Iovan Iorgovan

Započeo Alecu, 17.02.2009. 09:01

prethodna tema - sledeća tema

0 članova i 1 gost pregledaju ovu temu.

Alecu

Tema este dedicată unui voinic/viteaz din folclorul comun daco-român, Iovan Iorgovan haiducul.
(Baladele le-am gasit intr-o culegere frumoasa de folclor rostit: Balade Populare Romanesti - pentru scolari, astfel incat diferentele diferitelor graiuri "vlahe" sunt reduse, ex: acolo unde se scria in remeneste (aromana farseroata) este scris in daco-romana. Cartea o dau cu placere pt download, numai ca nu ma pricep unde si cum.)

Balada lui Iovan Iorgovan culeasa in Banat de Gheorghe Cătană

Plecat-au plecat,
Din cutare sat,
Des-de-dimineaţă
Prin rouă şi ceaţă,
Vr'o trei sorurele
Mândre, frumuşele.

Sora cea mai mare,
Dulce-n sărutare,
Mândra Garafină,
Floare din grădină;
Sora mijlocie
Leliţa Mărie,
Plină-i de trufie
Cu a sale gene,
Ochişori, sprâncene,
Că de-i câţi în ochi,
Mori ca de diochi;
Sora cea mai mică
Ca ş-o porumbică,
Ana Ghiordănel,
Nume frumuşel,
Le-ntrecea pe toate;
Ea e stea de noapte,
Luceafăr din zori,
Floarea florilor.
Ele că-mi plecau
Şi pe câmp umblau,
A rupe-ncepură
Iederă şi mură
Şi flori culegeau,
Cununi împleteau
Şi jucau cântând,
Codrul răsunând.

Mult că mai umblau,
Pân' ce osteneau,
Apoi odihneau,
Ceva îmbucau
Şi mi se culcau.
Ana Ghiordănel,
Nume frumuşel,
Ea că-mi d-adormea,
Ca moartă era;
Cele două mari
Ce-s surori primari,
Când fu de cu seară
Prin codri plecară,
Pe Ana o lăsară
Şi ea tot dormea
Şi rău că-mi visa.
În zori se scula,
Pe surori striga,
Dar nu le-auzea.
Numai un cuc mic,
Tinerel, voinic,
Prin păduri zbura,
Dorul şi-l cânta,
Că singur era.
Cum Ana-l vedea,
Ea că mi-i zicea:
— Cucule voinice,
Scoate-mă d-aice,
Scoate-mă la ţară,
La drumul de cară,
Să dau de surori iară,
Că ţ-oi fi eu vară!
— Nu ştiu, puica mea,
Să te scot ori ba,
C-am eu vere multe,
Câte flori pe munte!
— Cucule voinice,
Scoate-mă d-aice,
Scoate-mă la ţară,
La drumul de cară,
Să dau de surori iară,
Ţ-oi fi sorioară!
Cucul îi grăia:
— Nu ştiu, puica mea,
Scoate-te-oi ori ba,
Că am eu surori,
Câte vara flori!
— Cucule voinice,
Scoate-mă d-aice,
Scoate-mă la ţară,
La drumul de cară,
Să dau de surori iară,
Că ţ-oi fi soţie,
Până voi fi vie!
— Nu ştiu, puica mea,
Scoate-te-oi ori ba,
Că eu nu-s fecior
Să pot să mă-nsor,
Ci-s o păsărică,
Nu ştiu de ibovnică!
Atunci de p-o piatră
O hală1) s-arată,
O hală cumplită,
Jos încârlogită.
Fata cum vedea,
Ea îl cunoştea
Că şarpe era;
Spaima o prindea,
Tare că-mi fugea
Şi tare ţipa;
Şarpele curea2),
Fata tăbăra
Şi mi-o ajungea
Şi mi-o apuca,
Coada-ncolăcea,
La brâu o strângea;
Fata se-ngrozea,
Mai tare ţipa,
Codru' răsuna!

Sus, pe Cerna-n sus
Mulţi voinici s-or dus
Şi toţi s-au răpus.
Dar au mai rămas
Un român viteaz:
Iovan Iorgovan,
Braţ de buzdugan,
Cu un căluşel
Ca şi-un vulturel,
Doi câni mititei
Foarte sprintenei.
Şi se preumbla,
Şi se prepurta,
Şi se făloşea,
La vadul Dunărei,
La podul Ruşavei,
Şi pe Cerna-n sus,
Cam pe sub ascuns,
Calul său juca,
Săgeţi arunca,
Cânii sumuţa.
Şi el auzea
Codrul cum suna,
Dar nu pricepea;
Oricât mai ciulea,
Nu putea alege,
Nu putea-nţelege
De-i glas femeiesc,
Ori glas voinicesc,
Că Cerna mugea,
Codrul răsuna,
El mi se-ntorcea
Şi Cernei zicea:
— Înceată, Cerno, -nceată,
Apa mea lăudată,
Că eu te-oi cinsti
Şi te-oi dărui
C-o furcă argintită
Cu fuior învălită,
Singură va toarce
Singură-o destoarce!
Cerna-l auzea,
Dar nu vrea să stea.
Atunci Iorgovan,
Braţ de buzdugan,
Iar se întorcea
Şi Cernei grăia:
— Înceată, înceată,
Cerna mea lăudată,
Că eu te-oi cinsti
Şi te-oi dărui
C-o ştiucă de aur
Cu ochi de balaur!
Cerna-l asculta
Şi pe loc îmi sta,
Dar nici nu urla
Şi nici nu mugea.

