Dialog cu ieromonah Ştefan Fănică Lupşici, paroh al bisericii ortodoxe din Deleblota, Banatul Sârbesc, Serbia
– V-aş ruga să vă prezentaţi…
– Sunt paroh al Bisericii ortodoxe române din localitatea Deliblata, Banatul Sârbesc, Serbia. Sunt absolvent al Facultăţii de Teologie din Arad şi mi s-a repartizat această parohie, pentru că, de 18 ani, postul nu s-a ocupat… Tatăl meu, Bujorel Lupşici, a fost zeci de ani acolo. Dacă nu ocupam această funcţie, exista neşansa ca parohia să se desfinţeze.
– Această idee v-a frământat mult?
– Desigur. Era păcat să nu accept acest post, deoarece sunt fiul satului şi… fiu de preot, care a pus mult suflet acolo, să adune întru-cre-dinţă sufletele români-lor, să păstreze tradiţia spirituală, limba româ-nă şi tot ce ţine de asta.
– Cum e biserica la care slujiţi? Câte familii sunt arondate la această biserică?
– Biserica este construită în 1925, în stil prebizantin, cu 3 turnuri, cu o capacitate de 4-500 de persoane. În 1979-1982, a fost renovată şi pictată de pictori din România. Îl numesc aici pe dl. Viorel Ţigu, care s-a stabilit acum în Arad, un foarte bun specialist în arta bisericească, şi pe dl. Grigore Popescu, din Bucureşti, care a pictat în multe ţări. Ca număr de familii, sunt arondate, în prezent, 100 de familii. Păcat, între cele 2 războaie, erau cu mult mai multe…
– Care mai e situaţia cu… episcopia de la Vârşeţ?
– Recent, s-au clarificat pro-blemele, în sensul că Patriarhia şi Statul sârb au recunoscut această episcopie, pe episcopul Daniil Stoenescu, originar din România.
– Scriitorul Vasile Barbu v-a recomandat să fiţi numit preşedintele Filialei Serbia a Asociaţiei de cultură şi umanitate „Viaţa de pretutindeni“, d-sa fiind preşedintele Societăţii cultural-artistice „Tibiscus“ din Uzdin…
– Da, aşa este. Suntem prieteni şi colaboratori. Amândoi facem parte din Consiliul Naţional pentru românii din Serbia şi suntem membri în redacţia Consiliului Naţional „Floare de latinitate“.
– Apropo… Recent, Constituţia Serbiei v-a acordat anumite drepturi…
– Pentru prima dată suntem recunoscuţi oficial.
– Cum văd sârbii de rând aceasta?
– În general, sunt de acord. Recent, am fost şi noi la Serbarea prilejuită de Ajunul de Crăciun. La sârbi este un obicei: să se aducă la biserică crengi de gorun în semn de pace şi înţelegere. Am participat şi eu la acest obicei. Prin urmare, dacă se vrea, poate exista colaborare, înţelegere.
– Văd la dvs. o carte. Despre ce e vorba?
– Este vorba de monografia Bisericii ortodoxe române din Uzdin, carte tipărită în Tr. Severin, sub egida Mitropoliei Banatului şi editurilor „Tibiscus“, Uzdin, şi „Lumina“, Tr. Severin. Prefaţa e semnată de P.S. dr. Timotei Seviciu, episcop al Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei. Este o lucrare documentată, cu peste 100 de fotografii. Titlul cărţii: „Biserica ortodoxă română din Uzdin de-a lungul veacurilor“.
– Ce ne mai puteţi spune despre dvs.?
– Prin binecuvântarea P.S. Daniil, m-am întors la cursuri postuniversitare, la Facultatea de Istorie şi Teologie, Univ. Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Sunt şi membru în Asociaţia Filozofilor din Balcani, cu sediul la Sofia.
– Ce limbi cunoaşteţi?
– Normal, româneşte, sârbeşte, lb. franceză.
– Reuşiţi să trăiţi doar din câştigul de la parohie?
– În totalitate, nu. Dar, mai am 3 ha de pământ pe care-l lucrez. Locuiesc doar cu mama, care primeşte pensie după tata. De asemenea, creştem şi animale pe lângă casă, avem ceva vie, gră-dină.
– Ce preocupări aveţi în afară de biserică?
– Mă preocupă cultura, istoria, mass-media, în general. Îmi place să mă implic în acţiuni sociale etc.
– Să revenim la Asociaţia de cultură şi umanitate „Viaţa de pretutindeni“…
– Am observat că oamenii sunt bucuroşi să facă parte din Asociaţie şi, conform obiectivelor sale, să se implice. Am o nepoată studentă la Conservatorul de muzică din Timişoara, care are părinţii în Belgrad şi prin ea vom ţine o mai strânsă legătură. Se numeşte Olivera Miloievici şi este foarte talentată: cântă la pian şi flaut. Are şi o voce frumoasă. Totdeauna, de Sărbători, cântă la noi la biserică.
– Mă bucur că am putut sta de vorbă.
– Plăcerea a fost şi de partea mea.
(Revista "Viaţa de pretutindeni)
