Tiberius Domozina, Românii timoceni prigoniţi si daţi uitării

[Paun]

          Tiberius Domozina                 
          Românii timoceni prigoniţi si daţi uitării
          "Romanitate si Latinitate in Uniunea Europeana", Scrisul românesc, Craiova, 2008, 189-194   

          "România este o ţara înconjurată de români" spunea Nicolae Iorga, poate singura din Europa în situaţia de a avea fraţi de sânge atât de mulţi în toate statele vecine şi singura ce afişează răceală şi pasivitate când drepturile comunităţilor respective sunt încălcate cinic şi flagrant. Privind la avalanşa de măsuri viclene, dar aberante în aceeaşi măsură impuse de state vecine şi aşa zis prietene României nu poţi să nu te gândeşti la o teamă ce a străbătut decenii sau secole şi a ajuns intactă în prezent, o frică nejustificată de a vedea elementul românesc manifestându-se în deplinătatea drepturilor sale fireşti, un plan clar de deznaţionalizare urmat energic punct cu punct.
          Cum altfel poate fi explicată falsificarea istoriei românilor timoceni, basarabeni, bucovineni, transnitreni, interzicerea limbii române si a instituţiilor aferente acesteia (chiar dacă nu făţiş uneori) şi chiar a numelor româneşti pentru pruncii români? Să nu uităm ca intre 1804-1813 a existat o uniune între Serbia şi Tribalia, între sârbi şi românii timoceni pentru lupta împotriva turcilor (fară colaborarea românilor timoceni care controlau dreapta Dunării, sârbii nu aveau acces la sprijinul rusesc ce venea prin principate). Acest lucru este evident din stema respectivă care reunea cunoscută stemă a Serbiei rămasă pană azi (cei 4 S în 4 colţuri) cu stema Tribaliei (un cap de mistreţ străpuns de o săgeata, uneori şi o bufnită - in imagine) Deci, cam pe când răpeau ruşii Basarabia, sârbii se uneau cu românii timoceni din fosta Tribalie pentru ca mai târziu să se facă stăpâni în [pag. 189]zonă, uitând de ajutorul dat de aceştia împotriva păgânilor şi devenind nişte asupritori creştini mult mai sălbatici în metode. ). (sub. Paun Es Durlić) Toată această prigoană dezlănţuită în jurul României are însă efectul opus celui dorit de iniţiatorii ei şi nu face decât să atragă atenţia asupra istoriei multimilenare a acestor ramuri ale românitătii. Respectarea drepturilor minorităţilor naţionale în mod constituţional este un adevărat examen de civilizaţie pe care multe state vecine nouă se dovedesc incapabile să îl treacă.
          Nicăieri drama minoritarilor români nu este mai mare ca în Timocul sârbesc.
          Copiii românilor timoceni învaţă la şcoli sârbeşti faptul că sunt slavi romanizaţi, în bisericile lor, construite acum sute de ani de domnitori români, cu sprijinul populaţiei autohtone române din zonă, slujba este ţinută în limba slavonă, iar predica in sârbeste. Foarte multe biserici şi mănăstiri româneşti au ajuns o mină, autorităţile nealocând fonduri pentru restaurarea lor. Cărturarul G.Vâslan referindu-se la Valea Timocului scria că "aceasta ascunde mai mult ca oricare alta, taina formării si conservării poporului român. Este o vatră de căpetenie în care s-a plămădit neamul românesc la originea sa şi în care vigoarea românească şi-a păstrat în mod autentic atâtea din caracterele ei cele mai profunde." Etnologul sârb Georgevici, în lucrarea "Printre românii noştri", nota: "Ştiu că la aceasta, mulţi dintre patrioţii noştri îngrijoraţi vor da din cap şi vor spune că eu comit o trădare faţă de Patrie atunci când mă încumet să vorbesc despre românii din Serbia; care după părerea multora trebuie tăinuiţi sau cel puţin trecuţi sub tăcere, pentru că adevărul asupra românilor din Serbia poate să ducă la o aşa-zisă "chestiune românească"... care după părerea lor prezintă un pericol. Poate să fie şi aşa. Dar şi fară rândurile de faţă toată lumea ştie că în Serbia sunt români. Acest lucru nu-1 neagă nici statistica noastră oficială. Se ştie că în Regatul Român se ţine socoteală până şi de ţinţarii din Macedonia, Epir şi Albania; despre românii din Asia Mică, Moravia şi Silezia, Peninsula Istria, Spania şi Herţegovina... ca să nu mai vorbim despre cei din ţinuturile aflate în mijlocita lui apropiere: Transilvania, Basarabia, Bucovina. Atunci cum nu s-ar ţine socoteală despre românii din Serbia, care pentru cei din Regatul vecin, sunt doar peste Dunăre".
         