Iovan Iorgovan,
Braţ de buzdugan,
Glasul pricepea
Şi îl cunoştea,
Că nu-i voinicesc,
Ci e femeiesc.
Deloc nu mai sta,
Calu-ncăleca,
Munţii că trecea.
Şarpele-l vedea,
De spaimă fugea;
Dar el îl gonea,
Cerna mi-o trecea
Şi îl ajungea.
Şarpele stătea
Şi aşa-i zicea:
— Iovan Iorgovan,
Braţ de buzdugan,
Cu ce fel de bine
Vii tu azi la mine?
Au doară gândeşti
Să mă prăpădeşti?
Te rog, viu mă lasă;
Şi te du acasă.
De mi-i omorî,
Mort, mai rău oi fi:
Căpăţâna mea
Se va despica
Şi se va-mpuţi,
Viermii s-or spori,
Muşte-or slobozi,
Care-n veac vor fi.
Boii de la jug,
Caii de la plug
Se vor otrăvi,
De muscă-or muri.
Ba, şi calul tău,
Care-i ca şi-un zmeu,
Se va otrăvi,
De muscă o muri!
— Şarpe-afurisite,
Încă ai cuvinte?...
Ţara-oi învăţa
Eu cu mintea mea
Şi ea m-asculta.
Fumuri ca să facă
Şi de muscă scapă;
Calu-mi n-a pieri,
Dar tu mort vei fi,
Căci am auzit
Cum ai prăpădit
O frumoasă fată
Cu gura-ţi spurcată!
— Iovane, Iovane,
Braţ de buzdugane,
Când am văzut bine
Că tu vii la mine,
Fata am lăsat-o
Şi n-am vătămat-o;
Te rog, viu mă lasă
Şi te du acasă;
Jur pe capul meu,
Mort, voi fi mai rău!

Iovan Iorgovan,
Braţ de buzdugan,
Sabia scotea,
În vânt o-nvârtea,
Pe şarpe-l lovea,
Trupu-i zdrumica,
Dărabe3)-l făcea.
Capul tot fugea
Cerna sângera,
În Dunăre-şi da,
Dunărea-l primea
Şi îl ascundea
În peştera rea.
Aici se-mpuţea,
Viermii se-nmulţea,
Muşte slobozea
Şi-n veci nu pierea.
Musca tot ieşea,
Mare rău făcea,
Căci caii muşca,
Boii otrăvea,
Plugurile-oprea!

Iovan Iorgovan,
Braţ de buzdugan,
Sabia-şi spăla,
În teacă o băga,
Pe fată striga,
Fata-l auzea
Şi se răspundea,
Apoi s-arăta
Şi din grai grăia:
— Iovan Iorgovan,
Braţ de buzdugan,
Scoate-mă la ţară,
La drumul de cară,
Să dau de surori iară,
Că ţ-oi fi soţie,
Până voi fi vie!
El când o vedea,
Minuni îl prindea
De-a ei frumuseţe,
De-a ei tinereţe.
— Alei, feţişoară
Ca ş-o zânişoară,
Vreau să-mi fii soţie
Până vei fi vie,
Căci a ta frumuseţe
Nu are pereche!
El mi-o-mbrăţişa
Şi mi-o săruta.
Fata atunci grăia
Şi-napoi se da:
— Nu grăbi cu mine,
Căci poate nu-i bine,
Poate a fi păcat
Că m-ai sărutat.
Că noi ne lovim
Şi ne potrivim
Ca şi frunza-n fagi,
Ca şi două fragi,
Roşii rumenioare,
Ne-atinse de soare,
Coapte la pământ,
Ne-atinse de vânt.
Hai mai bin' plecăm
Şi să ne-ntrebăm,
Din ce viţă-om fi,
Poate ne-om găsi,
Eu-s de-mpărat
De la scăpătat!
Iovan se-ntrista
Când o auzea,
Apoi îi grăia:
— Am mare păcat
Că te-am sărutat;
Şi eu-s fiu de-mpărat
De la scăpătat
Şi ne-au blestemat
Ai noştri părinţi
Cu lacrimi fierbinţi,
Tu să fii la răsărit
Ca cerb pribegit,
Eu să fiu la scăpătat
Ca leu vătămat!
Apoi se-nchinau,
Rugă la cer dau,
Pentru că s-aflau.
Pe Domnul măreau,
Fiindcă se găseau;
Şi se-mbrăţişau
Şi se sărutau
Ca şi nişte fraţi,
Fraţi adevăraţi.

Notă:
1) hală — dihanie.
2) cura — alerga.
3) dărab — bucată.

Volcae

Iovan Iorgovan


Duboară, cuboară,
Oi din deal în vale,
Un voinic călare,
Voinic iortoman;
Pi-un cal dobrogean,
Ficior de mocan.
Cu şoimii pe mână,
De m-e de minună,
Cu ogarii-n pază,
De m-e de mirază,
Cu Vidră-nainte,
Ca un om cuminte.
Voinic dubăra,
La Cerna-mi venea,
Din gură-mi vorbea:
"Cernă, apă lină",
"'Nceată Cernă-nceată"
"Toate apili"
"Şi talazurli".
"Rămână pietrili",
"Le-ardă soarili",
" Trec cu picioarili"
"Dincolo în aia parte",
"În chip de strinătate".
"Unde-am auzât"
"Fată urezând",
"Fată sălbatică",
"Mare m-e groaznică",
"Şi năpraznică".
Cerna sta, spunea:
"Iovane, Iovane",
"Şi tu Iorgovane",
"Ieu nu pot să-ncet"
"Toate apili"

