este vorba de viaţă, obiceiuri, năravuri, etc, sunt foarte diferiţi. Diferenţa lingvistică este déjà foarte cunoscută tuturor.

Când este vorba de viaţă vlahilor, această fiind o condiţie pentru educaţie, se poate spune că este încă la un nivel primitiv, nomad. Oricine a avut ocazie să treacă prin satele vlahilor, a putut observa o monotonie prezentă nu numai printre oameni ci şi în natură. Natura nu este împodobită de cântecele fetelor şi flacăilor. Un calator curios nu va auzi aşa ceva. Se va putea observa că câmpul nu este lucrat, sau dacă este, e foarte rău. Dacă va întâlni un oarecare om, nu i va observa faţa veselă, mersul, zâmbetul, graiul vesel, etc. Lumea este preponderant melancolică. Când va intra în sat va observa casele semiruinate cu gardul cu tot. Pe aici-pe colea se poate vede câte-un moş sau o babă. Unde sunt oare ceilalţi? Iată raspunul...

nr. 88 [...]
Piedica cea mai mare pentru a fi educaţi, o constituie limba- graiul său.
Pentru a fi dezvăţaţi de limba sa maternal şi învăţaţi sârbeşte, pentru a se anula aceasta piedica cea mai mare, au fost înfiinţate prin satele sale şcolile populare. Prin această se doreşte sârbizarea românismului. Creatorii educaţiei- cei vechi şi cei noi- au crezut că trebuie doar a scrie un articol în lege şi pentru toţi va fi egal. Au scris, deci, articole şi au făcut legile pentru amândouă popoare egal [...]

Cu ce şi cum răspândesc organizatorii noştri educaţia? Cel mai mult prin şcoală şi prin şcolarizare. Ei înfiinţează şcolile, între sârbi şi între români. Ei trimit- de fapt i forţează- pe învaţători, că să i educe şi pe copii sârbi şi pe cei români. Ei bine. Învaţătorul trebuie să-şi câţtige pâinea, trebuie să plece printre români. El pleacă acolo. Începe a i aduna pe copii.

[Aici descrie cum locuitorii nu înţeleg un cuvânt sârbesc, situaţia care îl forţează pe învaţător să că să înveţe limba vlahă pentru a i învaţa ulterior pe copii sârbeşte. După aceea, chiar şi dacă învaţătorul reuşeşte să i înveţe programul integral, copii se vor duce, oricum, în munte şi în bacii pentru a păzi oile. .]

nr.89[...]
Se acordă mai mare atenţie unui popor şi mai mică celuilalt. Chiar poporului care nu are nevoie I se acordă mai mare atenţie, celui sârb, iar şcolile româneşti sunt băgate mai puţin în seamă. Se doreşte sârbizarea, prin şcoli, şi nu i se acordă atenţie. Este o nedreptate şi netacticitate. Oare nu este o greşeală foarte mare?
[...]
nr. 90 Este oare drept, a nu vizita şcoală, care se află la o locaţie foarte ascunsă, întrun loc ascuns, şcoală care este un copil vitreg al educaţiei, care are ca scop sârbizarea a trei sate- iasâcova, Vlaulea şi lescova- care sunt uitate, ascunse, părăsite etc.

[...] nimănui (dintre învaţători) nu i este pe plac să ratăcească printre aceste pustii, precum un pelerine din lumea această la cealaltă. Astfel, cu o atenţie minimă a ministerului şi cu o prezenţa slabă a revizorilor, niciodată nu se va atinge scopul, anume, sârbizarea, deşteptarea şi îmblânzirea vlahilor. Cum déjà am spus, organizatorii sunt de vina, pentru că vlahii se sârbizează greu şi educaţia greu merge înainte printre ei. Eu personal mă împotrivesc organizării şcolilor după modelul actual, din anumite motive:.

1. Nu s-a ţinut cont de naţionalitate
2. Numărul anilor de învaţământ este acelaşi, foarte mic, pentru ambele naţionalităţi.
3. Pentru ambele naţionalităţi este acelaţi numărul de obiecte, şi studierea este la fel.

Pentru a dovedi această, şi pentru a I sârbiza pe vlahi, aş propune următoarele:

1. Pentru un anumit timp a despărţi organizarea, după naţionalitate ;
2. A lungi numărul anilor;
3. A înmatricola, după vârstă, mai multe clase;
4. A anula anumite obiecte ;
5. A numi mai mulţi învaţători întrun sat;
6. A micşora numărul şcolilor;
7. A înfiinţa, încă acum, pretutindeni, şcoli de duminică
şi
8. A INTERZICE PRIN LEGE VORBIREA LIMBII VLAHE cel puţin în lucrurile oficiale precum: cancelariile comunale, de judeţ sau în primarii; în şcoală, în biserică ( la toate celelalte lucruri); în armată popular când este în tabere etc.

[...]
nr. 103. Având în vedere că bisericile sunt rare printre valahi, să lipsească pe deplin cântarea bisericească, şi să fie înlocuită cu cea popular, care va moia inimile acestui popor şi melancholia sa, daruită de natură.

Eu mai optez pentru trimitera a doi şi mai mulţi învaţători prin satele vlahe, pretutindeni, pentru că aceţtia să influenţează mai mult sârbizarea; deoarece, pe lângă şcoală, ar exista o comunicare mai mare a educaţiei, şi asta ar ajuta satului întreg- întregului popor.
Învaţătorii, făcând contactul cu vlahii, i ar îndemna să vorbească tot sârbeşte. Şi pentru învaţătorii înşişi este mai bines ă fie mai mulţi întrun loc. Atunci nu s-ar teme de Iasâcova, Bliznac, Dâlboca, de Homolie şi de Zvijd, ci ar merge cu drag la colegii săi şi se ar ajuta reciproc.

nr.104.Încă ceva. La noi este peste tot limba oficială sârbă. Poporul român vorbeşte, însă, română. În tribunalul communal, în cancelarie de judeţ, la popă, la prefect- adică peste tot, se vorbeşte sârbă şi vlahă, dar prin traducător. Puţini sunt cei care vorbesc sârbeţte. Şi cei care ştiu, nu vor să vorbească, din capriciu.