Cristian RUDĂREANU
Timocul însângerat
132 de ani de la răscoala timoceană
Se împlinesc 132 de ani de la marea Răscoală timoceană, data de 30 iunie reprezentând cea mai sinceră dorinţă de libertate exprimată printr-o jertfă istorică a oamenilor de pe aceste meleaguri.
Răscoala a reprezentat voinţa unui neam creştin, binecuvântat prin tradiţii şi obiceiuri sacre, punând în evidenţă elementul autentic vlah, românesc. Această flacără aprinsă în Timoc reprezintă, poate, primul pas către libertatea românilor obţinută în anul 1877.
În perioada 20–30 iunie 1876, a izbucnit, între oraşul Vidin şi râul Timoc, pe pământul actual al Bulgariei, aşa-zisa Răscoală timoceană. Au participat cinci naţionalităţi: români, bulgari, sârbi, ruşi şi muntenegreni. Luptele sau dus în satele: Gânzova (Gâmzovo), Novesăl (Nove Selo), Alvadgii (Maior Uzunovo) şi Florentin din Timocul bulgăresc. La răscoală s-au adunat ţărani din optsprezece sate: Racoviţa, Rachitniţa, Cosova, Dgon Ferat, Bregova, Novosăl, Gânzova, Vârf, Bălei, Florentin, Deleina, Ciunguraşi, Alvadgii, Ciorcălina, Negovanovţi, Isăn, Tianovţi şi Smârdan. Dintre aceste sate, paisprezece sunt locuite de români şi patru de bulgari.
Răscoala s-a declanşat la 28 iunie când armata (3 500 de soldaţi) din Negotin (Serbia) a trecut râul Timoc. Armatei sârbeşti i s-au alăturat şi unii patrioţi bulgari, care au venit în Serbia prin România.
La 29 iunie 1876, armata sârbească s-a retras de pe câmpul de luptă. Pe 30 iunie, răsculaţii au fost înconjuraţi de brigada lui Osman Paşa, precum şi de corpul de oaste al garnizoanelor din Vidin şi din Rusciuc (format din 10 000 de soldaţi turci, cerchezi şi tătari), Rămaşi fără muniţie, aproximativ 1 000 de răsculaţi de la Trinbreg şi Ţarina au fost ucişi. Au rămas în viaţă doar 50-100 de persoane.
După răscoală, satele participante au fost jefuite şi arse. Populaţia a fugit în România şi în Serbia – peste 15 000 de emigranţi care, după amnistia de iarnă, s- au întors în locurile lor natale, unde şi-au construit bordeie de pământ.
După înăbuşirea răscoalei învăţătorul Ion Ciolac este spânzurat în târgul Diiului împreună cu alţi români timoceni din Bor şi Zlot. România a trimis o ambulanţă, treisprezece medici şi trei farmacişti la Cladova, unde personalul român a îngrijit mii de răniţi. În acelaşi an, Kogălniceanu scria către agenţii consulari europeni că „sunt mai mult de 200 000 de români care locuiesc pe malul drept al Dunării” şi că „armata română freamătă doritoare să ia parte la luptă”.
La 23 de zile după înăbuşirea răscoalei, oraşul Vidin este vizitat de doi francezi: Rigondon şi Kauffman, jurnalist, respectiv pictor, la revista
L. Illustration din Paris. Aceştia au publicat în revistă ceea ce au văzut la Vidin- o „Golgotă”, adică spânzurări, decapitări, prizonieri torturaţi şi capete tăiate, care se rostogoleau pe străzi. „Oraşul seamănă cu o cloacă”, constatau cei doi jurnalişti în
L. Illustration. Mai târziu aceste informaţii ajung şi în Bulgaria, la Vidin, datorită lui Vasil Vasilev, corespondent la agenţia bulgară din Paris care a scris o cronică în acest sens, prezentând-o colegilor francezi.
Despre această răscoală specialistul bulgar Ghenadi Vâlcev a publicat două cărţi: „Răscoala de la Vidin” şi „Răscoala de la Vidin din 1876. Biografii”.
Dacă pe moment revolta a fost înăbuşită, germenele românismului n-a pierit, ci a proliferat mai viguros. Nume ca Milan Anghelov Cosoveanu, poet, sau Cristea Sandu Timoc, om de cultură care şi-au dedicat întreaga activitate promovării valorilor româneşti, ne demonstrează permanent că jertfa românilor din Timoc, acum 132 de ani, nu a fost de prisos.
p. 13
Rudăreanu, Cristian. Timocul însângerat 132 de ani de la răscoala timoceană, în revista Acub Pro, Nr.5/2008, p. 13.