"Şi talazurli".
"Ieu cât sânt de mare",
"Ieu în mine n-am"
"Rudă27 de mireană" .
"Tu să mi te duci"...
"Mie să-mi aduci"
"Rudă de mireană"
"Cu solz de aurel";
''În mine s-arunci".
"Ieu atunci încet"
"Toate apili",
"Şi talazurli".
Iovan de-auza,
Iel mi să ducea,
Mult pământ trecea.
Şi cum ajungea,
Calu la ceşmea
Sta şi-mi odihnea.
Ş-apoi că-mi găsea
Chip de fată mare.
Mult mi-este-mpletită
Şi mi-e-mpodobită,
De şerpe gătită,
Verde de-a cucută,
Şerpili s-o-nghită.
Iovan să oprea,
Aci la ceşmea,
Cal descăleca,
Ţăruşu trăgea,
Ţăruş de argint
'L-n fipsă-n pământ,
Cu fata vorbind:
"Faţă, vară-mea",
"Ce cauţi pe-aicea?"
Da fata spunea:
"Iovane, Iovane",
"Daică, mă Iovane",
"Ştii, daică, că sânt "
"Fată de-mpărat"
"DilaŢaligrad".

"Taica m-a mânat",
"Erendă28 m-a dat",
"Verde de-o cucută" ,
"Şerpe să mă-nghită".
"Că la noi aici",
"Daică, s-a sosât"
"Ală, şerpe mare",
"Nouă capete are",
"Şi-mi cere, şerpe cere",
"La zâ câti-un cap de om",
"Şi ieu am venit",
"De iel m-am gătit",
Iovan sta grăia:
"Fată, vară-mea",
"Ce mă rog de tine":
"Ieu sânt drumuit",
"Calu-a ostănit",
"De drumuri bătut",
"Pănă odinesc",
"Ieu aşa poftesc";
"Să-mi caţi29 câtăva",
"Cât oi odinea",
"Ieu de-oi adurmea",
"Şerpili-o venea",
"Tu m-oi pomenea",
Fata de-auza,
La umbră şedea;
Capu-n poală-i lua,
Putân de-i căza,
Iovan adurmea,
Şerpili venea,
Din apă privea,
Trii capete vedea,
Ş-apoi că zâcea:
"Doamne, sfântule",
"Pănă-acuşa-avui",
"De dar câti-un om",
"Dar acuşa trii",
"Ce mă fac cu iei?"

Fetiţa privea.
Şerpili grăbeşte,
Da nu să glumeşte.
Fata de-ar răspunde
Şi n-are de unde;
Limba-i amurţâtă
Lăcrămili-i pică.
Verde foi de praz,
Lui Iovan pe-obraz.
Lacrăma-l ardea,
Iovan că sărea,
La vale privea.
Şerpe când venea,
Talaji- i mâna;
De mal le bătea,
Malu zo30 suna,
Iovan di colea,
Pe fetiţă-o lua,
Pe cal o-arunca,
Şi-mi fugea cu iea
La altă ceşmea.
Pe ceşmea o punea,
Îndărăt să-ntorcea,
Pe şerpe-l întâlnea
Cu arcu când da,
Trii capete-i tăia.
Cu şasă uidea;
La fată-mi grăbea,
Daru să şi-l iea.
Iovan di colea,
Înc-odată da,
Încă trii tăia.
Cu trii rămânea,
Înc-odată da;
Două-i mai tăia,
Cu unu uidea.
Şerpe iar grăbea,
La fată mergea;
Fata-ar înghiţa.
Iovan ce făcea?

Dila coadă-l lua,
Zo mi-l ciormănea,
Rău îl vătăma,
Şerpe când sâmţa
Că tăiat ieria,
Capu-l învârtea,
'Ndărăt să-ntorcea,
În apă sărea,
Apa că ruşea,
'N piatră să băga,
Capu-afar scotea
Şi zo blăştăma:
"Iovane, lovane",
"Câne de lovane!"
"De ce te-nduraşi"
"Rău mă vătămaşi"
"Eu sângili meu"
"În mare să-l clocesc"
"Muscă să roiesc",
"Calu de su tine"
"Să piară din mine"
"Şi boii-n coşere31",
Să rămâi de jele",...
Iovan sta, grăia:
"Şerpe, Dumneata",
"Şi ieu oi-ngenunchea",
''La Dumnezău m-oi ruga",
"Berechet o da",
"Porci o arănea",
"Untură-oi topea"
"Boii i-oş ungea"
"Şi la musca ta"
"Fumu oi facea!"...
Iovan să-ntorcea,
Capitili lua,
Limbili tăia,
'N geantă le-aşeza,
La gât o-atârna,
Negru- ncăleca,
Fata să ruga:

"Măi lovane, daică",
"Aide să mergem",
"Taica să-ţ plătească",
"Să te dăruiască".
"Şerpe-ai omărît"
"Şi m-ai izbăvit".
Da Iovan grăia:
"Fată, vară-mea",
"Ieu oi să mă duc",
"Departe de sat",
"Vară-mea, să cat",
"Rudă de mireană",
"Cu solz de-aurel",
"Poleit cu iel".
"La Cerna mă duc",
"În Cerna s-arunc",
"Cerna va-nceta"
"Toate apili"
"Şi talazurli".
"Trec cu picioarili"
"Dincolo în aia parte",
''În chip de strinătate",
"Unde am auzât",
"Fată urezând",
"Fată sălbatică",
"Mare m-e groaznică".
"Ieu cu-iea m-oi lua".
"Da ştii, fată, ştii",
"Că-n două trii zâle",
"Dau ieu pila tine!"
Fata de-auza,
Palma atingea,
De sânge-o umplea;
În şele-l lovea,
De mi-l însămna.
Şi Iovan pleca,
Cu şoimii pe mână,
De e de minună;
Cu ogarii-n pază,
De mi-e de mirază.
Cu vidra-nainte,
Ca un om cuminte.

