Gruia
Baladă din popor (Şt. O. Iosif )
Jos, sub nucul uriaş,
Gruia adormise –
Doarme ca un copilaş
Legănat de vise.
Paloşu-i atârnă-n cui,
Aninat de-o cracă;
Murgul paşte-n voia lui,
De urât să-i treacă.
“Scoală, Gruio, drag copil,
Scoală, Gruio dragă!
Au nu vezi cum vin tiptil
Turcii şi te leagă?
Turcii vin şi-aduc cu ei
Funii de mătase,
Funii răsucite-n trei
Şi-mpletite-n şase...”
Bate vântul cătinel,
Pletele-i mângâie –
Turcii se-ngrozesc de el,
Strâng de căpătâie.
Bate vântul mai avan,
Pletele-i zburleşte;
Turcii plâng: “Aman! Aman!”
Gruia se trezeşte.
- Măi, dar greu ce-am fost dormit,
Zice şi se miră.
Ori paiangeni au venit
Şi mă înveliră?
Ia să mişc puţin din mâni,
Poate m-oi desface –
Alelei, pui de păgâni,
Nu veniţi încoace?...
Sar frânghiile în trei
Şi plesnesc în şase,
Turcii fug ca vai de ei,
Fug cu moartea-n oase.
Saltă Gruia şi – hai-hui! –
Sus pe cal s-aruncă,
Clocotă pe urma lui
Şapte văi şi-o luncă.
Tropotă copitele,
Pulberea şi-o scurmă –
Turcii-şi pierd săritele,
Alungaţi din urmă.
Surpă Gruia schelele,
Coborând la vale –
Turcii-şi pierd giubelele
Şi papucii-n cale.
Dunării fac turcii vad,
Trăsnet este Gruia.
Şapte popi la Ţarigrad
Cântă: “Aleluia!”
