Poezie populară-Românii de pe malurile Dunării

[Tarabostes]

    ,,Fă, bădiţă, piatra-n zece
    La ist mal curând de-i trece,
    Că suntem de soi român.
    Nu suntem de neam păgân.
    Despică Dunărea-n două,
    Să facem dragoste nouă,
    Colea-n umbra istor nuci
    Pe braţe-mi să mi te culci
    Să facem dragoste dulci.
    Bădiţă, la chip frumos,
    Fă-n pădurea cea din dos
    Că-i găsi un păltinel
    Să durezi luntre din el,
    Şi-i găsi două nuiele
    Să durezi vâsle din ele".

    ,,Face-oi, puică, cum mă-nveţi,
    Face-oi luntre şi lopeţi
    Să despic Dunărea-n două,
    Când a ieşi lună nouă".
    Iată soarele-a apus,
    Crai nou se iveşte sus. [2]
    Mândrul trage din lopată,
    Trece Dunărea îndată,
    Iese-n valea înflorită,
    Vede puica adormită,
    S-o deştepte-i vine milă,
    Că-i gingaşă; că-i copilă.
    Să o lase-i vine dor,
    C-are faţa de bujor.
    ,,Scoală, puică, să mă vezi,
    Să mă vezi şi să nu crezi."
    ,,Ai venit, ursitul meu?
    Noroci-te-ar Dumnezeu!
    Vină-n braţe, vin', bădiţă,

    Să-ţi dau miere din guriţă,
    Miere de floare de tei,
    De-i gusta-o să tot cei."

2] Când iese Crai-nou pe cer, fetele şi flăcăii români îl salută cu strigări de veselie şi îi adresează rugăminţi, zicând: ,,Crai-nou, Crai-nou, sănătos m-ai găsit, sănătos să mă laşi; fără bărbat m-ai găsit, cu bărbat să mă laşi"...