Iel când îmi pleca.
Ţâganu venea,
Capete-astrângea,
În disagi punea,
La-mpărat să ducea
Şi să lăuda:
"Cinstite-mpărate",
"Iote ce-am făcut":
"Şerpe-am omorît",
"Fata-am izbăvit".
Împăratu de-auza,
Fetiţa lui o lua.
Şi după ţâgan o da.
De nuntă s-apuca
Da fetiţa zo plângea
Şi din gură aşa-i spunea:
"Nu e, tată, nu e",
"Nu e, tată, ăsta".
"Vez că e ţâgan",
"Da ăla-i Iovan ",
"Iovan Iorgovan",
"Călare pe cal "...
"Ficior de mocan"
"Pi-un cal dobrogean",
"Cu şoimii pe mână",
"De e de minună!"...
Cu ogari-n pază",
"De e de mirază";
"Cu vidra-nainte",
"Ca un om cuminte".
"Aşteaptă, tată, şteaptă",
"Că-n două trii zâle"
"Dă iel pila tine!"...
Împăratu adăsta,
Nuntă tot făcea,
Trii zâle-mplinea,
Iovan ajungea;
Ora zo juca,
Iovan zo privea.
Fata de-l vedea:
"Iote, taică, iote",
"Iote-al meu Iovan "

"Cum şede pe cal"
"Cu şoimii pe mână",
"De e de minună".
"Cu ogari-n pază"
"Iel de mirează".
'Mpărat de-auza,
Slugi îmi trimitea
Pe Iovan striga,
La-mpărat venea.
Împăratu întrebând
Capete-arătând,
Iovan că le lua,
Gurili căsca;
Limbe nu avea,
Şi iară el zâcea:
"Cistite-mpărate",
"Astea capete de şerpe"
"Or limbe n-a avut",
"Da cu ce-a-nghiţit"
"De s-a arănit?"
Iel dacă vedea,
Geanta dila gât trăgea,
Limbili scotea,
La-mpăratu le-arăta.
Împăratu de vedea,
Atunci pe ţâgan îl lua,
Patru cai din grajdi scotea
Pe patru cai mi-l lega,
Din bice când plesnea,
Patru cai cu iel sărea,
Pe ţăgan de viu rupea.
Atunci pe Iovan îl lua,
Cu fetiţa mi-l ruga,
Da Iovan aşa grăia:
"Ia mărită fata ta",
"Da tu mie că mi-oi da"
"Rudă de mireană",
"Cu solzu de-aurel",
"Plec la Cerna cu el!"...
Împăratu de-auza,
La năvodari trimetea
Şi lui Iovan îi găsa.

Lua mireana şi pleca,
Drept în Cerna să ducea.
Şi la Cerna îi spunea:
"În ceată, Cernă-nceată"
"Toate apili"
"Şi talazurli",
"Să rămână pietrili".
"Că ce-ai porâncit",
"Ieu ţ-am isprăvit";
"Cu mireana ţ-am venit! "...
Mireana din disagi o lua
Şi pe Cerna-o lăpăda;
Iacă Cerna că săca.
Iovan călare trecea.
Când în ostrov ajungea,
Drumu la şoimi că le da.
Plecară şoimii chiotind,
Da ogarii schinciuind,
Da şi Vidra chirăind.
Piste groaznica că da,
Dară fata-mi chirăia
Şi din gură-aşa zâcea:
"Iovane, Iovane",
"Daică, mă Iovane!"
"Nu grăbi la mine"
"Că zo m-e ruşine!"
"Sânt în ptelea goală",
"Şi zo m-e ruşine";
"Mă daică, de tine",
"Sântem fraţi pe lume!!"...
Da Iovan nu vrea.
La fată grăbea.
Fata să ruga:
"Ia stăi, daică, stăi",
"Stăi să ne-ntrebăm"
"Ce lege sântem!"...
Iovan sta-i spunea:
''Ieu fată că sânt"
"Copil popii Oprii"
"Din Ţara Moldovii!"...
Şi fata zâcea:
"Şi eu, daică, sânt"

"Fata popii Oprii",
"Din Ţara Moldovii"
"Ştii, daică, nu ştii",
"Când ieriam copii":
"Amândoi în casă stam",
"Bobiţă-n casă coceam".
"Tu mai multe luaşi",
"Şi mă mâniaşi",
"Ieu vătraiu luai"
"Şi-n cap îţi dedei",
"Capu ţâ-l spărsăi!"...
"Sămnu dila tine".
"Ie făcut de mine!"...
Da Iovan nu vrea,
La fată-mi grăbea;
Fetiţa rău plânge
Cu lăcrămi de sânge.
Iovan o pupa,
Şi o săruta,
Pe cal o punea,
Cu ea că-mi pleca,
Pe mare mergând
L-al mijloc de mare,
'Ntr-o neagră vultoare
Domnu din slăvi privea
Ş-apoi mi-i făcea,
Tot un stei de piatră;
Câte lemne sânt.
Adusă de vânt,
De iei să oprea.
Ieste ş-acuma,
Colea-n Cerna-njos
Alu Domnu fălos,
Colea-n Ţara Rumânească
Ca pentru să pomenească.


Auzită de la Sâma Prunaru de 52 de ani (ştie carte), din
com. Alexandrovăţ, jud. Craina, Valea Timocului
sârbesc.


______________________
27 Neam
28 Arendă
29 Să-i caute în cap
30 Ce mai
31 Legenda spune că musca columbacă de la Golubăţ (din stânca Babacaia), de atunci îşi are originea



POEZII POPULARE DE LA ROMÂNII DIN TIMOC -
NORD-ESTUL SERBIEI ŞI NORD-VESTUL BULGARIEI
Culese de C. Sandu-Timoc

pag. 38-47.