          Doina Timocului

          Ţin minte mic când eram
          Pe bunica ascultam.
          Când în poală ea m-a pus [pag. 190]
          Şi vorbe dulci mi-a spus.
          Mi-a cântat cântec de dor

          Doina timocenilor:

          Măi nepoate, floar' de crin,
          Cât pe lume vei trăi
          Să te bată crucea mea
          Dacă vei uita cândva
          Limba noastră din bătrâni
          Limba noastră de Români.
         
          Ridicarea bisericii româneşti din Malainiţa de către părintele Boian Alexandrovici în 2004 a constituit scânteia ce a aprins în sufletele românilor timoceni dorinţa de a reînvia tradiţiile strămoşeşti româneşti a căror dovadă stau astăzi ruinele mănăstirilor şi bisericilor ridicate de domnitorii români în aceste locuri. Urmările acestui act curajos şi salutar ce a creat un mult aşteptat precedent (ce nu contravine cu nimic legislaţiei în vigoare din Serbia) şi a condus la sfinţirea mai multor pietre de temelie ale unor viitoare biserici româneşti, se fac încă simţite şi în prezent prin măsurile punitive luate de statul sârb la adresa unor reprezentanţi ai românilor timoceni precum Duşan Pârvulovici. Prigoana la care a fost supus acesta doar pentru funcţia ce o deţinea ca preşedinte al Federaţiei Românilor din Serbia şi pentru că a susţinut ridicarea bisericii din Malainiţa, a condus la destrămarea familiei sale şi ne aminteşte cu uşurinţă de metodele de represiune ale fostelor state comuniste din orbita Moscovei.
          Dacă drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale nu le este acordată atenţia cuvenită într-o zonă fără stabilitate, nu acelaşi lucru ar trebui să fie valabil pentru statul român, societatea civilă românească şi fiecare dintre noi ce am avut norocul să ne naştem de partea cealaltă a Dunării. Dacă atitudinea statului român nu va fi egală în fermitate cu cea a statului sârb tot ce s-a realizat cu propriile puteri de câţiva timoceni entuziaşti ce refuză să îşi lepede graiul şi istoria va fi pierdut. Iar pentru aceasta este de ajuns să privim măsurile luate împotriva părintelui Boian Alexandrovici, care fără să încalce vreo lege a statului sârb a fost pe rând condamnat la închisoare cu suspendare, s-a ordonat demolarea bisericii, a fost ameninţat cu moartea, şicanat în permanenţă pentru ca în final să fie caterisit de Biserica Ortodoxă Sârbă chiar dacă aparţine unei alte biserici. Abuzurile nu se opresc însă numai la persoana sa şi măcar o sumară trecere în revista lor este o datorie a fiecărui român solidar cu fraţii timoceni. Astfel, la un parastas ţinut la Kolograşi (mănăstire ridicată de Mircea cel Bătrân) în 21 mai 2005 în memoria morţilor de la Rovine, poliţia a interzis oficierea acestuia, iar un grup de sârbi au strigat obscenităţi şi s-au dedat la violenţe fizice. Formaţii culturale româneşti nu au voie să facă turnee acolo. Abecedare româneşti sunt confiscate de poliţie. Pe uşa sediului asociaţiei culturale "Ariadnae Filum" din Bor a fost scris în doua rânduri "Marş din Serbia" şi desenate obscenităţi, iar in 6 iunie 2005 sparte ferestrele.
          Nici un minut de limbă română în şcoli, nici un cuvânt românesc în bisericile lor, nici un cuvânt românesc la televiziunea sau radioul public sârb care să se recepţioneze în zonă. România nu a luat poziţie.
          La sud de Dunăre trăiesc după recensământul din 2002 peste 45.000 români şi valahi, deci cu 50% mai mulţi în mod oficial decât în Voivodina. Chiar analişti sârbi spun însă că este vorba de 10-20 ori mai mulţi în realitate. Aceşti români numiţi timoceni nu au dreptul nici măcar la un cuvânt în limba lor în şcoli, biserici sau presă. Lista cu 150 de localităţi populate exclusiv cu romani din judeţele Branicevo, Bor, Pomoravlie şi Zaiecear. Acest lucru se poate verifica la faţa locului ...  etc ... etc ... etc [Pag. 192]