Volcae

BALADE POPULARE ROMÂNEŞTI
Biblioteca Şcolarului, Editura Litera, p.21-23

Iovan Iorgovan

Verde di-un spanac,
Plecat, mi-a plecat,
Sus, pe Cerna-n sus,
Iovan Iorgovan,
Călare pe cal,
Ca un căpitan.
Ogarii-n plăvaz,
De mi-i de miraz:
Da'Vidra-nainte,
Că mai ţine minte.
Cerna, zo,-mi urla,
Da'Iovan zicea:
— Înceată, Cernă,-nceată,
Trec din piatră-n piatră;
Stai, nu mai urla,
Brazi nu legăna.
Că eu ţie-ţi dau
La zi un cap de om,
Să te-apuce somn,
Naică, să te-ngraşi,
Pe mine mă laşi!
Cerna d-auza,
Talazi înceta,
Sta, nu mai urla,
Ape domolea.
Ogarii-mi căta.
Jalnic fluiera
Fântâna de piatră,

p.21

De şarpe-ncuiată.
Iovan de vedea,
După ogar se lua,
Fântâna-mi găsa;
Da'la cea fântână
Cu apă puţină,
Plângea fata Lină;
Că şarpe-i de vină.
Zo, mi-e premenită,
De moarte-i gătită.
Iovan îi zicea,
Din gură-i grăia:
— Fată dumneata,
Stai, nu mai plângea,
Dă-te mai încoa,
Să-mi caţi câtăva.
Fata de-auza,
De-aci se scula,
La Iovan mergea,
În cap îi căta;
Soare răsărea,
La prânz ajungea,
Da'Iovan durmea
Cu capul pe flori,
Fără de fiori.
Iacă, de la vale,
Balauru-n cale,
Vine, se grăbeşte,
La fată-o iuţeşte.
Fata de-mi vedea,
Lăcrimi podidea
Şi-mi plângea cu foc

Că n-a avut noroc.
Lacrămile curgeau,
Pe Iovan ardeau
De mi-l deşteptau.
Fata rău plângea,
Lui Iovan grăia:
— Iovane, Iovane,
Măre, Iorgovane,
Şarpe mi-a ieşit,
La mine-a venit,
Că sunt de pierit!
Iovan de vedea,
Calu-ncăleca,
Pe dincolo da,
Şi, zo,-mi alerga,
Cu nori se-ntrecea:
Sabia-mi trăgea,
El se pregătea.
Şarpili-mi ieşea,
Trei capete-avea.
Iovan s-avânta,
Două le tăia,
Cu unu uidea,
Foc şi scrum vărsa:
Pământu ardea,
Codrii s-aprindea.
Şarpe că-mi scăpa,
Cu un cap fugea,
Rău se-ntărâta,
Da' fata-mi grăbea,
La Iovan striga:
— Iovane, Iovane,

p.22

Măre, Iorgovane,
Vino tu la mine
Să te învăţ bine.
La groapa adâncă
Stau oasăli brâncă,
La valea cu tei,
Flori, iorgovenei,
Îmi este un stei
Cu puii de zmei:
Acolo de vrei,
Cel cap tu să-i iei.
Iovan de-auza,
Cu fata-mi pleca,
Drumu i-l tăia,
La steiul înalt,
De ceri alinat,
De vârf aplecat.
Balaur vedea,
Pământ dudăia,
Ogaşe-mi gemea;
Văiuri răsuna,
Codrii tremura.
Da' Iovan grăbea,
Neam nu se temea,
Ca vântu-mi zbura,
Pin nori s-ascundea,
O dată-l lovea,
Capu i-l tăia!
Da' şarpe-i grăia
Ş-aşa-l blăstăma:
— Iovane, Iovane,

Câine Iorgovane;
Zo, mă omorâşi,
Pământ împuţişi.
C-am să mă răzbun!
Pe calul tău bun
Eu voi slobozi,
Şi n-oi îmblânzi,
Musca de-a măruntă.
Pestriţă pe burtă,
Mijloc otrăvită,
Baş bună de vită.
Da' Iovan grăia,
Voinic nu temea:
— Măi câine de şarpe,
De-acu nu ai parte,
Mănânci fete mari,
De-o mie de ani.
Musca de-o vedea.
Pin sate oi pleca,
Lumea-oi învăţa,
Vite or ungea,
Fumuri mari vor face,
De vite n-au parte.
Aşa că-mi făcea,
Dunărea trecea,
Şerpe rămânea,
Verde de-o lămâie,
În partea ia Nemţie.
De s-o pomeni,
Cât lumea o fi.

(Cristea Sandu-Timoc, Valea Timocului)

p.23


Volcae

BALADE POPULARE ROMÂNEŞTI
Biblioteca Şcolarului, Editura Litera, p.197-201

Strinu

Coboară, coboară,
Oi din deal la vale,
Nouă ciobănei,
C-o turmă de oi,
Cu nişte câini răi.
Ai nouă ciobani,
Feciori de mocani,
şi cu strinu zece,

p.197

Care-i şi întrece.
Ei toţi coborând
Pe-ale livezi verzi,
Pe-ale ape reci,
Colea-n vale,-n reci.
Ciobani cum mergea,
Ei cum se vorbea,
Pe strinu-l duşmănea,
Că are strinu, are
Capre mai lăptoase
Şi oi mai lânoase;
Caii bârsănei
Şi câinii mai răi.
Şi are strinu, are,
Cea lui miorică,
Mai bună sorică.
La bot e modură,
Cu corniţă-n gură,
Cu lâni poleite,
Unghiile cănite,
Ciobani se vorbea
Pe strinu să-l omoare
Pe joi dimineaţă,
Cam la prânzul-al mare,
Ori-n-amneaz de sară,
La chindia mare,
Colea-n vale,-n reci,
Într-ale ape reci.
Acela vrânceanu,
Câinile, duşmanu,
Cu baciu ciobanu,

Gruia căpitanu,
Turcul Năzăreanu
Cu-acela olteanu,
Şi cu moldoveanu.
Şi mi se vorbiră
Pe strin să-l omoare,
Turma să o-mpartă,
Nouă părţi s-o facă.
Pe-a lui miorică,
Cea bună sorică,
Ciobanii s-o facă
Săcăgiu de apă:
Ea le-o căra
Berea şi mâncarea!...
A lui miorică,
Strinu când venea,
Turmele pornea
De mi le păştea,
Pe urmă uidea,
Şchioapă se făcea
Şi tot îmi zbiera,
Şi tot îmi zbiera,
Strinu sta grăia:
— A mea miorică,
Mai bună sorică,
Pe urmă-ai uidit,
Şchioapă te-ai făcut!
De trei zile-ncoace
Guriţa nu-ţi tace.
Să dea Dumnezeu,
Turcii să te fure:

p.198

Lupii te mănânce,
Mai bine n-aş zice!
D-a lui miorică
Din gură grăia:
— Stăpâne, stăpâne,
Baş stăpân ca tine
Nu se află-n lume!
Ia nu te grăbea,
Nu mă blăstăma;
De trei zile-ncoace,
Guriţa nu-mi tace;
La urmă-am uidit,
Şchioapă m-am făcut.
Eu am auzit
Ciobanii vorbind
Şi făgăduind
Pe tin' să te omoare
Mâine-n prânzul mare,
Ori-n-amneaz de seară,
La chindia mare,
C-un pistolaş mic,
Mic şi ruginit,
De trei ai umplut
Cu aur şi argint,
De tine gătit...
Eu am auzit
Ciobanii vorbind,
Iată că ţi-am spus,
Că limba mi-a negrit,
Pe tine căutând.
Strinu de-auzea,

Tăbăra plângea,
Din gură-i spunea:
— A mea miorică,
Cea bună sorică,
Pe mine m-o omora,
Colea-n vale,-n reci,
Într-ale ape reci;
Tu te-oi înfurişa,
Din turme-oi ieşea,
Chiar şi mi-oi pleca,
Pe Dunăre în jos,
La Craiova mică,
L-a mea muichiliţă.
Să-i spui muichii mele
Că m-am însurat,
Şi mireasă-am luat
Pistolaşu-al mic,
Mic şi ruginit,
De trei ai umplut
Cu-aur şi argint,
Nuntă mi-am făcut!...
Lăutari am avut,
Păsări, lăutari,
Preoţi, munţii-ai mari:
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa!
Să-i spui muichii mele,
Pe mine m-o lua,
Şi m-o aducea
La târla bătrână;
În adăpost de vânt

p.199

Să-mi facă mormânt.
Chiar când m-o-ngropa,
La cap mi-o punea
Fluieraş de os,
Să cânte milos!
La brâu mi-o punea
Fluierel de corn,
Să cânte de dor!
Iară la picioare,
Fluierel de salcă,
Inimioara-i sacă!
Să-i spui muichii mele,
Sapa că mi-o lua,
Cu ea o săpa;
În târla bătrână,
Este-o stomă plină,
Banii de pe lână:
Şi-n târla la miei
Mi-este un ulei,
Banii de pe miei;
În obor la proptiţă
Este o stomniţă
Plină cu leiţă,
Banii de pe miţă.
Ciobanii mergând,
Şi ei coborând
Colea,-n vale,- reci,
Într-ale ape reci;
El îmi fluiera,
Oile apă bea.
Da' cela vrânceanu,
Câinele, duşmanu,

Pistolaş trăgea,
În strinu-ndrepta,
O dată pocnea,
Pe strinu lovea
În capul pieptului,
La casa sufletului!...
Strinu, zo,-mi cădea,
Colea-n vale,-n reci,
Pe-ale livezi verzi...
Ciobani alerga,
Turma i-o împărţea.
A lui miorică,
Mai bună sorică,
Ea se furişa,
Din turme ieşea,
Ş-apoi, zo, fugea,
Pe Dunăre jos,
La Craiova mică,
L-a lui muichiliţă.
Ea cum ajungea,
La uşe zbiera;
A lu strinu mumă,
Cum ieşia-ntr-o fugă!
Miorica lui
Zise mumii lui:
— Cea mumă bătrână,
Lu strinu eşti mumă!
Aide să mergem,
Strinu s-a-nsurat,
Mireasă şi-a luat
Pistolaşu-al mic,
Mic şi ruginit,

p.200

De trei ai umplut
Cu-aur şi argint,
Nuntă şi-a făcut...
Lăutari avut,
Păsări, lăutari,
Preoţi, munţii-ai mari:
Soarele şi luna
I-au ţinut cununa!
Baba de auzea,
La strinu-mi venea,
Pe strinu-l găsea,
Colea-n ape reci,
Pe-ale livezi verzi.
Mioara că-i spunea:
— Cea maică bătrână,
Eşti lui strinu mumă!
Strinu a porâncit,
Pe strinul să-l luăm,
Noi să-l îngropăm
La târla bătrână,
În adăpost de vânt;
La cap să-i punem
Fluierel de trestie,
Dă la lume veste!
La brâu îi punem
Fluierel de corn,
Să cânte de dor!
La picioare îi punem
Fluierel de salcă,
Inimioara-mi sacă!

Şi iar îi spunea:
— Stăpână, stăpână,
Sapa-n mână-oi lua,
Mumă, şi-oi săpa:
În târla bătrână
Este o stomă plină,
Banii de pe lână;
Şi-n toru la miei
Mi-este un ulei,
Ş-ala plin de lei,
Banii de pe miei;
În obor la proptiţă
Este o stomniţă
Plină cu leiţă,
Banii de pe miţă,
Baba de-mi săpa,
Banii-aridica,
La sud se ducea,
În judecată îi da;
Sudu-i judeca,
Şi-i băga la puşcărie,
Şi băga pentru vecie!
Baba de colea,
Miorica-şi lua
Ş-acasă-mi venea;
Miorica, zo, prăsa,
Ş-altă turmă că făcea,
Şi intra iar la Craiova,
Jos în Ţara Românească,
Ca pentru să pomenească!

(Cristea Sandu-Timoc, Valea Timocului)

p.201

Volcae

BALADE POPULARE ROMÂNEŞTI
Biblioteca Şcolarului, Editura Litera, p.216-219

Costea şi Fulga

Pe câmpul Tirhiniei,
Şi pe-al Tirhenului,
Scoate Costea oile,
Şi umple grindurile,
Şi toate vălcelele.
Scoate Costea mieluşele
Cât în lume viorele,
Şi mi-aşează stânile
Pe toate măgurile,
În toate grindurile;
La măgura retezată,
Unde a mai fost o dată.
Şi mi-avea Costea, mi-avea
Patruzeci de câini bătrâni,

p.216

Care păzea pe la stâni;
Şi o sută de copârcei,
Care umblă după oi;
Mai avea şi pe Guda,
Pe Guda, căţa bătrână,
Fără nici un dinte-n gură.
Astăzi luni şi mâine marţi,
Plecă Costea la Galaţi,
Cu catârii-mpovăraţi
De argint şi de sfanţi,
Şi de galbeni ferecaţi,
Să ia sare oilor
Şi fân berbecilor,
Şi opinci ciobanilor,
Căpestre cârlanilor,
Tărâţă mânzaţilor.
El dar când pleca,
El pe Fulga mi-l lua,
Lui Fulga-i dăruia
Un berbecel de frigare
Şi-o mioară de căldare,
Şi-un caş bun din perpeleac,
,,Să-mi păziţi turma cu drag!"
Dară Fulga ce făcea?
Adăsta până-nsăra,
Cu ceata lui se vorbea,
Pe toţi, frate, i-aduna
Şi din gură le zicea:
— Ai la măgura bătrână,
Cu muşchi de-un lat de mână;

Unii să urlaţi lupeşte,
Alţii să lătraţi câineşte.
Câinii lui Costea-o auzea,
Repede va venea
Şi-n turmă or intra.
Ş-avea Costea, mai avea,
Mai avea ş-un mieluşel,
Mieluşel ocheşel,
Nu era-n turmă ca el!
Cu patru perechi de coarne,
Şi coada de patru palme.
Şi-n vârful corniţelor
Avea pietre năstămate,
De la Dumnezeu lăsate.
Iară Fulga ce făcea,
Îi lua şi mioara,
Se ducea-n valea rea,
Unde nima nu ştia,
Şi-apoi el poruncea,
Doisprezece junghia,
Doisprezece că frigea,
Şi le-nvârtea-n belciuge,
Să le fie carnea dulce.
După ce mi le frigea,
În teancuri mi le-aşeza.
Astăzi luni şi mâine marţi,
Veni Costea din Galaţi.
Toate oile chema,
Să le dea de socoteală:
Jumătate nu ieşea,

p.217

I se rupe inima!
Nu vine lapte la măsură,
De-o palmă şi-un lat de mână,
Nici caş la încheietură,
Doar nu e măsura,
Care-i rupse inima.
Toţi ciobanii mi-i chema,
Şi cu câinii-alăturea,
Şi-ncepea de întreba,
Şi nimica nu ştia.
Dar vezi, Costea ce făcea?
O dată că fluiera,
Guda când îl auzea,
Drept la Costea că venea;
Cum venea Guda, venea?
Venea cu capu-n pământ,
Din ochi lăcrămi căzând.
Dară Costea ce făcea?
O dată că mi-o lovea,
Numai două că-i mai da,
Da' Guda, zo, mai răbda:
— C-am slujit la tată-tău,
La tata tătână-tău,
Aoleo, vai de mine,
Acuma slujesc la tine,
Şi nu-ţi pare rău de mine!
Un vânt de sus a burat,
În dosul tufelor m-a dus,
Atunci Fulga oiţă-a luat.
Patru cupe cu lapte-i da

Şi Guda că le mânca,
Şi din gură că zicea:
— Ia-o, Costeo, după mine,
Că ştiu calea lunei bine!
Şi mergea pe-o potecă,
Cobora-n valea rea;
Acolo Fulga porneşte,
Unde vara musca trece.
Cobora în valea rea,
Unde Fulga odihnea, —
Numai Guda mi-l ştia;
La vârlacul cel adânc,
Numai de Fulga ştiut.
Când acolo ajungea
Şi pe Fulga mi-l vedea,
Care şedea pe-o crengea,
Şi fuma dintr-o lulea,
De-al dracului ce era.
Lui Costea se arăta.
Iară Costea ce zicea:
— Gudo, Gudo dumneata,
O să faci cum oi putea,
Să pui gura pe Fulga!
Făcea Guda ce făcea
De Fulga s-apropia,
Când pe burtă,
Când pe spate,
Până-l apucă de spate.
Trage Guda haiduceşte,
Stăpânu păcurăreşte.

p.218

Iată Costea c-ajungea...
Când o dată-n Fulga da,
Cu pământ l-amesteca;
De ţărână-l scutura,
Ş-apoi sta de-l judeca:
— Aoleu, Fulga, hoţ bătrân,
Cine te-a învăţat să furi?
Că ce ţi-am făgăduit,
Ori de ce ai fost dorit:
Un berbece de frigare
Şi mioară de căldare,
Şi caş bun din strecurătoare:
Şi altu caş din perpeleag,
Să-mi păzeşti turma cu drag!
Apoi n-ai fost mulţumit

Pe ce eu te-am dăruit;
Mi-ai furat fruntea oilor,
Fala negustorilor.
De-aceea nu te-oi ierta,
Mi-ai luat şi mioara,
Mioara de la Câmpu-al-lung,
Cu lână până-n pământ!
Mioara tu să mi-o dai,
Că acum o să te tai!
Şi pe Fulga l-a tăiat,
În vălcele l-aruncat,
De l-a mâncat fiarele,
Fiarele şi vulturii,
C-aşa i-a fost minţăle.

(Cristea Sandu-Timoc, Valea Timocului)

p.219

Volcae

BALADE POPULARE ROMÂNEŞTI
Biblioteca Şcolarului, Editura Litera, p.305-306


TUDOR ARGHEZI

Pe vestita Vale a Timocului sârbesc s-a ivit din cântece şi din ghiocei o
spiţă românească. Flăcăii şi fetele ei au graiul de rădăcină al fraţilor dintre
Dunăre şi Carpaţi. Deie-mi-se voie, ca unui cântăreş din scripcă, flaut şi bucium,
să intru în hora lor, bătându-le pământul cu opincile jucate pe pământul
de peste Argeşul şi Oltul de baştină veche.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Noi românii am vieţuit într-o înfrăţire continuă cu Iugoslavia şi, cu toate
presiunile încercate şi nedorite, n-am avut cu ea nici un război. E un fenomen
deosebit între popoare vecine, care-şi dispută teritorii şi întâietăţi.
Cartea acestor însemnări strânge şi mai mult legăturile noastre de suflet şi
de minte şi o considerăm ca o biruinţă.
Cunosc Iugoslavia, că am văzut-o de curând la ea acasă.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Singura mea părere de rău şi adâncă e că n-am ajuns până la valea Timocului,
în apele căruia se oglindesc fraţii noştri români.

(Câteva cuvinte la Cântece bătrâneşti şi doine [din Valea Timocului] culese de Cristea
Sandu-Timoc, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967, pp. 5, 6)


CRISTEA SANDU-TIMOC

Multe dintre faptele de arme ale domnitorilor români împotriva turcilor
asupritori au trecut prin intermediul aezilor populari, la miazăzi de Dunăre,
găsind ecou în epica bulgară sau sârbă.
De aceea, mai mult decât epica noastră, cea bulgară şi sârbă evocă în balade

p.305

istorice sau legende eroismul Basarabilor, al lui Vladislav (Vlaicu Vodă), care
poartă primul război cu turcii pentru apărarea Diiului (Vidinului) la 1367, apoi
luptele lui Radu, Dan I, Mircea cel Mare, Radul Beg (Radu cel Mare), Mihai
Viteazul, Iancu Huniade (Sibinianin Ianco) şi alţii.

(Prefaţă la Cântece bătrâneşti şi doine, culese din Valea Timocului, Editura pentru
Literatură, 1967, p. 7)


p.306


Volcae


Izvoarele Cernei

Legenda lui Iovan Iorgovan:

Hercules, cunoscut şi venerat în antichitatea greco-romana şi sub ipostazele Hercules Iovio sau Iovis Poles a poposit la un moment dat pe râul Cerna.

În legendele române din această regiune carpatică eroul apare sub numele de Iovan Iorgovan. După această variantă, hidra fuge din faţa lui Iovan şi se refugiază în munţi undeva în zona Closanilor. Acolo, sus pe Muntele Oslea, Iovan îşi încearcă paloşul pe o stâncă uriaşă ce se prabuşeste formând podul de la Ponoare.

În zona Cheilor Corcoaiei sau la cheile lui Hercule cum le numesc localnicii, către izvoarele Cernei, are loc prima luptă.

Dupa ce Hercule îi taie unul dintre cele cinci capete, hidra, conform tradiţiei, străpunge muntele şi fuge, lăsând în urma sa un traseu sinuos, aceste stranii chei săpate în calcarele de pe valea Cernei, în speranţa că va ajunge să se scalde din nou într-unul din cele sapte izvoare termale pentru a-şi reface forţele.

Dar Hercule ajunge primul, se scaldă, prinde puteri şi de fiecare dată îi mai taie hidrei încă un cap. Drept mulţumire, după cum spun legendele, oamenii i-au cioplit aici în munte, o imensă statuie care astazi poartă numele de "bustul lui Hercule".

În acelaşi mod se va desfaşura lupta şi la următorul izvor, după care, hidra rămasă doar cu două capete, fuge pe valea Cernei, în jos, către Dunăre.

Hercule o ajunge din urma la Topleţ unde se va da cea mai grea luptă.

Hidra, învinsă iaraşi, fuge de la vărsarea Cernei pe Dunăre în sus, către Cazane, refugiindu-se în peştera denumită astăzi "Gaura cu muscă", sau "Gaura cu musca columbacă". Aici hidra va fi prinsă şi ucisă.

Legenda spune că după uciderea hidrei, vara, înainte ca peştera să fie inundată de apele lacului de la Portile de Fier, din ea ieşeau roiuri de muşte care ucideau vitele.

Legendele mai spun că oamenii din partea locului au sculptat în piatra de la Topleţ chipul lui Hercule, eroul care a învins hidra, teribilul balaur cu cinci capete.

http://www.drobetaturnuseverin.net/izvoarele-cernei-legenda-lui-iovan-iorgovan